Eternitatea petrecută alături de Dumnezeu este o monadă a adevăratei împliniri spirituale. “Pentru totdeauna” este laitmotivul promisiunii divine, guvernat de sacrificiul suprem, atunci când Dumnezeu şi-a trimis la moarte propriul Fiu, pentru că atât de mult a iubit lumea.
Tu, inimă rănită şi minte murdară de principii încălcate, recuperează şi păstrează-ţi credinţa că Domnul veghează asupra ta şi te aşteaptă, deoarece a spus :“ Câteva clipe te părăsisem, dar te voi primi înapoi cu mare dragoste.” ( Isaia 54:7). Dragostea arătată pentru omenire nu cunoaşte bariere, e dragostea sinceră şi necondiţionată, care e accesibilă şi pentru tine, dacă doreşti iertarea.
Cui i se iartă mult, iubeşte mult.
Randuri de Oana Giurgiu