luni, 25 ianuarie 2010

Ganduri pentru tine...


O lume noua…o lume in care pentru a fi apreciat si cunoscut trebuie sa faci la fel ca si ceilalti, sa adopti un nou stil de viata, un nou stil vestimentar, sa fi in pas cu moda, sa fi la fel ca ei…ca toti ceilalti, care habar nu au ca mai presus de toate acestea este Dumnezeu si ca prin harul Lui suntem ceea ce suntem. El este singurul nostru ajutor si singurul nostru prieten adevarat, care nicicand nu ne va lasa singuri. Trecand prin viata traiesti clipe frumoase, care ai dori sa se repete la nesfarsit, traiesti clipe triste, pentru care ai vrea sa dai timpul innapoi si sa schimbi ceea ce s-a intamplat, dar timpul nu ne asteapta si nu se intoarce, ci noi trecem prin timp. Dumnezeu ne-a creeat pentru a trai pentru El si cu El, dar multi dintre noi nu il luam in seama si ni se par lucrurile lumii mult mai atractive, ni se pare ca Dumnezeu accepta tot ceea ce facem si cand gresim ne iarta. Intradevar Dumnezeu are multa rabdare cu noi, dar noi nu trebuie sa abuzam de acest fapt, si sa facem tot ce ne vine sa facem, pentru ca vom da socoteala pentru orice lucru pe care l-am facut, si atunci o sa ne para rau ca nu am facut ceea ce Dumnezeu ne-a cerut sa facem si ceea ce trebuia sa facem pentru a fi placuti Lui.
Intr-o lume plina de pacat…noi sa incercam sa fim lumini, sa se vada in noi chipurile unor copii de Dumnezeu, schimbati si curatati prin sange sfant, ce a fost varsat la Golgota o data pentru totdeauna. Lumea sa vada in noi un exemplu care sa il urmeze, sa nu ne lasam complesiti de anturajele lumii, ci sa traim pentru El. Anturajul ne influenteaza foarte mult vietile si trebuie sa fim puternici pentru a rezista, pentru a merge inainte. Trebuie sa fim puternici si sa ne rugam pentru a lupta impotriva pacatului, sa mergem inainte fara sa ne uitam la cei din jurul nostru, care poate ne vor privi nu prea bine, deoarece vad in noi ceea ce ei nu cred ca vor putea sa devina vreodata, deoarece sunt scufundati in pacate.
Sa nu uitam, ca la baza tuturor lucrurilor sta Puterea si Slava lui Dumnezeu si ca « din El, prin El si pentru El sunt toate lucrurile ». Doar El este acela care ne poate da o mana de ajutor cand suntem descurajati, cand ne simtim inutili, obositi pe Cale, tristi, inferiori si cand credem ca nimeni si nimic nu ne va mai putea da liniste si pace. Dumnezeu este acela care ne iubeste, drept dovada sta jertfa de la Golgota, Dumnezeu este acela care intervine atunci cand noi il chemam in ajutor. Asadar El este singurul nostru sprijin cand toti cei din jur ne parasesc…
Giurgiu Andrada

luni, 18 ianuarie 2010

Gunoaie la mare preţ… Biblia gratis...

Am început un nou an nu de curând şi ne omorâm conştiinţa cu noi hotărâri care poate-s tot superficiale ca de alţi ani dar… “aşa se face”. De ce să nu ne recunoaştem că ne-am prea obişnuit cu comfortul nostru şi ne vine aşa de greu să schimbăm ceva la obiceiurile noastre, chiar dacă nu sunt aşa bune, dar să nu uităm că nu putem să umblăm pe ape dacă nu coborâm din barcă. Şi la ce am putea sa coborâm din barcă dacă nu la Cel ce a creat marea? El ne poate da puterea ce am hotărât să şi împlinim! Privesc noul an şi din punct de vedere spiritual, pare tot mai greu cu toate că avem mai multă libertate, avem bloguri creştine, bisericile au site-uri, reviste, organizează evanghelizări, botezuri, se împart pliante, materiale media creştine şi majoritatea gratis şi de bună calitate dar cu cât ne vin mai uşor parcă cu atât le privim cu mai puţin interes. În schimb plătim bani grei la cinema, fast food, pe haine scumpe, telefoane la modă, poate o motocicletă sau o masină cât de scumpă ne-am permis şi dacă am fi avut mai mulţi bani şi aceia i-am fi dat. Gunoaiele au ajuns la mare preţ şi anul acesta. Spun versurile unei poezii:
“Cand privirea mea cea slabă înspre lume se îndoaie
Înspre blidul cald de linte şi spre luciul din gunoaie
Dă-mi lumina Ta, Isuse, să vad drumul adevarat,
Că noroiul murdareşte, că păcatul e păcat.

Lumea te ademeneşte să dai tot ce ai pe luciul din gunoaie, banii câştigaţi prin munca, să-i arunci pe lucruri pieritoare- trebuie şi acestea va spune cineva. Trebuie dar nu trebuie să ai cea mai scumpă maşină ca să te poţi deplasa- trebuie să ai har, nu trebuie să ai cea mai luxoasă casă ca să ai pace- trebuie să ai har, nu trebuie să ai bani în conturi ca să fi fericit- trebuie să ai har, nu trebuie să ai cele mai alese mâncăruri să fi sănătos- trebuie să ai har…Iar Cel ce ne dă din plinătatea Lui har dupa har e numai Hristos. Trebuie doar să ascultăm vocea Lui “Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei, şi le-a zis: "Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ.”


Gunoaiele-s din nou la mare preţ… Biblia e gratis… ce alegi?


Paul O.

sâmbătă, 16 ianuarie 2010

Chemarea ta

Îţi mai aminteşti ziua în care i-ai promis Domnului că te vei dedica Lui de acum înainte? Cum ţi-ai imaginat fiecare zi din viaţa ta de atunci înainte? Îţi imaginai o viaţă de luptă continuă pentru a deveni cineva, pentru a avea cea mai perfectă familie şi a-i dărui tot ce poţi tu mai bine? Îţi imaginai o frământare continuă pentru a-ţi câştiga pâinea? Şi din când în când câte o duminică la biserică...Eu NU mi-am imaginat-o aşa.
A fost o zi în care am hotărât că cea mai bună investiţie este în Împărăţia lui Dumnezeu. Am ales să cred că indiferent de slăbiciunea mea, de frica sau împotriviri, Dumnezeu vrea să aduc Imparaţia Lui pe pământ. Ştiu că El nu caută abilităţile noastre, ci disponibilitatea. Cât de corect este să vin înaintea lui Dumnezeu eu, creaţia, înaintea Creatorului şi să-i spun că nu sunt destul de bun... ce insultă. Dumnezeu nu a creat rebuturi. Dumnezeu a creat oameni, plini de potenţial, a pus în ei chipul Lui, i-a făcut asemănători cu El... adică puternici, creativi, fără frică. Şi chiar dacă am un singur talant, nu mă uit cu jind la cel care are cinci, ci aleg să fiu responsabil cu darul pe care Dumnezeu mi l-a dat, pentru că într-o zi mi se va cere socoteală. Şi ştiu sigur un lucru: Biblia nu spune că ar mai fi fost vreun rob care să nu primească nici un talant... prin urmare eu nu am dreptul să afirm că nu am nici un dar, sau că darul meu nu este un dar îndeajuns de bun; Dumnezeu a ştiut exact cu ce m-a echipat pentru ca să pot face exact lucrarea pe care El a pregătit-o pentru mine.
Tu ai identificat acest dar în tine? Ai găsit care este locul unde Dumnezeu te cheamă? Ştii care sunt oamenii pe care vrei să-i ajuţi? L-ai auzit pe Dumnezeu atunci când te-a chemat? Sau încă nu îţi cunoşti chemarea, şi te mulţumeşti să trăieşti ca un creştin căldicel, leneş şi lumesc? Alege să ştii că Dumnezeu poate să valorifice energia ta, darul tău, dacă ai credinţă că El poate să schimbe lumea din jurul tău, şi te poate folosi chiar pe tine. Dumnezeu are ceva de spus în viaţa ta, El are o direcţie pentru tine, dar clarificarea acestei direcţii vine din relaţia ta intimă cu El.
Ai ştiut până azi că eşti dator? Eşti aşa de binecuvântat şi plin de daruri...ai ascultat atâtea predici în biserica ta şi te-ai bucurat de atâtea ori în cântări şi părtăşie. Ai primit hrană tare, şi ai fost binecuvântat...ca să poţi fi, la rândul tău, o binecuvântare. Ai primit Duhul Sfânt, şi trupul tău este templul Lui... dar ştii că Duhul Sfânt este puterea misiunii? Fiecare experienţă pe care ai avut-o cu Dumnezeu are un scop, şi anume acela de a te face slujitorul şi martorul Lui printre oameni. Ca şi creştin care L-ai întâlnit pe Isus, L-ai simţit şi te-ai bucurat în prezenţa Lui de atatea ori... iţi înţelegi datoria? Ştii că ai o amprentă unică, ai ceva unic ce numai tu poti da lumii acesteia?
Vreau să intru azi în chemarea pentru care Dumnezeu m-a creat. Vreau să ştiu că nu mi-am irosit viaţa. Şi nu mi-e frică, ci aleg să cred aşa cum spunea Livingstone: “Ştiu un lucru: sunt nemuritor atâta timp cât încă nu mi-am terminat lucrarea.”



Laura F.

vineri, 8 ianuarie 2010

Esti invitat sa ne spui cum ai peTRECUT sarbatorile?


Cum ai sarbatorit Craciunul, noul an, cum au trecut pentru tine aceste sarbatori? Mai frumos ca alta data, mai trist, mai rau, mai bine? Cu ce ai ramas....?

marți, 5 ianuarie 2010

O, om



O, om!... ce mari răspunderi ai
de tot ce faci pe lume!
- de tot ce spui în scris sau grai,
de pilda ce la alţii-o dai,
căci ea mereu spre iad sau rai
pe mulţi o să-i indrume!

Ce grijă trebuie să pui
în viaţa ta, în toată,
căci gândul care-l scrii sau spui
s-a dus... şi-n veci nu-l mai aduni,
dar vei culege roada lui
ori viu, ori mort, odată.

Ai spus o vorbă! - vorba ta
mergând din gură-n gură,
va veseli sau va-ntrista,
va curăţi sau va-ntina,
rodind sămânţa pusă-n ea
de dragoste sau ură.

Scrii un cuvânt! - cuvântul scris
e-un leac sau e-o otravă!
Tu vei muri, dar tot ce-ai zis
rămâne-n urm-un drum deschis
înspre infern sau paradis,
Sspre-ocară sau spre slavă.

Spui o cântare! - viersul tău
rămâne după tine
îndemn spre bine sau spre rău,
spre curăţie sau desfrâu,
lăsând în inimi rodul său,
de har sau de ruşine!

Arăţi o cale! - calea ta
În urma ta nu piere.
E calea bună sau e rea,
va prăbuşi sau va'nălţa,
vor merge suflete pe ea...
spre rai sau spre durere.

Trăieşti o viaţă! - viaţa ta
e una, numai una,
oricum ar fi, tu nu uita:
cum ţi-o trăieşti vei câştiga
ori fericire-n veci prin ea,
ori chin pe totdeauna!...

O, om!... ce mari răspunderi ai!
Tu vei pleca din lume!
Dar ce scrii azi, ce spui în grai,
ce laşi prin pilda care-o dai,
pe mulţi, pe mulţi mereu spre rai
sau iad o să-i îndrume.

Nu uita!... fii credincios
cu grijă şi cu teamă!
- Să laşi în urmă luminos
un grai, un gând, un drum frumos! -
Căci pentru toate, ne-ndoios,
odată, vei da seamă!

Traian Dorz