"Ci, credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos." Efeseni 4:15
joi, 23 decembrie 2010
luni, 13 decembrie 2010
De ce astepti Sarbatorile?
Am stat de vorba cu mai multi oameni sa-i intreb despre sarbatori si trist a fost raspunsul sa aflu ca oamenii se zbat umblam in stanga si drepta, cumparaturi, curatenie pana tarziu in noapte si de ne apucam cu doua saptamani inainte tot pana in ziua de ajun avem de mulcit ca in zilele de sarbatoate sa fim asa epuizati atat fizic cat si psihic incat sa nu ne mai putem bucura cu adevarat.
Ce inseamna Sarbatoarea? Umblet pana nu mai putem pentru a pregati "atmosfera", stare de discomfort ca nu e zapada (sau poate Dumnezeu ne face si moftul acesta), colindat de forma, mancare si bautura pana la epuizare, cateva poze pe Facebook, poate un prieten nou, o prietena noua si am bifat si Craciunul asta.
Oare asa vrea Fiul lui Dumnezeu sa-i sarbatorim venirea in lume?
| |
sâmbătă, 11 decembrie 2010
In asteptarea Craciunului
Este timpul împăcării cu noi înşine şi cu semenii noştri. Suntem conştienţi oare că această aşteptare dinaintea crăciunului trebuie să ne facă mai buni? Sau ne gândim doar unde vom petrece această sărbătoare care dintr-o "Sărbătoare a mântuirii" pentru mulţi creştini, a devenit doar simplă sărbătoare de iarnă. Ce aşteptăm de la minunata sărbătoare a naşterii Mîntuitorului - mese umplute doar cu bogate bucate, chefuri, alcool, sarmale, discoteci, baluri, ş.m.d., sau aşteptăm ca lăsând la o parte cele pământeşti "Pruncul Sfânt", să ne împodobească inimile cu căldura dragostei Sale, să ne hrănească cu "bucatele veşniciei" ? Aşteptarea dinaintea crăciunului este un timp de pregătire pentru întâlnirea cu Domnul Iisus. El va veni aşa cum de 2000 de ani o face în fiecare an, deaceea pentru a nu ne număra printre cei mulţi care Îl lasă afară în frig alungându-L de la uşa inimii lor, să învăţăm în acest timp de aşteptare să-L recunoaştem pe Mesia, atunci când va veni.
Adam, ispitit de cel viclean, a căutat în fruct viaţa, înşelându-se. Să nu facem şi noi la fel, căutând fericirea în sărbătorile lumeşti pline de desfrâu şi îmbuibare. Biserica împreună cu Domnul său, ne învaţă că nu doar cu pâine trăieşte omul, ci mai ales cu orice cuvânt ieşit din gura lui Dumnezeu (cf. Matei 4, 4) Tot ceea ce avem şi am strâns în această lume nu ne aparţine, întrucât totul vine de la El (cf. Ps. 103) Deaceea să ne dăm toate silinţele să triumfe în viaţa noastră iubirea cu fapta, bunătatea, dragostea, milostenia şi buna înţelegerea între noi şi semenii noştri. Timpul acesta de aşteptare a naşterii Mântuitorului nu trebuie să se încheie odată cu sărbătoarea naşterii Domnului Iisus, el trebuie să fie un timp de aşteptare continuu. Domnul Iisus este prezent în oamenii pe care-i întâlnim zilnic. Mulţi dintre ei se zbat în sărăcie, în suferinţă...Cum să ne dorim şi să dorim unul altuia "Sărbători fericite", atâta timp cât se mai aud bătăi în uşa inimii, a casei noastre? Glasul unui neajutorat, al vreunui frate mai sărac poate fi glasul Domnului. Cum răspundem la acest glas? Vino mâine! S-ar putea să nu mai vină sau atunci când va reveni să fie prea târziu pentru noi. marți, 7 decembrie 2010
Esecul
“Esecul este cheia succesului; fiecare greseala ne invata ceva” (Morihei Ueshiba)

Cu esecul in viata sunt sigura ca ne-am intalnit fiecare dintre noi, dar nu sunt sigura ca fiecare persoana a stiut sa-l depaseasca. Pentru a putea depasi un esec trebuie sa fi tare, sa ai o personalitate puternica si nu in ultimul rand sa te gandesti ca fiecare lucru in lumea aceasta este randuit de Dumnzeu pentru a ne face mai puternici, pentru a ne modela caracterul. Nu exista succese mari fara a avea mai inati un esec, este important ca atunci cand ai un esec sa sti sa te ridici, fara a sta prea mult pe ganduri, e important sa iti folosesti chiar ultimele puteri pentru a merge mai departe in ciuda a ceea ce se intampla. Atunci cand in viata ta are loc un esec, de cele mai multe ori poate te gandesti la acesta ca si cum ar fi cel mai grav lucru care ti s-ar putea intampla in viata, dar nu e asa, intotdeauna este loc si de mai rau. Fiecare esec trebuie sa ne faca mai puternici, cu fiecare esec invatam sa traim, ca aceseta sa nu se mai repete, nu trebuie sa il privim ca o tragedie care ni se intampla numai noua si peste care nu putem trece. Pentru orice in lumea aceasta mai exista inca o sansa, inca o barca de salvare, important este sa nu ne pierdem niciodata speranta si sa credem ca Dumnezeu este cel care vegheaza asupra tuturor lucrurilor, El dorind sa ne incerce credinta prin orice lucru care ni se intampla, nimic nu este fara stirea Lui.
Poate ai cazut la un examen, poate ai luat o nota proasta, poate te-ai despartit de cineva drag, poate te-a dezamagit cineva, poate cineva te batjocoreste, dar nu uita ca in ciuda acestor esecuri trebuie sa ramai ferm pe pozitie, sa te gandesti ca mai exista o speranta, ca barca de salvare e langa tine, urmeaza sa faci doar un pas si sa urci in ea.
Cel mai important lucru pe care nu trebuie sa il uiti niciodata atunci cand treci printr-un esec este faptul ca Dumnezeu este langa tine, cheama-L si el va fi sprijinul tau oricand daca te increzi in El.
Andrada Giurgiu
marți, 30 noiembrie 2010
Pledoarie pentru Romania

"Dacă poporul Meu peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga, şi va căuta Faţa Mea, şi se va abate de la căile lui rele, - îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul, şi-i voi tămădui ţara."
miercuri, 24 noiembrie 2010
Discipline sprituale ( I )
Definitii:
Ce este postul?
Postul este disciplina prin care declaram ca depindem in totalitate de Dumnezeu. El este negarea voluntara a functiilor firesti ale organismului, cu scopul de a ne concentra doar asupra realitatii spiriuale.
Abtinerea de la orice fel de hrana solida sau lichida.
Ce nu este postul?
- greva foamei
- cura de slabire
- regim medical
- rebeliune impotriva lui Dumnezeu
- magie
Postul in Biblie:
Postul Domnului - Luca 4:2
Posturi partiale - Daniel 10:3
Posturi totale - Estera 4:16, Deut 9:9, 1Imp 19:8
Postul comun - Levetic 23:27 (al intregii comunitati) - Ziua ispasirii (Ioel 2:15)
Posturi regulate - Zaharia 8:19
Este postul o porunca?
Postul este prezentat de catre Domnul in legatura cu darnicia si rugaciunea
Matei 6:16
- Matei 9:15- este necesar cand Mirele nu va mai fi cu ucenicii
- Nu este formulat ca o porunca, dar reiese ca Isus se astepta ca ucenicii Lui sa posteasca.
- Nu utilizeaza expresia "trebuie" ci "cand..."
Scopul Postului
Trebuie sa ne eliberam de impresia ca prin post vom pune la picioare toata lumea, chiar si pe Dumnezeu.
- postul ne ajuta sa ne concentram asupra lui Dumnezeu- Luca 2:37
- postul trebuie dedicat lui Dumnezeu- Zaharia 7:5
- scoate la iveala lucrurile care ne domina Psalmul 69:10
- ne invata sa traim cu orice Cuvant- Matei 4:4 (nu infometare ci saturarea sufletului
- inlesneste mentinerea unui echilibru in viata- ne invata sa renuntam la ce nu este necesar 1 Corinteni6:12, 9:27
- ajuta la smerenia nostra- Psalmul 35:13
- aduce eficienta in rugaciunea de mijlocire
Esenta postului
PRIN POST DECLARAM CA MAI BINE TRAIM FARA MANCARE DECAT FARA PARTASIE CU DUMNEZEU.
In sens largit, postul este renuntarea la tot ce ni se pare absolut necesar pentru a trai.
joi, 18 noiembrie 2010
Blogul tinerilor a implinit un anisor
Vrand nevrand suntem parte a unei lumi globalizate care depaseste toate recordurile, sparge toate barierele, dezvoltandu-se intr-un ritm ametitor.Astfel Facebook-ul a ajuns sa aiba jumatate de milliard de utilizatori, Google-ul a anunţat că motorul său de căutare pentru imagini, care indexează peste 10 miliarde de fotografii, a înregistrat 1 miliard de vizualizări pe zi.La nivel global numarul utilizatorilor de internet va depasi in 2010 doua miliarde, insa cresterea este una galopanta. China si-a crescut numarul de utilizatori cu 29 de procente fata de anul trecut. Au ajuns la cifra de 420 de milioane de internauti. Vrand nevrand, Biserica trebuie sa se adapteze acestei lumi online pe care o poate intelege tot mai greu, o poate controla tot mai putin, si se identifica tot mai firav in ce priveste valorile comune. Un lucru e sigur: aceasta lume online are nevoie de iubire, iar iubirea adevarata vine de la Dumnezeu si ar trebui sa fie gasita in Biserica Sa. Biserica trebuie sa ofere aceasta iubire.
In contextul in care traim blogul tinerilor unei biserici este cat un fir de nisip dintr-un ocean, cat o boaba de mustar, sau cat o firmitura dintr-o paine de o suta de tone. Insa samanta Evanghelie desi firava creste intotdeauna pe cai nestiute de noi, cinci paini si doi pesti pot hrani multimi la care n-am visat, iar glasul care striga in pustie se poate auzi pana la marginile pamantului. Ne-am reunit in jurul unui nume: Hristos. Avem o deviza: Inchinarea. Ne caracterizeaza: Tineretea. Avem un defect: Credinta. Luptam cu cea mai periculoasa arma : Dragostea.
Pentru ca tineripentruHristos.blogspot.com a implinit un an, nu uitati ca Dumnezeu poate lucra si asa. Nu uitati ca este nevoie de fiecare dintre voi. Iar pentru acest anisor felicitari tuturor celor ati colaborat la realizarea lui.
Sorin Giurgiu
duminică, 7 noiembrie 2010
Sa citim o carte ( III )

marți, 26 octombrie 2010
sâmbătă, 23 octombrie 2010
Nevoia de dragoste
Vreau sa exprim in cateva cuvinte dragostea, desi ea nu poate fi exprimata in totalitate prin cuvinte, ea se simte si exista in fiecare din noi intr-o anumita parte, numai poate ca nu o lasam sa se dezvolte cum ar trebui. Vreau sa incep cu un citat, care mie imi place foarte mult si de asemenea mi se pare real si actual: “Ca un om sa iubeasca pe altul e probabil cea mai grea sarcina care ne-a fost incredintata, sarcina suprema, examenul final, opera pentru care toate celelalte sunt doar un preludiu…. Iubirea e un imbold pentru fiecare, sa se desavarseasca, sa devina cineva, sa devina o lume el insusi de dragul cuiva.” – Rainer Maria Rilke.
Acest adevar pe care il spune Rainer Maria Rilke mi se pare cea mai potrivita definitie a dragostei.
Toti ne propunem sa iubim, intr-un fel sau altul, dar de obicei iubim pe cei care ne iubesc, fara sa ne dam seama ca iubind astfel nu facem nici un sacrificiu pentru a iubi, pentru ca acest lucru vine de la sine, iubim pe cei ce ne iubesc, adica le intoarcem dragostea. Noi trebuie sa iubim fara a cere ceva in schimb, neconditionat, nu iubim pentru ca ne iubesc, ci iubim pentru ca asa trebuie, asa ne este scris, aceasta este adevarata arta a iubirii.
Un alt adevar despre iubire este faptul ca iubirea trebuie dovedita prin fapte, nu spusa prin cuvinte, cuvintele sunt doar o finalizare a ceea ce am facut deja si am demonstrat.
Poate e abusrd, ca scriu despre dragoste, dar mie mi se pare un subiect delicat si totodata foarte important, pentru ca iubirea dintre oameni se raceste tot mai mult, de aceea apar atatea: violenta, crime, batai, cuvinte jignitoare, acestea apar acolo unde dragostea nu exista, este absenta cu desavarsire. Daca lumea ar fi plina de dragoste, atunci ar fi o lume perfecta, o lume in care nu ar fi nevoie de interventii ale Politiei, Jandarmeriei, ar fi o lume ideala.
Cred ca fiecare dintre noi ar trebui sa facem un bilant, cum stam cu iubirea pentru cei din jurul nostru si sa ne propunem sa iubim mai mult, sa dovedim dragoste pentru cei din jurul nostru, chiar daca ei ne vor dispretui, dragostea noastra trebuie sa ramana la fel, sa fie o dragoste asa cum spune Biblia, indelung rabdatoare si plina de bunatate, o dragoste care sa se poata jertfi, pentru ca intr-o lume ca asta, cel mai mult este nevoie de DRAGOSTE.
Giurgiu Andrada
marți, 12 octombrie 2010
Toamna...
Te uiţi în jurul tău , la fiecare pas poţi observa câteva frunze...frunze ruginii, nişte frunze care au fost cândva aşa de verzi, şi aşa de pline de viaţă încât nu ţi-ai putut imagina vreodată că...azi tu le gaseşti moarte, fără culoarea lor verde...le vezi la pământ. Deşi sunt la capătul vieţii lor, fiind toamnă...ele încă continuă să ne facă să ne simţim minunat privindu-le, îşi trăiesc ultima clipă la maxim. Încă din primii ani , noi am fost nişte frunzuliţe...furam zambete, cerşeam imbrăişări, şi pe moment ce tot creşteam...verdele nostru aprins...şi culoarea vie pe care am avut-o...încet, încet, s-a decolorat.
Privind in lumea noastră, la probleme noastre, am vrea să meditam puţin...să ne comparăm viaţa noastră cu a frunzelor...cum suportăm noi întodeauna vântul care ne poartă dintr-o parte in alta ?, rezistăm noi ploilor torenţiale, care aproape ne doboară la pământ? şi mai ales...iubim noi paraziţii care mănâncă din noi în fiecare zi? Raportându-ne la viaţa lor...ne dăm seama că suntem mult prea slabi...că de multe ori la încercări ne descurajăm, ne pierdem credinţa, o luăm în jos...nicidecum să ne ridicăm prin mulţumiri. E foarte greu în vieţile noastre să îi mulţumim Domnului, chiar şi atunci când nu ne ascultă rugăciunile...neştiind că El o face pentru a ne zidi, pentru a ne schimba. Poate vi se pare puţin ciudată comparaţia care am făcut-o, dar viaţa noastră chiar are câteva lucruri în comun cu a frunzelor. La fel ca şi noi, ele după moarte se integrează în ceva veşnic, în ceva mai bun şi folositor cuiva, respectiv solului. iar noi, după moarte suntem chemaţi la ceva mai bun, suntem chemaţi la veşnicia cu Tatăl nostru.
Putem învăţa în fiecare zi câte ceva, din fiecare părticică creată de Dumnezeu, şi lăsată la vederea noastră.
Roxana Pop
