O mica excursie

"O mica excursie n-ar strica." Aceste cuvinte ne-au convins sa facem o lista, asa ca a aparut foaia, pixul si se scriau nume. In cateva minute, lista ajusese plina iar destinatia era stabilia: Salina Turda. Data plecarii, precum si ora n-au fost o problema asa ca, ziua urmatoare incepea astfel:

7:30 - Somnorosi, am inceput sa ne adunam

7:45 - Am pornit la drum

9:50 - Cantand, am ajuns in Turda iar apoi am zarit salina

10:00 - Formalitatile sunt gata si am inceput coborarea si temperatura la fel, dar asta nu a stricat buna dispozitie si umorul din noi.

10:30 Ghidul ne arata un mecanism, folosit mai demult pentru extragerea sarii-crivacul
11:00 - Am ajuns in "varf" de unde vedeam toata mina, impreuna cu facilitatile ei: teren de fotbal, amfiteatrul, iar in centru, impunatoarea gondola.

11:30 - Am coborat si am inceput "inspectia" mai in detaliu: prima oprire - o tura cu gondola
12:00 - Apoi am decis sa ma coboram un pic si sa "navigham" nu numai pe net ci in barcute.

12:30 - Dupa ce ne-a ajutat Domnul sa vedem toate astea, ne-am gandit sa-I aducem lauda prin cantare, asa ca ne-am mobilizat am luat chitara si am binecuvantat numele Lui. Unii trecatori ne-au si ajutat in cantare si ne-am bucurat impreuna.

13: - Ne-am indreptat spre iesire, dar am luat-o pe scari caci liftul era "putin" ocupat.

13:30 - Am pornit la drum spre casa multimiti, dar si multumitori ca Domnul si-a facut prezenta chiar si in aceasta iesire. In drum am mai oprit la o poza de grup ca amintire, amintirea vie fiind noi.

P.S. Multumim pentru transport, chitara, poze, idee si tuturor tinerilor care au venit

Noi stim ce suntem, dar nu stim ce putem fi

Vorba lui Shakespeare … Stim – sau cel putin credem că stim – ce suntem, eventual stim ce am vrea să devenim – dar ce am putea fi e ceva dincolo de capacitatea noastră de percepere. Suntem limitati!

Stim ce suntem si ce am vrea să fim - si totusi de foarte multe ori renuntăm să mai ajungem acolo unde ne-am dori. Câteodată e doar foarte greu, altă dată avem piedici si ne e frică să mai încercăm, dar de cele mai multe ori pur si simplu renuntăm. Ne pierdem undeva pe drum. Încercăm, luptăm … si la un moment dat gata, am pus armele jos si ne predăm!

Nu despre asta vreau să vă vorbesc. Suntem poate nemultumiti de ceea ce suntem si ne-am zbuciumat zadarnic să ne rupem de starea noastră. Eu vreau să vă vorbesc despre Cineva care stie ce putem fi! Există Cineva care vede dincolo de masca pe care ai afișat-o, dincolo de scena pe care joci … si cel mai important El vede ce poti deveni. El nu priveste la zdrentele tale, la viata ta decăzută, la viata ta ascunsă, ci EL vede dincolo de toate acestea - si stie că ai putea deveni altceva, cineva – trebuie doar să iei o decizie, să te ridici si să pornesti înspre-acolo.

Trebuie să stii că nu e un drum simplu, nu pe-alocuri vor fi încercări, vor fi ispite, vei auzi soapte care îti vor spune să renunti că viata înspre care ai pornit nu e pentru tine, că ai fost prea jos să mai ajungi undeva. Trebuie doar să ai încredere că Cel ce stie ce poti deveni va fi lângă tine pas cu pas si te va sprijini. Chiar si atunci când nu-i vei auzi vocea, îi vei simti prezenta si vei stii că El nu te-a părăsit.

Toată ideea este să te încrezi pe deplin în ceea ce vede El. Toate firele colorate ale vietii tale se tes în mod miraculor - si de multe ori stai să te întrebi care e rostul unor situatii din viata ta – dar nu uita că tot ce vedem noi e doar spatele tesăturii. Există însă cineva care vede exact modelul… sau vede ce trebuie să ajungă!

Vei îndrazni?!

Camelia Sighiartau

"Lăsaţi copilaşii să vină la Mine, şi nu-i opriţi,..."

Continental kids…Totul a început în dimineaţa zilei de 21 iunie, când ne-am întâlnit cu mic şi mare în Cluj-Napoca, plini de entuziasm, energie, plini de viaţă, cu forţe proaspete şi pregătiţi de turneul. Am petrecut o săptămână de vis la o cabană din Someşul Rece, unde am învăţat multe-multe lucruri noi. Am început prin a ne cunoaşte unii pe alţii, apoi a urmat o serie de lucruri: am învăţat să trăim sub acelaşi acoperiş, să ne slujim unii pe alţii, am învăţat să ne acceptăm cu bune şi cu mai puţin bune, să trecem peste unele defecte (care au fost puţine :P), să ne iertăm, să ne iubim unii pe alţii, să mâncăm tot din farfurie, să facem semne de carte, să dăruim, să nu răspundem fără să fim întrebaţi şi fără să ridicăm mâna, dar am învăţam multe-multe jocuri noi. L-am descoperit mai mult pe Dumnezeu, având în fiecare zi timp personal de părtăşie cu Creatorul nostru. Nu în ultimul rând am experimentat ce însemnă să Îl lăudăm cu adevărat pe Dumnezeu prin cântare, fiind atenţi la timpul de repetiţii şi la Sami, care ne-a învăţat multe cântecele noi şi frumoase.

După o săptămână de lucru intensiv, ne-am pornit la drum, începând de sâmbătă, 26 iunie la Gilău, iar duminică la Cluj-Napoca şi Dej.

În seara zilei de luni, 28 iunie 2010, am intrat pentru prima dată, împreună cu copiii Continental kids în Biserica „Betel” din Târgu-Lăpuş. E o biserică ce mi-a plăcut la prima vedere: încăpătoare, primitoare, cu oameni foarte ospitalieri ce ne-au îndrumat încă de la primii paşi înspre bucătărie. După un prânz copios, copiii au montat scena, au călcat haine etc….pe scurt, fiecare îşi ducea la îndeplinire responsabilitatea cu conştiinciozitate. Ne-am bucurat foarte mult când am văzut cum fraţii, surorile, copiii şi prietenii lor s-au mobilizat atât de bine, încât aproape că au umplut sala de jos a bisericii într-o zi de luni după-masa. Dat fiind faptul că trupa Continental kids a simţit primirea călduroasă din partea Bisericii, copiii s-au mobilizat foarte bine (în ciuda căldurii ce era afară) şi au cântat cu foarte mare plăcere, sinceritate şi dăruire. Pot să afirm cu certitudine că a fost un concert reuşit! Am fost mândră de copiii noştri :).

Vă mulţumim pentru primire şi vă mărturisim noi, echipa Continental kids, că ne-am simţit binecuvântaţi prin prezenţa fiecărei persoane ce şi-a jertfit din timpul liber pentru a participa în acea seară la programul de închinare.

În Domnul,

Klaudia Muntean.

"...căci Împărăţia cerurilor este a celor ca ei."

Nimic de zis...

Am mai vizitat un site, poate mai multe, sa vad care ce a mai zis, ce ganduri mai are, am mai vazut pareri, care cine ce crede, dar n-am zis nimic...("e problema lor") Unul din "obiceiurile" noastre cred ca a ajuns chiar lucrul asta-de a nu zice nimic. Avem totusi ce zice, avem o parere, suntem de-o parte sau de partea cealalta dar nu zicem nimic. Vedem pe blog o postare, auzim o stire, colega spune cat s-a imbatat noaptea trecuta, prietenul cate relatii a avut si cat de "bine" e, prostitutia se legalizeaza, pacatul e la culme, dar noi nu avem nimic de zis. Nu avem oare de zis ca exista Dumnezeu? El ne-a facut si ai Lui suntem, un Dumnezeu care ne vrea sfinti, un Dumnezeu care ne vrea lumina in intuneric, sau ascundem noi lumina sub haina, sa nu ne stie nimeni? (asta daca o avem cu adevarat, e trist daca nu avem ce arata) De cate ori ai auzit "Treaba lui/ei/lor, numa bag" Daca-l vezi facand rau, stiind ca nu face bine si taci, tu bine crezi ca faci? Sau... poate zicem, dar nu cui trebuie, nu in directia buna. Nu indemn la barfa, nu vreau sa-ti spun sa ai o parere care oricum o ai... dar de prea mult tacem si Cel rau urla pe strazi ca lumea e a lui. De prea multa vreme ne-am invatat sa "nu avem nimic de zis" de prea multe ori suntem atat de "pocaiti" sa zicem : E PACAT! Ca doar asa am fost invatati sa stam in banca noastra si sa tacem.
Oare chiar nu avem de zis ca Hristos vindeca cancerul, ca avem un Dumnezeu dincolo de TVA, criza, inundatii si politicieni, un Dumnezeu care nu ia mita, nu primeste cadouri, care exista fie ca eu cred sau nu, care m-a iubit atat de mult ca a dat ce a avut mai scump-pe Fiul Lui, si daca avea doi Fii ii dadea pe amandoi numai sa avem acces la mantuirea Lui. De ce? Pentru ca atat de mult ne iubeste si vom intelege TOTUL intr-o zi. Sa nu fie prea tarziu...


"Oare am ceva de zis?"

Paul

Acordeonul, pasiunea mea.

Cateva intrebari despre pasiunea lui Ionut...


--> -->

1. De cand ai inceput sa inveti sa canti la acordeon?

Dorinta mea de a canta la acordeon s-a nascut inca de cand eram mic si “exersam” cu un acordeon pe masura mea si a capacitatilor mele. La sfarsitul anului trecut mi-am achizitionat acordeonul si de atunci am inceput sa invat sa cant mai serios.

2. Ce te-a determinat sa alegi acest instrument?

Nu stiu daca exista un motiv care m-a determinat sa aleg acest instrument, pur si simplu imi place.

3. Ce persoana admiri in cantatul la acordeon?

Imi plac mai multe persone din muzica crestina, dar sunt doua persoane pe care le admir cu adevarat in cantatul la acordeon si anume PUIU CHIBICI si OTNIEL STIRB.

4. Fiecare visam la un “Doxa” in domeniul lui, pentru tine, care este modelul suprem de acordeon?

Intr-adevar,fiecare visam la o pricepere in ceea ce face,iar in cazul meu, imi doresc sa fiu cat mai bun si sa laud cat mai mult pe Dumnezeu. Modelul suprem de acordeon, in conceptia mea, este Weltmeister, dar si Hohner.

5. Care a fost cel mai greu moment de cand te-ai apucat de invatat?

In orice lucru, cel mai greu moment este inceputul. Pot sa spun si eu ca inceputul a fost cel mai greu, dar cand faci un lucru din placere, totul devine mai usor.

6. De unde te inspiri si inveti ca canti?

Internetul mi-a fost de mare ajutor la inceput, dar si acum. Organizarea orchestrei la noi in biserica aduce completari in sursa mea de inspiratie.

7. Ce spun prietenii/cunoscutii despre pasiunea ta?

Cei care inteleg ce inseamna sa lauzi pe Domnul cantand la un instrument au o parere buna si ma sustin si abia asteapta sa cantam impreuna.

8. Ce parere ai despre initiativa de a se organiza o orchestra?

Mi se pare un lucru foarte bun,mai ales ca astfel, am posibilitatea de a ma pregati cu un cunoscator in tainele acordeonului si imi doresc ca lucrarea Domnului sa ia avant.

9. Ce planuri ai pentru viitorul apropiat, dar cel mai indepartat.

Atat pentu viitorul apropiat cat si pentru cel indepartat imi doresc acelasi lucru: sa invat cat mai repede si sa cant,cat mai mult.

Tu ce pasiune ai?

L-a intrebat, Paul