Indiferenta

“Nimic durabil nu se poate intemeia pe indiferenta.” (Octavian Paler)

Indiferenta este unul dintre pacatele cele mai mari pe care un om le poate savarsi asupra altui om. Indiferenta inseamna sa nu iti pese de cei din jur, iar aceasta se poate potrivi chiar si pentru relatia cu Divinitatea. Indiferenta este unul dintre cele mai mari pacate in raport cu semenii, respectiv cu Divinitatea. Atunci cand suntem indiferenti starnim cea mai mare rautate, deoarece indiferenta doare intotdeauna.

Cum putem sa fim indiferenti la tot ceea ce se intampla in jurul nostru, la problemele celor din jurul nostru? Cum putem sa fim indiferenti cand vedem ca atatia oameni mor fara sa fie mantuiti de Dumnezeu? Cum putem sa fim atat de indiferenti cand stim ca viata asta e atat de scurta si noi am ales un drum gresit ? Cum putem sa fim atat de indiferenti cand nu stim unde vom ajunge dupa moarte ? Toate acestea reprezinta o problema existentiala a lumii in care traim, toate acestea conduc inspre peirzare. Indiferenta este un drum gresit, pe care o apucam tot mai multi dintre noi, tratand-o tot cu indiferenta.

Cum putem sa fim atat de indiferenti cand vedem cate a facut Dumnezeu pentru noi ? Cum putem sa fim atat de indiferenti cand vedem ce frumos a creeat Dumnezeu totul ? Cum putem sa fim atat de indiferenti cand stim ca Dumnezeu si-a dat Fiul ca jertfa de rascumparare pentru pacatele noastre ? Cum putem sa fim atat de indiferenti la chemarea Tatalui care ne iubeste atat de mult ? Cum putem fi atat de indiferenti fata de Cuvantul Sau ? Toate acestea duc inspre pierzarea noastra, inspre iazul cu foc. Indiferenta nu il afecteaza pe Dumnezeu, ne afecteaza pe noi, insa pe Dumnezeu il doare cand ne vede atat de indiferenti la tot ce a facut pentru noi. Insa El nu are de pierdut, cei care pierd sunt oamenii indiferenti, care aleg drumul cel mai usor, renuntand sa lupte pentru idealurile lor.

Un lucru care conteaza este acela de a nu fi indiferenti fata de cei din jurul nostru, de problemele lor si mai ales sa nu fim indiferenti fata de Dumnezeu si de tot ceea ce a facut pentru noi cu atata dragoste.

Andrada G.

Ziua de maine nu e a ta.

Deseori te pui seara in patul tau pufos, zicand o rugaciune superficiala: "Doamne iti multumesc ca m-ai ferit de accidente, fii cu mine peste noapte. Amin", pe fuga in timp ce iti imbraci pijamaua si cu mare graba te bagi sub patura si la somn...Te gandesti putin la ce o sa faci ziua urmatoare, avand o siguranta ca te trezesti odihnit, gata pentru a incepe o noua zi... Dar oare cati dintre noi ne-am pus intrebarea serios...Ne mai trezim maine?:(.

Suntem deja prea obisnuiti cu bunatatea lui Dumnezeu de care beneficiem inca din pantecele mamelor noastre, suntem obisnuiti cu gandul ca, maine este o noua zi pentru care trebuie sa ma odihnesc in noaptea asta, dar... Ne mai trezim maine?:(

Trebuie sa fim constienti de faptul ca numai Domnul stie cat de lung ne este firul vietii, si ca El este Cel care ne mai ingaduie inca o zi...de aceea trebuie sa traim fiecare secunda pentru El, facand voia Lui si laudand numele Lui pentru fiecare minut in care putem zambi, si ne putem bucura de minunatele Lui creatii.

E greu, si dureros...sa vedem cum tineri pleaca dintre noi la cele vesnice, de aceea trebuie sa ne gandim mai bine ca "Ziua de maine nu e a noastra", si ca trebuie sa traim in asa fel, cand ne vine ceasul sa plecam ...sa fim siguri ca doua brate deschise ne intampina acolo sus.

Sunt constienta ca toate se intampla cu un scop si ca prin suferinte Domnul ne vorbeste, si ne face sa ne dam seama pe ce lume traim ...de aceea:" E mult prea scumpa viata asta, ca s-o petreci nepasator, e mult prea scumpa orice clipa...s-o lasi sa treaca fara spor!".

Cred ca e cel mai trist articol pe care l-am scris...si nu vreau sa va intristez si pe voi prea tare, dar cand altii mor..cum pot fii fericita? Trebuie sa ne gandim bine la ceea ce facem, si la ceea ce vom mai putea face in viitorul care ni-l pregateste Dumnezeu fiecaruia...acela fiind de o zi, de un an , de 10 ani, sau... :(

-Anonim-

Pentru ca ai nevoie de credinta cat un bob de mustar…

Va intrebati de ce nimeni nu a mutat muntii pana acum?Nu exista oare credinta?Omenirea cade intr-o stare letargica in care fiecare ramane prins sub carapacea de unde banalitatea si rutina cotidianului ii ofera aparenta siguranta in lumea credintei profanate. Ne pierdem intr-un sir de traditii si obiceiuri, nu distingem esenta unei inimi curate de exterioriul supus normelor timpului in care traim. Ne grabim sa judecam si uitam ca Domnul se uita la inima omului. Ne punem increderea in oameni si avem asteptari de la cei care ne vor dezamagi, si odata cu dezamagirea, credem minciuna ca asta e ordinea fireasca a lucrurilor, si asteptam si sa fim dezamagiti. Pentru ca nu asteptam ce trebuie.

A crede ca Dumnezeu e Domnul inimii tale nu e de ajuns, inima trebuie sa fie deschisa si trebuie sa existe indrazneala de a privi lumea prin ochii credintei. De ce nimeni nu a mutat muntii? Deoarece nu a existat suficienta indrazneala de a milita in lume in credinta pe care o ai. Sau poate e doar constientizarea faptului ca muntele guverneaza perfect armonia create de Dumnezeu in cele sase zile, mutarea muntelui fiind o ignoranta tipic omeneasca. Muntele ca simbol al rasfrangerii sinelui in natura, indeamna spre meditatie si contemplare a ceea ce a creat Dumnezeu si a oferit omului care crede si recunoaste maretia lucrarilor Sale. Si muntele pentru care ai nevoie de credinta cat un bob de mustar e muntele iertarii pacatului, muntele minunii implinite,muntele schimbarii vietii unui om, muntele implinirii.

Dragostea divina si certitudinea ca suntem vegheati si protejati neincetat, compenseaza implinirea pe care o cautam in materialitate, in relatii nesanatoase, in vicii si placeri care ne tin legati de pamant .

“Daca ai credinta cat un bob de mustar poti muta un munte. Dar daca deznadejdea ta este cat un munte, nu poti sa urnesti nici macar un bob de mustar,pe care si o furnica il poate cara kilometri intregi.”(Gavriil Stiharul)

Oana G.

Imagine...

In zilele acestea pe strada, cu precadere in orasele universitare se vad cum florile se cumpara mult mai repede, si apoi uitam sa mai dam o floare pana se face opt martie sau alta sarbatoare. Familiile se reunesc si se revad oameni care nu au vorbit demult, apoi dupa cateva clipe de despart si poate nu mai stiu unii de altii.
Emotiile plutesc in aer cand o sala plina ochi de oameni se ridica in picioare si aplauda intrarea celor imbracati in robe lungi si avand nelipsita toca pe cap in negru si o culoare sclipitoare. Isi fac intrarea absolvenii in ritmul batailor din palme. Suna cunoscut tabloul? Este vorba de momentul in care un student termina facultatea. Dar nu se termina totul acolo, viata continua alte momente.

Dar la fel cum nu toti oamenii au terminat o facultate tot asa nu toti oamenii vor avea parte de urmatorul peisaj.
Este tot o multime de oameni, dar mult mai mare care nu se poate numara, stau in picioare, imbracati in alb. Si se pune o intrebare: „Aceştia, care sunt îmbrăcaţi în haine albe, cine sunt oare? Şi de unde au venit?”
Raspunsul nu intarzie sa vina : „Aceştia vin din necazul cel mare; ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului....
Pentru aceasta stau ei înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu şi-I slujesc zi şi noapte în Templul Lui. Cel ce şade pe scaunul de domnie Îşi va întinde peste ei cortul Lui. Nu le va mai fi foame, nu le va mai fi sete; nu-i va mai dogori nici soarele, nici vreo altă arşiţă. Căci Mielul, care stă în mijlocul scaunului de domnie, va fi Păstorul lor, îi va duce la izvoarele apelor vieţii, şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor.”

Vrei sa fii parte si tu?

Disappointment

I don’t know if you feel the same, but I am pretty disappointed of what is happening nowadays in the society, in the church … everywhere. It’s like there are no more standards, there are no more principles and everyone is guided by their own desire. The sole purpose of human is to fulfill its own needs. The others don’t matter. The next of skin doesn’t matter. Nothing else matters!!!

I don’t believe that God is enjoying this view! I know that most of us blame the crisis for this dark place where we got. I know I did! I know I had a really hard time realizing that if I am not what God wants me to be, it’s not because of the crisis. It’s because I, voluntarily, turned my back to God! And you might not think like me … you might say that you had to turn your back to God. But, my dear loved friend, whenever we choose the easy way out of something … knowing that God wants us to take the hard way … that is VOLUNTARILY!

I am not ashamed to admit that I had my own fights with God. I had my own questions and my own rebellion, but none of those helped me in any way! I blamed God for my misfortune, when God opened doors and moved mountains for me. I didn’t wanna see any of those; I just wanted to see my unfulfilled dream. I just wanted to soak in my sorrow and all I saw around me was bitterness and skepticism and evil. Partly it is true! The world around us is full of evil and bitterness, BUT God could not have wanted something like that for us – HIS children!

When down … when in the desert … when nothing I did was good … I had just one option: stay still. And when I finally did that I was so surprised of the way God touched me and He spoke to me … not through thunder, not through fire or earthquake, but through His smooth whisper. He just reminded me that:

“The God of the good times is still God in the bad times. The God of the day is still God in the night.”

And then He continued with:

“You talk of faith when you’re up on the mountain. Oh, but the talk comes easy when life’s at its best. But it’s down in the valley of trials and temptation, that’s when faith is really put to the test.”

I’ve heard the song before … but never before it had touched my heart like this time… when God told me that in the valley my faith is out to the test!

Finally, what truly matters is that with all the disappointments … “When things go wrong, HE’ll make it right!”

Wrote by: Camelia Sighiartau

7 ani de Acasa

Astazi, se implinesc sapte ani de cand am incheiat legamant cu Cel care m-a creat. In toti acesti ani, am invatat ca am ajuns pana aici doar prin harul Sau, ca pot sa scriu cateva randuri doar prin mila Sa. Ii multumesc profund, pentru toata purtarea Lui de grija. Am invatat si constientizez ca fiecare clipa -oricat de sus sau jos am fost, a fost altaturi de mine si este, nu pentru ca am facut eu ceva, ci pentru ca ma iubeste. Am invatat ca si in necaz sunt dator sa trec pe acolo, ca sa ma schimb, ca sa ii vad puterea si sa nu uit ca sunt dependent de El. In binecuvantare am invatat ca sa-mi ridic ochii spre cer si sa-I multumesc- sa nu raman doar pironit spre binecuvantare, ci sa ma uit la Cel ce mi-a dat-o. In singuratate, am invatat ca oricat de singur m-as crede, El e acea care priveste spre mine mereu, chiar daca oamenii si-au intors spatele. In centrul atentiei am invatat ca El mi-a lasat aici pe pamant prieteni si frati cu care sa ma bucur impreuna de calatoria spre Cer. In slujirea prin Cuvant am invatat ca El da intelepciunea si puterea. In rugaciune am invatat ca atunci cand nu pot sa ma rog tot El e acela care-mi da cuvinte. In rugaciunile pline de putere am invatat ca El ma vrea plin de puterea Duhului sa merg inainte. In cantare am invatat ca inainte de orice am nevoie de o inima buna sa-I aduc lauda ce o merita. In casa de plans si durere am invatat ca sunt trecator pe acest pamant dar nu aici e sfarsitul. In casa de veselie am invatat sa ma bucur de toate lucrurile ce mi le-a dat El... si mai am multe de invatat pana voi ajunge cu adevarat ACASA...

"Dar eu, prin îndurarea Ta cea mare, pot să intru în Casa Ta şi să mă închin cu frică în Templul Tău cel sfânt." Psalmii 5:7

Paul O.

Schimba-ti gandirea

Stiai ca Dumnezeu vrea sa dai randament maxim in ceea ce-ti propui? Ti-a dat harul Sau, si te-a inzestrat cu o putere care e mai presus de competenta ta, pentru a-ti folosi si tu darurile, inspre zidirea ta si a celorlalti. Si tu ce faci? Te pierzi intr-o mare de superficialitate, crezi ca “ putin” inseamna “destul” , alegi accesibilitatea, pentru ca astfel e mai comod, nu depui atata efort si faci un lucru maret, ai crede, in contextul limitativ in care te zbati. Natura umana se scalda in acea primordiala superficialitate, dar misiunea noastra e de a face nu voia noastra, care are un scop micut si neobservabil, ci aceea de a intipari in mintile celor care au nevoie mareata viziune a lui Dumnezeu despre noi, creatia mainilor Lui.

““Nu te teme, ci vorbeste si nu tacea, caci Eu sunt cu tine… Vorbeste , fiindca am mult norod in aceasta cetate.” ( Fapte 18:9-10 )

Noi ne temem, si tacem . Pentru ca ne vedem conditia pacatoasa si felul in care ne-am umilit trupul si sufletul cand am cazut, si credem ca suntem pierduti. Dar uitam ca Dumnezeu si-a trimis la moarte propriul Fiu, pentru ca tu si eu sa avem sansa de a fi oameni noi, spalati prin jertfa suprema. Uitam de asemenea,ca: “El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi.”(1 Ioan 2:2), El este gata sa ne dea iertare, si sa ne dea dreptul de a ne numi Copil al lui Dumnezeu. Problema noastra e ca nu ne putem ierta noi pe noi, si inconstient, pentru a ne scapa de povara pacatului, ne afundam in superficialitate, si spunem ca nu mai este iertare pentru noi, sau e prea greu. Prea greu, mereu. Prea tarziu, niciodata.

E timpul sa incetam sa traim in superficialitate, pe calea larga si accesibila, preocupati cu lucrurile care ne dau trecatoarea satisfactie pe pamant. Trebuie sa ne bucuram de toate lucrurile , dar sa ne bucuram impreuna cu El, deoarece El ti-a dat tot ce ai astazi, bucurii si incercari, trebuie sa fi multumitor si sa incerci sa glorifici Numele Domnului chiar daca in sufletul tau e furtuna, chiar daca viata ta e in mizerie,chiar daca simti ca nu gasesti sau ai pierdut conexiunea cu cerul, Dumnezeu te asteapta. Nu e pacat pe care sa nu-l poata ierta, atata timp cat inima ta e deschisa si tu esti dornic de schimbare. Paraseste-ti viata mediocra si superficiala de acum, permite-ti sa visezi la lucruri mari, ca sa vezi ce-ti poate oferi Dumnezeu, daca ai credinta. Chiar daca lumea iti pune piedici, si ispita e mare, si foarte accesibila, nu astepta la semaforul lumii , ca sa-ti pierzi pacea in placeri de-o clipa, cat timp semaforul iti arata culoarea rosie, adica gandul ca mai ai timp, esti tanar, acum trebuie sa te distrezi. Daca vei face asa, mereu vei simti o lipsa , nu vei fi fericit, decat pret de-o secunda. Si o secunda poate sa-ti piarda miile de secunde din eternitatea in fericire, alaturi de Dumnezeu.

Un smecher vorbea cu Dumnezeu:

-Doamne, cat inseamna pentru tine 1 milion de ani?

- O secunda.

- Dar 1 milion de dolari?

-1 Cent.

-Atunci da-mi si mie 1 Cent.

- Asteapta o secunda!

Poti avea rabdarea sa primesti binecuvantare asa cum El are rabdare cu tine sa te intorci....?

Oana G.

Ce am...?

Am ajuns din pacate zilele in care aceasta intrebare, pare sa fi capatat un sens materialist. Lumea intreaba ce salariu ai, ce functie, ce telefon, ce masina, (daca raspunsul e afirmativ, cati cai-putere etc) Si parca, gravitam in jurul acestor lucruri, tot mai mult si mai mult. Nu ne mai ajunge timpul pentru bani, ca mai apoi sa dorim sa ne dam toti banii pentru o secunda mancar, dar sa fie imposibil oricat de mare ar fi gramada de avere. Ne dam sanatatea pentru bani, pentru ca mai apoi sa ne dorim sa ne dam totii banii sa ne restauram sanatatea, dar sa nu se mai poata. Ne dam clipele pretioase pentru "prieteni", ca mai apoi la nevoie sa nu-i mai gasim.
Si in zilele noastre toata lumea cere. Cere timpul nostru, intelegerea noastra, ajutorul nostru, banii nostri si tot ce se poate si daca nu avem. Nu e rau si niciodata nu o sa dispara cererile din lume, caci Dumnezeu ne-a creat sa traim in partasie unii cu altii si impreuna cu El.
Intrebarea se pune CE AI DE OFERIT?
Daca stai bine si analizezi cate ti se cer intr-o zi si ce dai tu, poate o sa constati cu stupoare ca foarte rar reusesti sa dai 100% din ceea ce ti se cere, indiferent de lucru. Ei bine aici am vrut sa ajung. S-a intamplat o data ca sa fie situatia tipica de cerere. Un om cerea de la alti doi. Pana aici nimic neobisnuit. Omul a cerut si el dupa cunostinta care o avea despre nevoia lui si crezand ce si poate sa primeasca. Raspunsul a venit ca cei doi nu au ceea ce a cerut el. (raspunsul tipic al zilelor noastre am putea zice) dar unul din ei continua: "dar ce am, iti dau..."
Am stat si am meditat la aceste cuvinte si m-am intrebat, eu ce am sa dau... ? Intr-o lume in care cei din jur nu stiu cine a scris Biblia, intr-o lume in care oamenii nu mai vin la Biserica, intr-o lume care merge intr-o directie gresita, intr-o lume plina de pacat... Am eu oare taria sa merg mereu curat? Vad cei din jur ca ma lupt sa ajung la partasie cu fratii mei? Dau eu speranta celor necajiti?
Ei bine atunci, cel care a cerut a primit raspunsul „Argint şi aur n-am; dar CE AM, îţi dau: în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, scoală-te şi umblă!” (Faptele apostolilor 3:6)

Slabanogul de atunci a primit cu mult mai mult decat a cerut el, a primit mult mai mult decat a sperat el. Se astepta la un banut, sa-si mai traiasca in continuare viata cersind la poarta Templului tot in neputinta. In schimb, a primit vindecarea. O viata noua care-i permitea sa se ridice si "A intrat cu ei în Templu, umblând, sărind şi lăudând pe Dumnezeu."

Dragul meu, lumea are nevoie de tine si de mine. Dumnezeu ne-a trimis in lumea asta sa daruim, mai mult decat ofera cei din lume, mai mult decat se asteapta cineva si mai mult decat poate cineva sa creada.... Sa-l aratam pe Hristos!

Ce am... ?

Paul O.

Suntem iubiţi cu o dragoste necondiţionată…

Fiecare lovitură prevesteşte un sfârşit a ceva, sau un început al aceluiaşi ceva care trebuia să se întâmple. Moartea e o realitate care nu necesită dovadă, în fiecare zi murim poate spiritual şi în fiecare zi avem posibilitatea de a ne ridica din noroi, pentru că atât de mult iubeşte Dumnezeu lumea, încât ne-a dat raţiunea şi conştiinţa binelui şi a răului. De cele mai multe ori, afundaţi în mocirla păcatului, ne zbatem în aceeaşi stare de plenitudine, fără a ne gândi că acea zbatere în mediocritatea cotidiană şi lumească nu face altceva decât să ne grăbească agonia scufundării. Trebuie să găsim liana salvatoare, şi să ne agăţăm de ea cu preţul plăcerii efemere şi a euforiei induse de sentimentul adâncirii în abis. Într-o clipă de plăcere se conştientizează realitatea valorii timpului, care nu ne aparţine. Sufletul este un produs al eternităţii, dar desacralizarea acestuia în plăceri de o clipă conduce spre durerea lipsei de sens.
Eternitatea petrecută alături de Dumnezeu este o monadă a adevăratei împliniri spirituale. “Pentru totdeauna” este laitmotivul promisiunii divine, guvernat de sacrificiul suprem, atunci când Dumnezeu şi-a trimis la moarte propriul Fiu, pentru că atât de mult a iubit lumea.
Tu, inimă rănită şi minte murdară de principii încălcate, recuperează şi păstrează-ţi credinţa că Domnul veghează asupra ta şi te aşteaptă, deoarece a spus :“ Câteva clipe te părăsisem, dar te voi primi înapoi cu mare dragoste.” ( Isaia 54:7). Dragostea arătată pentru omenire nu cunoaşte bariere, e dragostea sinceră şi necondiţionată, care e accesibilă şi pentru tine, dacă doreşti iertarea.
Cui i se iartă mult, iubeşte mult.

Randuri de Oana Giurgiu

In prag de Sarbatoare...

Disciplline spirituale (II)

Disciplina slujirii

1.Preliminarii

-semnul supunerii-crucea
-semnul slujirii-stergarul (vezi momenrul spalarii picdioarelor-Ioan 13)
-exista tendinta de a asocia slujirea cu ierarhia: care dintre ei va avea sa fie socotit cel mai mare... Luca 22:24
-exista frica de a nu fi cel mai mic.
-suntem tentati de a sluji in lucruri mari de anvergura si de multe ori neglijam slujirea imediata, in lucruri mici.
-o slujire autentica aduce o mare elibere fata de jocurile lumesti de ierarhie si promovare; aceasta nu contravine principiilor de autoritate spirituala, ci, din contra, le intareste.
-doar slujitorii pot intelege principiile sanatoase de conducere si autoritate;
-cine nu slujeste are toate sansele sa primeasca inclinatii spre rebeliune;

2.Comparatie intre slujirea egoista, plina de sine si slujirea autentica

Slujirea plina de sine, egoista
Rezultat al eforturilor omenesti,fortata
Atrasa de lucrurile de anvergura
Pretinde recompense, apreciere
Alege pe cine sa slujeasca
Este legata de predispozitie
Este temporara
Distruge spiritul comunitar

Slujirea autentica
Rezultatal calauzirii - nu exclude efortul ci il directioneaza
Nu face deosebire intre lucrurile mari si cele mici
Ii place sa ramana ascunsa
Nu este discriminatorie
Ori de cate ori este nevoie
Este mod de viata
Zideste comunitatea, uneste

3.Slujirea si smerenia
-smerenia este virtutea care nu se dobandeste cautand-o;
-cu cat o cauti mai mult, cu atat ea se departeaza mai mult;
-cine crede ca o are, chiar prin aceasta a pierdut-o;
-o slujire autentica ne aduce pe taramul smereniei;

4. A sluji sau a fi slujitor
Disponibilitatea pentru o slujire autentica nu deriva din lupta noastra pentru slujire ci din calitatea de slujitor. Deci, nu suntem slujitori pentru ca slujim, ci slujim pentru ca suntem slujitori. Acest fapt, gresit inteles, a adus pretentia de a deveni pentu ca fac, in loc sa se faca PENTRU CA SUNT.

5. Slujirea in lume
-slujirea nu este o lista de activitati pe care trebuie sau pot sa le fac. Ea trebuie sa fie un mod de viata. In acest sens anonimatul este calea de a repudia mandria.
-slujirile de anvergura cer timp si efort deosebit. Micile slujiri pot fi permanente, aducand avantajul consecventei in relatiile cu cei necredinciosi;

Ex. de slujiri permanente in lume:
-ocrotirea reputatiei aproapelui;
-slujirea prin a te lasa slujit;
-politetea obisnuita;
-ospitalitatea;
-ascultarea;
-purtarea poverilor - Galateni 6:2
-semanarea Cuvantului lui Dumnezeu;
- rugaciunea si postul de mijlocire.

Iubita de Dumnezeu

... cand deseori lacrimile curgeau pe obraz m-ai mangaiat prin cuvinte de dor. Fiind iubita de Tine am putut sa ma incred. Iubita de Tine vreau sa traiesc, iubita de Tine sunt transformata... imi aduci atata bucurie. Tu ma auzi cand strig, ma ridici atunci cand cad si imi spui ca sunt al Tau. Glasul Tau Doamne ma indeamna sa ascult soapta Duhului Tau.
Daca as fi aer nu as mai avea nevoie de viata, dar sunt om si am nevoie de dragoste. Tu esti Tatal meu si te iubesc mai mult ca orice, in Tine am descoperit dragostea adevarata. Sunt o fiica a Cerului, a Dumnezeului Preainalt. Nu pot sa renunt la chemarea mea din partea ta. Stiu ca locul meu nu este in furtuna, in nesiguranta, stiu ca am un destin si sunt hotarata sa-l implinesc.
Cand sunt cu Tine, sunt visul Tau cu un strop din iubirea din mine... Nu mai sunt eu. Sunt aripa viselor de demult le uitasem... Ma faci sa ma avant inalt peste ape... Cu tine sar ziduri si iubita de Tine ma faci ca sa zbor!
Ma uit in sus, ma uit in jur si nu pot sa tac ci simt sa spun: JESUS IS MY LOVE!

Poate o anonima in ochii lumii dar fiica Ta, Doamne.