FAITHFULNESS

 It’s been a while since I wanted to write this one. There’s something bugging me and I cannot drop it apparently without really analyzing it. So here we go …

I caught myself saying several times that whether I was to be made to choose I would definitely choose God. That if I was to give my life for Jesus I wouldn’t even blink. And maybe many of you thought the same!

I have to admit that I dropped the small things that had to be done in Jesus’ name but in the same time I hid under the cover of “if the case, I will die for Him!” But you know what, that verse in Luke 16:10 says that: “He who is faithful in what is least is faithful also in much.” It bugged me a lot when I discovered the verse, because it ruined my own theory about what being faithful really means.

My point is that we stopped doing those small things trusting that when the time comes we will definitely do the big things. The Bible says different! No matter how well we know ourselves or how much we trust ourselves it’s clear: if we want to be faithful in much, we need to be faithful in little first! So we need to take the baby steps … believing that one day the King Himself will come and say “Come, you blessed of My Father…” I want to be one of those blessed!

Not all of us will get to be martyrs. Not all of us will get to suffer and die for the faith. But all of us can be those people working together for the Kingdom of our beloved Father. Die for Jesus might not be that hard – you only get to do that once, but truly living for Him – that’s the challenge!

So, I want to make this a statement: I want to start being faithful in the least so I could be faithful in much. And if God decides that He wants to test me through other ways, I only wish I would be prepared!

Baby steps …

Drug...

I would exaggerate if I say that I understand what drug addicts go through in withdrawal. I don't! I can only imagine it's even worse than what I am feeling right now. I have no clue on how to explain this to you. It's the logical thing what is happening ... after amputation and phantom pain there has to be withdrawal. It's hard. It's like you want to get back to how things were before, when you didn't make up your mind to give up the DRUG. In the beginning the DRUG gave you an amazing feeling of well-being. But, little by little, this DRUG of yours ... became part of your life and your body couldn't live without it. Every time you decided you want to stop it wasn't possible anymore because your body was asking for it. But then ... you discovered that the DRUG provoked a gangrene in your body. So, there was nothing else that you could do but to amputate. I have already explained how hard was to make up my mind in this matter. Then ... there was the phantom pain. The unreal/real pain! But all these come with withdrawal. About now the DRUG is out of your system, but the mind is still infected, the mind is still telling you how much you need it and how you cannot function without it. In some cases, it becomes more physical. The brain sends some information to the entire body: you get fever, your tremble, you feel like life is flowing out of your body, you seem incapable of breathing. Bottom line is: YOU NEED THE DRUG!!! You crave for that DRUG. Then you'll do whatever it takes to get the DRUG again. You're obviously not thinking clearly. You're no longer rational. You don't remember all the bad things happening to you because of the DRUG. You don't even remember the damage ... the amputation due to the use of that DRUG. You don't care anymore. All you want is to go, find that DRUG and use it, just like before. That will make you happy, that will calm your body and mind. Truth to be told: it's a lie that you can stop whenever you want. Some things are meant not to be tried out, because if they are tried they create an addiction. I thought I am strong. I've seen people in withdrawal. And then I've heard the same people saying:"One last cigarette!" "One last drink!" "One last time!" There is no such thing like "one last...” After that "one last" there is another one and another one until you can't remember how many there have been. So, I thought I was strong. I thought I am different. That is why I decided to try it. Unfortunately I wasn't strong enough and I ended on the edge, bouncing back and forward. I am in withdrawal. It's a while now since I cut out all the evil, the entire gangrened limb. The phantom pain is still there. I dream about being whole again. I dream about myself ... from before the addiction. I know there is no chance of going back to how I was, because there are consequences to take care of. I am sorry, vert sorry for how things turned out to be, but eventually I have to go on with my life: it's not how I imagined it to be, it's how I built it. Even if the drug and the addiction are mentally, that doesn't make it less real or less painful. Withdrawal ... if you haven't been strong in the beginning, you really need to be strong now. Cas from withdrawal you either come out clean or dead.

Camelia Sighiartau

Mai lasa-l...

La inceput de an imi pun intrebarea aceasta: ce asteapta Dumnezeu de la mine in acest nou an? Am intrat cu bine in el si El ne-a ajutat sa ajungem in 2013. Scriptura ne spune ca intr-o zi vine vierul si spune: „Doamne”, i-a răspuns vierul, „mai lasă-l şi anul acesta; am să-l sap de jur împrejur şi am să-i pun gunoi la rădăcină. Poate că de acum înainte va face rod; dacă nu, îl vei tăia.” 
Observ ca vierul a mijlocit sa nu fie taiat pomul, dar el nu a garantat ca va aduce rod. Dragul meu Cineva a mijlocit pentru noi sa mai fim in ziua de azi in viata, dar rodirea mea si a ta depinde de noi. Dumnezeu sa ne ajute sa rodim si roada noastra sa fie placuta Lui

Sarbatori neobisnuite

Anul acesta vreau sa va urez "Sarbatori neobisnuite!"

Ca prea ne-am obisnuit cu bradul, prea tare ne-am obisnuit cu luminite, mancare, zapada, "atmosfera"... si alte lucruri care ne-au facut sa uitam adevarata semnificatie a sarbatorii. De aceea doreste-ti si tu ... sarbatori neobisnuite.

Risti?

Razand,
Risti sa pari nebun
Plangand,
Risti sa pari sentimental
Intinzand o mana cuiva,
Risti sa te implici

Aratandu-ti sentimentele,
Risti sa te arati si pe tine
Vorbind in fata multimii,
Despre ideile si visele tale
Risti sa pierzi

Iubind,
Risti sa nu fii iubit la randul tau
Traind,
Risti sa mori
Sperand,
Risti sa disperi

Incercand macar,
Risti sa dai gres
Dar daca nu risti nimic,
Nu faci nimic,
Nu ai nimic,
Nu esti nimic.

Rudyard Kipling

Concerte

Am asistat zilele acestea la un scurt schimb de replici intre un tanar la 20 de ani si o doamna.
Doamna intreaba pe tanar:
-Ce manifestatii sunt de 1 Decembrie? Nu am avut timp sa ma uit si sa ma interesez.
Raspunsul tanarului:
-Sunt concerte ca intotdeauna au fost, trebuie sa fie.

Am stat si m-am gandit la ceea ce a raspuns tanarul, concerte... Am ajuns ca orice sarbatoare, orice eveniment, de orice fel ar fi, s-a redus la un concert sustinut de una sau mai multe formatii mai mult sau mai putin cunoscute. Am ajuns sa scoatem esenta din orice lucru... si sa o aruncam la gunoi. Ne multumim cu o coaja subtire si necomestibila a societatii, dar asa placuta la vedere...

La multi ani Romania, oriunde ai fi

Romania inseamna o tara frumoasa, cu peisaje ce iti taie rasuflarea.
Romania inseamna oameni sociabili gata sa te ajute.
Romania inseamna inventii si inventatori la tot pasul.
Romania inseamna sportul dus la intaltime prin daruire.
Romania inseamna intotdeauna puterea de a merge intainte chiar daca e greu.
Romania inseamna oameni harnici.
Romania inseamna traditie pastrata.
Romania inseamna oameni credinciosi.
Romania inseamna binecuvantari de sus si jos.
Romania inseamna trei culori.

Romania inseamna tu si eu.

 Cand ne gandim la tara noastra ne gandim adeseori strict la pamantul inclus in granitele politice. Dar la fel cum Romania nu este doar pamantul pe care il calcam ci si cerul de deasupra, la fel tara noastra nu e doar in limitele granitelor ci in fiecare inima de roman, oriunde s-ar afla. Asa ca in ziua de azi si nu numai, doresc fiecarui roman binecuvantari de sus de la Cel care le poate da putere sa ne intoarcem cu fata catre Dumnezeu, si o dorinta arzatoare de a face mai mult, mai bine pentru tara noastra.


Pentru tine ce inseamna Romania?


" Când poporul Tău, Israel, va fi bătut de vrăjmaş, pentru că a păcătuit împotriva Ta: dacă se vor întoarce la Tine şi vor da slavă Numelui Tău, dacă Îţi vor face rugăciuni şi cereri în Casa aceasta –  ascultă-i din ceruri, iartă păcatul poporului Tău, Israel, şi întoarce-i în ţara pe care ai dat-o părinţilor lor! Când se va închide cerul şi nu va fi ploaie, din pricina păcatelor făcute de ei împotriva Ta: dacă se vor ruga în locul acesta şi vor da slavă Numelui Tău şi dacă se vor abate de la păcatele lor, pentru că-i vei pedepsi – ascultă-i din ceruri, iartă păcatul robilor Tăi şi al poporului Tău, Israel, învaţă-l calea cea bună pe care trebuie să umble şi să trimiţi ploaie pe pământul pe care l-ai dat de moştenire poporului Tău! Când foametea, ciuma, rugina, tăciunele, lăcustele, de un fel sau altul, vor fi în ţară, când vrăjmaşul va împresura pe poporul Tău în ţara lui, în cetăţile lui, când vor fi urgii sau boli de orice fel: dacă un om, dacă tot poporul Tău, Israel, va face rugăciuni şi cereri, şi fiecare îşi va cunoaşte mustrarea cugetului lui şi va întinde mâinile spre casa aceasta –  ascultă-l din ceruri, din locul locuinţei Tale, şi iartă-l; lucrează şi răsplăteşte fiecăruia după căile lui, Tu care cunoşti inima fiecăruia, căci numai Tu cunoşti inima tuturor copiilor oamenilor, ca să se teamă de Tine în tot timpul cât vor trăi în ţara pe care ai dat-o părinţilor noştri! "  1Imparati8:33-40

3 ani

La fel cum " Samuel a luat o piatră pe care a pus-o între Miţpa şi Şen şi i-a pus numele Eben-Ezer, zicând: „Până aici Domnul ne-a ajutat.” asa facem si noi acum si recunoastem ajutorul Domnului de pana aici. Azi se implinesc trei ani de cand am pornit la drum cu acest blog.
Cu momente bune, cu momente pline de avant, cu intrebari, cu obstacole, cu vremuri de seceta sau belsug, ma bucur ca pana aici Domnul ne-a ajutat. Esti chemat si tu sa fi parte integranta a acestei lucrari cu o idee cu un gand cu ceva folositor pentru tine sau cei din jur. 
Au trecut trei ani in care am adunat lucruri colorate imi place sa cred. Lucruri diverse si utile pentru voi, cei care aruncati o privire aici, indemati de diferite circumstante, de curiozitate sau indemnati de altii :)

Domnul sa binecuvinteze aceasta lucrare pe mai departe si nu uita ca Dumnezeu lucreaza si prin oameni. Esti tu gata?



Inca nu pot sa spun ca si apostolul, dar poate peste inca trei ani de acum incolo voi putea si eu spune: "De aceea vegheaţi şi aduceţi-vă aminte că, timp de trei ani, zi şi noapte, n-am încetat să sfătuiesc cu lacrimi pe fiecare din voi." (Faptele Apostolilor 20:31)

Implica-te

M-am gandit la noul an universitar care a inceput si deja a trecut ceva vreme din el. Vine de fiecare data si aduce bucurie, emotie, un vis implinit in randul "bobocilor", si ingrijorare, speranta-ca o sa mai mearga acasa, implinire in randul parintilor. Am ales sa va spun cateva vorbe despre studentii care merg la facultate in alt oras decat cel in care au petrecut viata pana atunci. Si numarul lor nu e mic deloc. Ca si un exemplu in Cluj sunt peste 100000 de stundenti. Romani, straini, la universitati de stat sau la privat acest aspect il lasam la o parte. Eu vreau sa privim la cei care au lasat casa parinteasca pentru camin/chirie/gazda sau sub orice alta forma sunt cazati pentru perioada studentiei. Asadar ajung intr-un oras nou mai mult sau mai putin, departe de parinti departe de casa si de biserica unde au crescut.
Vin in noul oras care ii primeste cu bratele deschise si ei il imbratiseaza la fel. "Sunt atatea de facut!" am auzit de atatea ori incat se pierde orice urma de spiritualitate. Uiti ca tu mergeai la biserica, uiti ca poate erai si in cor, mergeai poate si la tineret. In cel mai bun caz dupa ce ai colindat cateva biserici sa vezi unde-ti place cel mai mult alegi una la cate mergi din cand in cand- si nu e rau. Dar pierzi esenta. Pierzi din vedere faptul ca incet-incet ai devenit un simpul spectator al unui program de biserica. Sunt si exceptii desigur si ma bucur pentru tinerii care se implica activ in biserici chiar daca sunt din alta parte. Tu acum ce alegi? "Este cine sa faca!" sau "Voi fi parte a lucrarii lui Dumnezeu!" Poti fi parte in multe feluri doar sa vrei, doar sa alegi sa te implici.

Alege sa nu stai de o parte! Azi.

Ce-i mai bun

Am stat si m-am gandit adesea la zilele trecute, la clipe din zilele ce-au fost si nu o sa mai vina. La secundele trecute, la lunile scurse si la anii care s-au dus din viata noastra. Analizand in detaliu sau mai superficial m-am vazut pus sa ma gandesc si la relatia cu Creatorul. Si intrebarea care a aparut este: am avut o zi in care sa-I dau ce-i mai bun? Am trait o zi in care la sfarsitul ei sa pot zice plin de incredere ca am facut tot ce am putut mai bine, mai corect, mai plin de Duh. Gandindu-ma la acest aspec am descoperit ca se mai pot face multe. Nu ca nu a fost bine sau ca a fost neaparat gresit, dar se poate si mai bine. (si vei spune probabil: "intotdeauna se poate mai bine" - si e corect) Dar avand in vedere ca intotdeauna se poate mai bine, asta imi da imboldul de a-mi dori si mai mult sa fac mai bine, sa ascult mai mult, sa dau mai mult, sa jertfesc mai mult, sa fiu mai iubitor, sa fiu mai bun, sa ma rog mai mult.

Cea mai buna zi a vietii tale care a fost? Crezi ca se poate mai bine?

Remorse

  

I’ve been talking about this before. It’s not a subject that can easily empty of all meanings. Recently I’ve been thinking about it – again and then again and again. I feel remorse. I feel like I am disappointing God over and over again. I feel like I am slipping slowly on a slope that will soon get me in a deep dark place. It’s horrible, the feeling! It’s like there is absolutely nothing you can do, but in the same time you hope, you really hope that at some point His hand will just get you and stop you right when you’re about to go over the cliff.

I somehow understand the people who cannot stop on their own. I am fighting myself with the break. Right now it just seems that the break is broken and I lost all control of the vehicle. The crash is eminent. I mean how on earth you can avoid complete crash on a slippery road in a car with broken break? You can’t. I know the feeling. I know that somehow it’s comforting knowing that at the end of the slope you’re done, and then there’s only one way to go: UP. But I also know all the other thoughts crossing your mind. For example, what is by the time you reach the bottom it is already too late for you to go UP again? Or, how can I still stand up after all this? I know. I am there asking all these questions.

I know that it is extremely difficult to decide what to do. I know that you said multiple times that you will stop doing the wrong thing, or that you will stop thinking the wrong thoughts, or stop going to all those wrong places. But you can’t. And all you feel in the morning is remorse and you feel helpless. Then, you are wondering whether God is still there waiting for you to come back or He just got tired of waiting and abandoned you forever. This last thought freezes you mind. You are afraid to even consider it because that voice in your head is telling you it is really possible. You have done enough to embarrass God and that you’d better just give up.

I know! I always said that if I am not used as a positive example at least people can learn from my mistakes. But now I think that all that I am going through it’s just to help me understand you – the people on the slope. You can only know what to say or what to do when you already passed through that experience.

I am still questioning. I am still hoping to have His hand catching me. I cannot lose that hope. I don’t want to listen to the voice telling me God doesn’t care for me anymore. He has proven me different many times.

The catch to it is that at some point we need to really STOP. And then just leave it stopped. You can’t? It’s hard? It seems impossible? Prayer doesn’t help? I know. But I also know that we have an almighty God! Between these two … I chose the almighty God. And I am gonna keep staying on this side, knowing that in order to do this I need to fight against my worst enemy: myself!   

Camelia Sighiartau

Esti pregatit?

Poate o sa vi se para ciudata intrebarea, dupa ce cititi in continuare acest articol. Te intreb (si ma intreb) daca esti pregatit sa…MORI! Sigur vi se pare aiurea sau ciudata intrebarea, dar o sa va si explic de ce scriu aceste randuri. In primul rand, moartea e ceva ce vine, peste mine, peste tine! Da peste tine, crezi ca scapi? Nu scapi, orice varsta ai avea. Stim cu totii ca de moarte nu scapam, ea vine, azi maine sau poimaine, nu stim cand, doar ca ea vine. In al doilea rand scriu despre moarte pentru ca in ultima vreme, aud in stanga si in dreapta despre ea: ba un coleg de munca a murit ca s-a spanzurat (saracu de el), ba un pastor de biserica a trecut la Domnul si familia si membrii bisericii nu au vrut sa accepte asa ceva, s-au rugat 3 zile sa invie, ba un vecin de scara care suferea de ceva boala si era incapatanat sa mearga  la medic a murit si el, sau o bunica draga cumnatei mele a trecut la cele vesnice, deci suntem inconjurati de persoane care ne parasesc, dar ceea ce este si mai sigur este ca si noi vom pleca dincolo! Intrebarea ce se ridica (si nu e noua) esti tu pregatit sa mori? Fie ca spui “nu stiu” sau spui “da” sau “nu” ideea este ca vei muri! Cand? In noaptea asta, maine sau peste 82 de ani, sau…nu se stie cand! Trebuie sa fim gata sa murim! Ce inseamna aceasta? Ca in momentul cand plecam de pe Pamant, mergem Acasa la TATI! Trebuie sa avem aceasta certitudine, ca mergem la El, cum o putem avea? Prin credinta in Sangele Lui care ne iarta TOATE pacatele, si facand zi de zi voia Lui! Daca atata vreme cat traim, umblam pe calea Lui, poate veni in orice clipa moartea, pentru ca noi suntem gata, gata sa ne intalnim cu Cel ce ne este Tata, si Cel care ne asteapta Sus cu El! Stai o clipa si gandeste te la acest lucru, foarte sigur in zilele noastre: MOARTEA! Ea vine, esti tu pregatit?

O.T.