Iubirea lumii si iubirea lui Dumnezeu

Text de referinta: 1 Ioan 2:12-17
Pentru a evita orice fel de confuzie am vrea sa definim conceptia de lume, raportat la ceea ce gasim in Scriptura. In primul rand putem observa acest termen folosit inca din Geneza ca referire la creatia lui Dumnezeu. Un al doilea aspect in ceea ce priveste lumea se refera la oameni. Si a treia ululizare a termenului de lume face obiectul sistemului de gandire si practica portrivnica lui Dumnezeu.
In cele ce urmeaza o sa fie amintit termenul de lume ca si referire la ceea ce e potrivnic lui Dumnezeu. Si anume gasim in versetul cinsprezece din textul de referinta ca lumnea poate fi iubita. Si daca klumea poate fi iubita ea are niste repere, niste valori. Gasim in versetul saisprezece aceste lucruri: pofta firii, pofta ochilor si laudarosia vietii. Aceste trei valori ale lunii sunt cele trei categorii in care se inscrie fiecare ispita si pacat. Tiparul acesta poate fi observat atat in ispitirea primilor oameni (Gen. 3:4-6) cat si in ispitirea lui Isus (Mat. 4:1-11).
Un alt lucru care il aflam din text despre lume este ca lumea si pofta ei trece, conform versetului saptisprezece.
In antiteza cu lumea gasim pe Creator si daca privim in versetul cinsprezece vedem ca Dumnezeu poate fi iubit. Mentiune care vine in contrar cu ce spun unii oameni despre El. Si total opus lunii potrivnice lui Dumnezeu, lumea Lui Dumnezeu ramane (tot ceea ce facem in voia Lui si pentru El ramane – are ecou in eternitate.)

Dupa o predica de Sas Tobias

Fresh wind, fresh fire

I figured it out. Actually, it’s not me who figured it out, others did it before me, and we just don’t want to listen.

For some while now I try to understand what are we missing, us the Christians, the Body of Christ, the Church, the apprentices, God’s children. It’s not that we don’t have plans, or even vision. We do! The problem is that we seem to be brain-washed. As I often use to say, living in this world, made us immune to sin. We got used to hearing bad words, seeing things we shouldn’t turn our sight to. We talk almost without thinking if God agrees with our way of speaking. We kept enlarging the way of God. We slipped. We let ourselves brain-washed! We are like paralyzed and the questions in Casting Crowns song seem so justified: “If we are the Body, why aren’t His arms reaching, why aren’t His hands healing, why aren’t His words teaching, […] why aren’t His feet going?”

We need fresh wind, fresh fire. We need to stand up and ask for rain of revival. I need a new fire in my life a fire that can clean all the impurities and a fire that could make me burn for Him. We need to stand together and make a statement for those around us. We need to do that! It is not a choice that we could make. It’s compulsory! To go outside and just spread the fresh fire, the fresh wind.

“God, I know I’ve been staying in this comforting place. I know that I just let myself brain-washed and my eyes were not looking straight ahead to the end of the journey, when all those who had done Your will on earth can rejoice in You. I lost track and thought I could change your way. I just thought that maybe I can find a shortcut. Instead, I just made a U turn and drove back from Your presence. I know now that You were always looking out for me. You were always at an arm-length. You never left me from your sight. And even when I was angry and I didn’t want to have anything to do with You, You just stood there with Your endless love and patience and kindness until I figured it all out. I know now that all I need is fresh wind, fresh fire in my life. I am so ashamed for the time I have wasted. I have said before “Here I am” and I’ve never truly been there. I now ask from you … just power to make the next step with You.”

Do you need any fresh wind, fresh fire in your life?

Camelia Sighiartau

Copilul sau televizorul?

Un copil, rugandu-se, a spus asa:
Doamne, in seara asta, te rog ceva special.
Transforma-ma intr-un televizor, ca sa-i pot lua locul.
Mi-ar place sa traiesc cum traieste televizorul in casa mea.
Sa am o camera speciala, unde sa se reuneasca toata familia in jurul meu.
Fa sa fiu luat in serios.
Sa fiu in centrul atentiei, asa incat toti sa ma asculte fara sa ma intrerupa sau sa discute.
Mi-ar place sa mi se dea atentia deosebita care este acordata televizorului atunci cand ceva nu functioneaza...
Si sa-i tin de urat tatalui cand se intoarce acasa, chiar si atunci cand vine obosit de la munca.
Si mama, in loc sa ma ignore, sa stea cu mine cand e singura si plictisita.
Iar fratii si surorile mele sa se certe ca sa poata sta cu mine...

Si sa distrez toata familia, chiar daca uneori nu spun nimic.
Mi-ar place sa simt ca lasa totul deoparte ca sa stea cateva minute alaturi de mine.
Doamne, nu-ti cer prea mult.

Doar sa traiesc cum traieste orice televizor.

Ephemeral or Eternal?

Well I had to learn a tough lesson. I had to learn it for some time and all the signs were there, but it seemed easier to take the highway! Truth is people are the value. We are stubborn and we keep on gathering stuff that "make us happy" or maybe that are useful or maybe we just have a "hobby". We pay a lot to buy all these. We are ready to invest in an apartment, in a car, in a 2-week vacation to some end of the world place, in books or shoes or clothes or anything that is so material and ephemeral.

I kept planning to post our New Years resolutions. When stepping into this new year 2011, me and the friends gathered had some thoughts for this new beginning. And they were all so powerful and so of God... but one of them made me think a lot. My friend said that she was planing to put an etiquette with "EPHEMERAL" for all those material-non-important things and another etiquette with "ETERNAL" on humans. That was a brilliant plan. And I am so sure that if we had done that so far our life would've been a little happier, no remorse.

I, on the other hand, got caught in this race for wealth and material gains. I lost track of the humans near me. I forgot to be kind, and nice, and thoughtful. I became more and more bitter and unfriendly. I was told that bitterness keeps people away - somehow like a bad smell. The thing is we lose people. Sometimes we lose them with no possibility to get them back. What we had done by that point will remain. Nothing else matters. Of all people, I can say that humans are not trustworthy, but we need to do our best, we need to build bridges where there are none. Otherwise we're just gonna be alone and all the material things we gather so greedy would not make us happier.

We are so human, so proudling assuming that we're gonna live forever. The problem is that we are right. We ARE gonna live forever... but not the way we are imagining it.

http://urmedecondei.blogspot.com/

CARAREA VIŢELULUI

Intr-o zi, prin codrii seculari,
Acasă un viţel se întorcea, cum fac viţeii buni;
Dar urma lui se abătu, strâmbă cărarea, cum toti viţeii fac.

De-atunci trecura ani trei sute,
Vitelu-i mort, de bună seamă,
Dar urma după el încă-i si azi,
De ea se leaga povestea cu tâlc ce-o să vă spui.

Cărarea de viţel urmat-a fost a doua zi
De-un câine singuratic ce primprejur se întâmplă să treacă.
Apoi un înţelept berbec purtând talangă
Urmă poteca peste văi şi povârnişuri
Cu toată turma după el,
Aşa cum fac berbecii buni.
Şi din acea zi, peste unduitoare dealuri şi poiene,
O cale se croi prin codrii seculari.

Mulţi oameni se vătămau, se eschivau,
Se suceau şi se-aplecau,
Rostind vorbe de indreptăţită mânie
Din cauz-acelei strâmbe cai…
Dar urmau – nu râdeţi -
Acea dintâi hălăduire a viţelului,
Ce-astfel croi prin codri-o cale şerpuită,
Căci bietul bou se clătinase-n mers.

Trecură anii, şi cărăruia prin pădure potecă se făcu,
Întortocheată, şerpuită şi cotită;
Apoi poteca strâmbă se facu un drum
Pe care cai mulţi şi-mpovăraţi se osteneau
Sub soarele dogoritor al verii,
Făcând trei mile-n loc de una.
Şi timp de-un veac şi jumătate
Bătătoriră urmele viţelului.

Ca gândul ani în şir trecură
Şi drumul se făcu o uliţă-ntr-un sat.
Pe când niciunul nu băgă de seama
Ea deveni un bulevard aglomerat
Iar mai târziu strada principală-ntr-un oraş.
Şi uite-aşa, de două veacuri şi jumătate,
Călcau oamenii pe urmele viţelului.

În fiecare zi, o sută de mii de răzleti
Urmau viţelul în zig-zag.
Azi, peste bălăbaneala lui,
Trece traficul continental.
O sută de mii de oameni sunt conduşi
De-un viţel mort de trei sute de ani.
Ei încă urmează strâmba cale
Pierzând o suta de ani pe zi,
Atât de-ndatoraţi se simt
Din reverenţă pentru precedentul consacrat.

Asta ne-nvaţa o lectie morală,
De-aş fi hirotonit, aş predica-o;
Căci omul e-nclinat să calce-orbeşte
Pe calea viţelească de gândire,
Luptând din zori şi până seara
Să ţină ce-a vazut făcând pe alţii

Urmează-n sus şi-n jos calea bătută
Se duc şi vin, dar nu se-abat
De la cărarea şerpuită, ţinută de strămoşi.
Ei cărarea o socotesc sacru făgaş
De-a lungul căruia viaţa şi-o trăiesc.

Dar ce mai râd bătrânii înţelepţi, zei ai pădurii,
Ce l-au văzut pe cel ce-ntâi deschis-a drumul: un viţel.
Ehei, ce multe ne-ar putea-nvăţa povestea mea,
Dar nu-s hirotonit, aşa că n-o pot predica.

- SAM WALTER FOSS-

El (Hristos) le-a mai zis: „Aţi desfiinţat frumos porunca lui Dumnezeu, ca să ţineţi datina voastră." Marcu 7:9

Pana aici Domnul ne-a ajutat...

Zilele acestea am depasit cifra de 1000 de prieteni pentru contul nostru de Facebook. Cu aceasta ocazie vrem sa aducem multumiri Domnului care ne face sa intelegem ca si mediul online poate fi o buna oportunitate de slujire impartasire a experientelor si zidire a noastra a tuturor.
Multumim si voua celor care ati ales sa fim prieteni si sa dati poate un "Like" contului nostru. Asteptam in continuare sfaturi, pareri, experiente traite de unul fiecare, convinsi fiind ca toti avem macar un cuvant, o fraza, o intamplare de zis celor din jur prin care putem incuraja, ridica si sprijini pe cei aflati in nevoie.

Domnul sa fie cu noi toti in continuare !


"Şi orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus şi mulţumiţi, prin El, lui Dumnezeu Tatăl." Coloseni 3:17

Tineri Betel

Indiferenta

“Nimic durabil nu se poate intemeia pe indiferenta.” (Octavian Paler)

Indiferenta este unul dintre pacatele cele mai mari pe care un om le poate savarsi asupra altui om. Indiferenta inseamna sa nu iti pese de cei din jur, iar aceasta se poate potrivi chiar si pentru relatia cu Divinitatea. Indiferenta este unul dintre cele mai mari pacate in raport cu semenii, respectiv cu Divinitatea. Atunci cand suntem indiferenti starnim cea mai mare rautate, deoarece indiferenta doare intotdeauna.

Cum putem sa fim indiferenti la tot ceea ce se intampla in jurul nostru, la problemele celor din jurul nostru? Cum putem sa fim indiferenti cand vedem ca atatia oameni mor fara sa fie mantuiti de Dumnezeu? Cum putem sa fim atat de indiferenti cand stim ca viata asta e atat de scurta si noi am ales un drum gresit ? Cum putem sa fim atat de indiferenti cand nu stim unde vom ajunge dupa moarte ? Toate acestea reprezinta o problema existentiala a lumii in care traim, toate acestea conduc inspre peirzare. Indiferenta este un drum gresit, pe care o apucam tot mai multi dintre noi, tratand-o tot cu indiferenta.

Cum putem sa fim atat de indiferenti cand vedem cate a facut Dumnezeu pentru noi ? Cum putem sa fim atat de indiferenti cand vedem ce frumos a creeat Dumnezeu totul ? Cum putem sa fim atat de indiferenti cand stim ca Dumnezeu si-a dat Fiul ca jertfa de rascumparare pentru pacatele noastre ? Cum putem sa fim atat de indiferenti la chemarea Tatalui care ne iubeste atat de mult ? Cum putem fi atat de indiferenti fata de Cuvantul Sau ? Toate acestea duc inspre pierzarea noastra, inspre iazul cu foc. Indiferenta nu il afecteaza pe Dumnezeu, ne afecteaza pe noi, insa pe Dumnezeu il doare cand ne vede atat de indiferenti la tot ce a facut pentru noi. Insa El nu are de pierdut, cei care pierd sunt oamenii indiferenti, care aleg drumul cel mai usor, renuntand sa lupte pentru idealurile lor.

Un lucru care conteaza este acela de a nu fi indiferenti fata de cei din jurul nostru, de problemele lor si mai ales sa nu fim indiferenti fata de Dumnezeu si de tot ceea ce a facut pentru noi cu atata dragoste.

Andrada G.

Ziua de maine nu e a ta.

Deseori te pui seara in patul tau pufos, zicand o rugaciune superficiala: "Doamne iti multumesc ca m-ai ferit de accidente, fii cu mine peste noapte. Amin", pe fuga in timp ce iti imbraci pijamaua si cu mare graba te bagi sub patura si la somn...Te gandesti putin la ce o sa faci ziua urmatoare, avand o siguranta ca te trezesti odihnit, gata pentru a incepe o noua zi... Dar oare cati dintre noi ne-am pus intrebarea serios...Ne mai trezim maine?:(.

Suntem deja prea obisnuiti cu bunatatea lui Dumnezeu de care beneficiem inca din pantecele mamelor noastre, suntem obisnuiti cu gandul ca, maine este o noua zi pentru care trebuie sa ma odihnesc in noaptea asta, dar... Ne mai trezim maine?:(

Trebuie sa fim constienti de faptul ca numai Domnul stie cat de lung ne este firul vietii, si ca El este Cel care ne mai ingaduie inca o zi...de aceea trebuie sa traim fiecare secunda pentru El, facand voia Lui si laudand numele Lui pentru fiecare minut in care putem zambi, si ne putem bucura de minunatele Lui creatii.

E greu, si dureros...sa vedem cum tineri pleaca dintre noi la cele vesnice, de aceea trebuie sa ne gandim mai bine ca "Ziua de maine nu e a noastra", si ca trebuie sa traim in asa fel, cand ne vine ceasul sa plecam ...sa fim siguri ca doua brate deschise ne intampina acolo sus.

Sunt constienta ca toate se intampla cu un scop si ca prin suferinte Domnul ne vorbeste, si ne face sa ne dam seama pe ce lume traim ...de aceea:" E mult prea scumpa viata asta, ca s-o petreci nepasator, e mult prea scumpa orice clipa...s-o lasi sa treaca fara spor!".

Cred ca e cel mai trist articol pe care l-am scris...si nu vreau sa va intristez si pe voi prea tare, dar cand altii mor..cum pot fii fericita? Trebuie sa ne gandim bine la ceea ce facem, si la ceea ce vom mai putea face in viitorul care ni-l pregateste Dumnezeu fiecaruia...acela fiind de o zi, de un an , de 10 ani, sau... :(

-Anonim-

Pentru ca ai nevoie de credinta cat un bob de mustar…

Va intrebati de ce nimeni nu a mutat muntii pana acum?Nu exista oare credinta?Omenirea cade intr-o stare letargica in care fiecare ramane prins sub carapacea de unde banalitatea si rutina cotidianului ii ofera aparenta siguranta in lumea credintei profanate. Ne pierdem intr-un sir de traditii si obiceiuri, nu distingem esenta unei inimi curate de exterioriul supus normelor timpului in care traim. Ne grabim sa judecam si uitam ca Domnul se uita la inima omului. Ne punem increderea in oameni si avem asteptari de la cei care ne vor dezamagi, si odata cu dezamagirea, credem minciuna ca asta e ordinea fireasca a lucrurilor, si asteptam si sa fim dezamagiti. Pentru ca nu asteptam ce trebuie.

A crede ca Dumnezeu e Domnul inimii tale nu e de ajuns, inima trebuie sa fie deschisa si trebuie sa existe indrazneala de a privi lumea prin ochii credintei. De ce nimeni nu a mutat muntii? Deoarece nu a existat suficienta indrazneala de a milita in lume in credinta pe care o ai. Sau poate e doar constientizarea faptului ca muntele guverneaza perfect armonia create de Dumnezeu in cele sase zile, mutarea muntelui fiind o ignoranta tipic omeneasca. Muntele ca simbol al rasfrangerii sinelui in natura, indeamna spre meditatie si contemplare a ceea ce a creat Dumnezeu si a oferit omului care crede si recunoaste maretia lucrarilor Sale. Si muntele pentru care ai nevoie de credinta cat un bob de mustar e muntele iertarii pacatului, muntele minunii implinite,muntele schimbarii vietii unui om, muntele implinirii.

Dragostea divina si certitudinea ca suntem vegheati si protejati neincetat, compenseaza implinirea pe care o cautam in materialitate, in relatii nesanatoase, in vicii si placeri care ne tin legati de pamant .

“Daca ai credinta cat un bob de mustar poti muta un munte. Dar daca deznadejdea ta este cat un munte, nu poti sa urnesti nici macar un bob de mustar,pe care si o furnica il poate cara kilometri intregi.”(Gavriil Stiharul)

Oana G.

Imagine...

In zilele acestea pe strada, cu precadere in orasele universitare se vad cum florile se cumpara mult mai repede, si apoi uitam sa mai dam o floare pana se face opt martie sau alta sarbatoare. Familiile se reunesc si se revad oameni care nu au vorbit demult, apoi dupa cateva clipe de despart si poate nu mai stiu unii de altii.
Emotiile plutesc in aer cand o sala plina ochi de oameni se ridica in picioare si aplauda intrarea celor imbracati in robe lungi si avand nelipsita toca pe cap in negru si o culoare sclipitoare. Isi fac intrarea absolvenii in ritmul batailor din palme. Suna cunoscut tabloul? Este vorba de momentul in care un student termina facultatea. Dar nu se termina totul acolo, viata continua alte momente.

Dar la fel cum nu toti oamenii au terminat o facultate tot asa nu toti oamenii vor avea parte de urmatorul peisaj.
Este tot o multime de oameni, dar mult mai mare care nu se poate numara, stau in picioare, imbracati in alb. Si se pune o intrebare: „Aceştia, care sunt îmbrăcaţi în haine albe, cine sunt oare? Şi de unde au venit?”
Raspunsul nu intarzie sa vina : „Aceştia vin din necazul cel mare; ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului....
Pentru aceasta stau ei înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu şi-I slujesc zi şi noapte în Templul Lui. Cel ce şade pe scaunul de domnie Îşi va întinde peste ei cortul Lui. Nu le va mai fi foame, nu le va mai fi sete; nu-i va mai dogori nici soarele, nici vreo altă arşiţă. Căci Mielul, care stă în mijlocul scaunului de domnie, va fi Păstorul lor, îi va duce la izvoarele apelor vieţii, şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor.”

Vrei sa fii parte si tu?

Disappointment

I don’t know if you feel the same, but I am pretty disappointed of what is happening nowadays in the society, in the church … everywhere. It’s like there are no more standards, there are no more principles and everyone is guided by their own desire. The sole purpose of human is to fulfill its own needs. The others don’t matter. The next of skin doesn’t matter. Nothing else matters!!!

I don’t believe that God is enjoying this view! I know that most of us blame the crisis for this dark place where we got. I know I did! I know I had a really hard time realizing that if I am not what God wants me to be, it’s not because of the crisis. It’s because I, voluntarily, turned my back to God! And you might not think like me … you might say that you had to turn your back to God. But, my dear loved friend, whenever we choose the easy way out of something … knowing that God wants us to take the hard way … that is VOLUNTARILY!

I am not ashamed to admit that I had my own fights with God. I had my own questions and my own rebellion, but none of those helped me in any way! I blamed God for my misfortune, when God opened doors and moved mountains for me. I didn’t wanna see any of those; I just wanted to see my unfulfilled dream. I just wanted to soak in my sorrow and all I saw around me was bitterness and skepticism and evil. Partly it is true! The world around us is full of evil and bitterness, BUT God could not have wanted something like that for us – HIS children!

When down … when in the desert … when nothing I did was good … I had just one option: stay still. And when I finally did that I was so surprised of the way God touched me and He spoke to me … not through thunder, not through fire or earthquake, but through His smooth whisper. He just reminded me that:

“The God of the good times is still God in the bad times. The God of the day is still God in the night.”

And then He continued with:

“You talk of faith when you’re up on the mountain. Oh, but the talk comes easy when life’s at its best. But it’s down in the valley of trials and temptation, that’s when faith is really put to the test.”

I’ve heard the song before … but never before it had touched my heart like this time… when God told me that in the valley my faith is out to the test!

Finally, what truly matters is that with all the disappointments … “When things go wrong, HE’ll make it right!”

Wrote by: Camelia Sighiartau

7 ani de Acasa

Astazi, se implinesc sapte ani de cand am incheiat legamant cu Cel care m-a creat. In toti acesti ani, am invatat ca am ajuns pana aici doar prin harul Sau, ca pot sa scriu cateva randuri doar prin mila Sa. Ii multumesc profund, pentru toata purtarea Lui de grija. Am invatat si constientizez ca fiecare clipa -oricat de sus sau jos am fost, a fost altaturi de mine si este, nu pentru ca am facut eu ceva, ci pentru ca ma iubeste. Am invatat ca si in necaz sunt dator sa trec pe acolo, ca sa ma schimb, ca sa ii vad puterea si sa nu uit ca sunt dependent de El. In binecuvantare am invatat ca sa-mi ridic ochii spre cer si sa-I multumesc- sa nu raman doar pironit spre binecuvantare, ci sa ma uit la Cel ce mi-a dat-o. In singuratate, am invatat ca oricat de singur m-as crede, El e acea care priveste spre mine mereu, chiar daca oamenii si-au intors spatele. In centrul atentiei am invatat ca El mi-a lasat aici pe pamant prieteni si frati cu care sa ma bucur impreuna de calatoria spre Cer. In slujirea prin Cuvant am invatat ca El da intelepciunea si puterea. In rugaciune am invatat ca atunci cand nu pot sa ma rog tot El e acela care-mi da cuvinte. In rugaciunile pline de putere am invatat ca El ma vrea plin de puterea Duhului sa merg inainte. In cantare am invatat ca inainte de orice am nevoie de o inima buna sa-I aduc lauda ce o merita. In casa de plans si durere am invatat ca sunt trecator pe acest pamant dar nu aici e sfarsitul. In casa de veselie am invatat sa ma bucur de toate lucrurile ce mi le-a dat El... si mai am multe de invatat pana voi ajunge cu adevarat ACASA...

"Dar eu, prin îndurarea Ta cea mare, pot să intru în Casa Ta şi să mă închin cu frică în Templul Tău cel sfânt." Psalmii 5:7

Paul O.