Vremuri grele...

Stau de mult si ma gandesc la ceea ce aud in fiecare zi la cei din jur. De la televizor pana la ultimul trecator, concluzia ar fi urmatoarea: traim vremuri grele. Sunt prea putini bani, prea multe cheltuieli, prea scumpe toate, nu mai avem timp, nu mai avem pace, pe nimeni nu ma intereseaza de noi, nu mai este muzica de alta data, nu mai sunt predicile ca alta data, nu mai sunt fratii ca alta data, nu mai e dragostea ca alta data si lista nemultumirilor ar putea continua. Insa am stat si m-am gandit intr-o directie in care lucrurile merg crescand in continuare. Harul lui Dumnezeu. Si poate ca veti spune care har cand le lipsesc atatea? Daca stam si ne uitam cu cativa zeci de ani in urma sau intrebam pe cineva in varsta sa ne spuna cum era atunci... Atunci cand se adunau noaptea pe ascuns sa se roage... Atunci cand ascundeau Bibliile... Atunci cand mergeau kilometrii desculti pe jos prin zapada sau ploaie... Atunci cand Duhul Sfant era prezent in mijlocul unei camarute de oameni... Atunci cand bataia de la autoritati era la ordinea zilei... Atunci cand pernele stateau dosite in geamuri... Atunci cand nu se pomenea de Biblie pe kilometri intregi... Atunci cand a fi crestin era egal condamnarea...

Acum...sunt vremuri grele... ...

Oameni... sarati

Sare... oriunde am auzi despre cuvantul acesta, este imposibil sa nu ne gandim la mancare. Persoanele care gatesc, stiu foarte bine ca orice ciorba, orice garnitura...si orice salata, sau orice trebuie sa treaca prin gura si nu e dulce..are nevoie de sare! Oricat de multe legume ar fii intr-o ciorba, si oricate zarzavaturi intr-o salata..fara sare e nimic.

Tot asa si noi crestinii, trebuie sa fim sare pentru lumea aceasta fara gust. Se paranda oameni talentati, oameni priceputi, oameni chiar intelepti, dar daca nu au in ei un ceva anume pentru a avea putere de a schimba raul din jurul lor in bine…sunt fara gust..oricat de artisti ar fii ei.

Trebuie sa fim sare pentru copiii plictisiti, fara viata, fara gust...trebuie sa le punem o firmitura de sare in sufletul lor, pentru a avea aroma...pentru a avea gust de viata…pentru a avea sansa la viata. [asa cum o mancare fara sare nu are sanse de a fii gustata si savurata de cineva, asa nici copiii sau oamenii fara sare, nu vor fii acceptati in Imparatia Cerurilor].

"Voi sunteti sarea pamantului. Dar daca sarea isi pierde gustul, prin ce isi va capata, iarasi puterea de a sara? Atunci nu mai este buna la nimic decat sa fie lepadata afara, si calcata in picioare de oameni." [Matei 5:13]

Roxana Pop

Schimbarea incepe cu... mine

Am ajuns in societatea in care traim sa avem o dorinta vesnica de schimbare. In ideea in care ceva e gresit, sa vrem schimbare nu e rau. Dar nu cred ca privim mereu in directia buna. Suntem in punctul in care am uitat sa privim... spre noi. Am ajuns asa de mandrii, incat ne credem perfecti si toata lumea din jur e gresita. Greseli sunt si daca privim- si privim, la ceilalti vedem defecte, slabiciuni si greseli. Insa hai sa-i lasam in pace pe cei din jur si sa ne uitam un pic la noi. Daca "recunoaste" cineva ca este perfect prin insasi acest fapt greseste si nu este perfect. Cred ca cea mai corecta decizie cand venim si zicem ca vrem o schimbare e sa privim la noi. Cu ce pot eu sa schimb in bine situatia in care ma aflu sau mai corect spus cu ce pot sa MA schimb EU ca sa fie mai bine in situatia in care ma aflu? Si hai sa intelegem ca e vorba de noi. Noi suntem implicati, noi putem sa facem sa iasa bine sau rau, noi putem sa punem mana sa facem mai bine iar daca nu facem si suntem din exterior, hai sa ne implicam, hai sa punem mana sa facem ceva, in loc sa dam vina pe altii cand noi nu facem nimic.

Intre bine si rau

De atatea ori ni se repeta ideea ca suntem liberi de a alege intre bine si rau. Ei bine, suntem liberi…insa alegerea pe care o facem trebuie sa constientizam ca ne va afecta viitorul, indiferent de ce vom alege.

Daca alegem binele, vom fi rasplatiti cu bine, daca alegem raul, vom fi rasplatiti cu rau.

Insa chiar daca alegem binele trebuie sa ne gandim la faptul ca pe calea cea buna, respectiv pe calea lui Dumnezeu nu vom intampina numai momente fericite, fara temeri si infrangeri, ci vom avea de toate, si momente mai bune si momente mai rele. Dumnezeu ne incearca credinta zi de zi, El vrea sa vada ca dam totul pentru El si ca ne silim din toate puterile sa il slujim pe El cu sinceritate si cu temere. Calea lui Dumnezeu ne indeamna in primul rand la pocainta si la frica de Dumnezeu si de placerile de-o clipa ale pacatului. Atat timp cat ne temem sa pacatuim, inseamna ca ne temem de Dumnezeu si totodata ca il respectam pe Dumnezeu si credem cu adevarat in promisiunile Lui. Raul este un lucru inevitabil in viata noastra. Oricat de bine am merge pe calea lui Dumnezeu, raul mereu se va lega de noi, indemnandu-ne la pacat. Atunci cand vrem sa facem ceva bine, cel rau vine si el cu ofertele lui, care in aparenta par atragatoare, neobservand pe moment ca tot ceea ce ne ofera diavolul are consecinte si chiar daca aparent pare frumos, la urma vom ajunge la concluzia ca nu a dus la nimic bun si ca defapt l-am intristat pe Dumnezeu. Diavolul tot ceea ce ne promite este cu scopul de a ne atrage inspre el si a ne indeparta de calea cea buna, care duce inspre mantuirea noastra. Tot ceea ce putem face este sa respingem propunerile celui rau si sa ne gandim mereu la consecinte, pentru a nu pacatui. De asemenea, trebuie sa nu uitam ca Dumnezeu a dat tot ceea ce a avut mai scump, pe Fiul Sau, ca jertfa de rascumparare pentru pacatele noastre, pentru ca noi prin El sa avem viata.

Asadar si noi trebuie sa dam totul pentru Dumnezeu, sa traim o viata dupa voia si planul Lui cu privire la viata noastra, pentru ca stim ca Dumnezeu a hotarat pentru fiecare tot ce e mai bun si ca El nu ne vrea raul niciodata.

Andrada Giurgiu

Locul tau

Ionatan i-a zis: „Mâine este luna nouă; se va băga de seamă lipsa ta, căci locul tău va fi gol." (1 Samuel 20:18)

Plecand de la acest verset din Biblie putem extrage cateva adevaruri care sa ne faca sa privim un pic altfel trairea noastra de zi cu zi. Primul adevar este acela ca fiecare avem un loc. Loc al nostru. Poate cel putin o data ai ajuns sa zici in viata ca nu-ti gasesti locul, ca nu te integrezi intr-o parte sau alta. Te-ai gandit insa ca exista un loc in care ai fost chemat sa fi, pentru care ai fost creat? Ne rugam adeseori pentru ca sa se scchimbe ceva, sa fie trezire spirituala, insa ne-am uitat vre-odata la noi insine sa vedem daca suntem la locul unde ne-a chemat Domnul sa fim?
Un al doilea adevar este acela ca nimeni nu poate sa-ti ia locul. Stiu ca prima reactie e sa zici ca poate insa daca stai sa meditezi stii ca esti chemat TU si nu altcineva. Poate altul sa faca ce trebuie TU sa faci insa rasplata ta o vei pierde. Iar daca te-ai gandit ca sa mearga altul, sa faca altul, sa cante altul, tu esti cel care pierde. Te-ai gandit la rasplata care e aici pe pamanat si acolo sus in cer? Tu cand pui pe cineva sa faca un lucru si aceea persoana pune pe alta cum te simti? Daca suntem chemati sa facem ceva hai sa facem, daca suntem chemati sa ascultam hadeti sa ascultam, si ce am fost pusi sau chemati sa facem sa infaptuim cu toata puterea.
Al treilea adevar, este acela caci daca am inteles ca avem locul nostru, suntem la locul nostru, nu e de ajuns. Poate apar intrebari ca nu e destul sa-ti stii locul si sa fi la el? Daca vom privi in Scriptura la exemplul unui om care se afla la locul lui vom vedea ca trebuie sa faci ceva acolo unde esti. Aici ma refer la Bartimeu. El statea la margine de drum ca toti cei care cereau insa cand a auzit ca trece Isus si-a dat seama ca trebuie facut ceva. Si a facut ! Daca esti in "banca ta" si crezi ca este destul, te invit sa te mai gandesti o data. Gandeste-te un pic la Zacheu care nu s-a multumit si plafonat la faptul ca este mic de inaltime, la femeia care a ajuns in ciuda multimii sa se atinga de Mantuitorul si la alte exemple care stau gata sa ne ajute in calatoria de pe acest pamant sa fie una pe placul Domnului.
Inchei aceste randuri cu cateva intrebari... esti tu la locul potrivit? Ce faci acolo unde esti? Cu ce contribui tu la imparatia lui Dumnezeu?



"Încolo, ce se cere de la ispravnici este ca fiecare să fie găsit credincios în lucrul încredinţat lui." (1Corinteni 4:2)

Viata...

"Ascultaţi, acum, voi care ziceţi: „Astăzi sau mâine ne vom duce în cutare cetate, vom sta acolo un an, vom face negustorie şi vom câştiga! Si nu ştiţi ce va aduce ziua de mâine! Căci ce este viaţa voastră? Nu sunteţi decât un abur, care se arată puţintel, şi apoi piere. Voi, dimpotrivă, ar trebui să ziceţi: „Dacă va vrea Domnul, vom trăi şi vom face cutare sau cutare lucru."

Iacov 4:13-15

Indiferenta...problema sau obicei?

Oras aglomerat, strazi pline, oameni agitati, grabiti, alergand intr-o parte si in alta dupa un strop de fericire... Copii plangand de foame, mame cersind doi banuti pentru o bucata de paine, adolescente care isi distrug viata pentru o clipa de placere... lume stresata, si prea putina pace si liniste vad uneori in orasul meu. E un oras foarte micut, de aceea are si partile lui bune, de liniste, sau sunt momente cand este primitor si cam nepopulat. Dar rar...
Lumea se confrunta cu o gramada de probleme, si atunci cand trece grabita de pe o strada pe alta, si observa un cersetor la coltul strazii (farmeciei), abia isi intoarce capul sau arunca un ban, deoarece sunt obisnuiti cu cei care stau acolo... si cersesc zilnic.
A fii indiferent, deja devine un obicei, din cate se poate observa...suntem asa de obisnuiti cu copiii care stau in fata magazinelor si plang de foame... sau din lipsa de mangaiere, care asteapta doar sa ii intrebi cum ii cheama, si sa vorbesti cu ei doua vorbe... nu neaparat sa le promiti marea si sarea.
Oamenii in varsta vad cel mai bine indiferenta din lumea de azi. In gandul lor se rascolesc mereu aceleasi intrebari: ”unde este educatia de mai demult?, unde sunt tinerii plini de dorinta de a ajuta un sarman batran care abia isi duce anii in spate?...” iar apoi se incheie cu comparatia: “Pe vremea noastra era asa… si asa…si asa”, si tot dezamagiti, uitandu-se in jurul lor…isi dau seama ca de multe ori ajung acasa singuri cu povara lor, fara ca la cineva sa le fi pasat de ei.
Este greu sa recunoastem dar asa e, indiferenta cu care ne tratam unii pe altii, a devenit un obicei problema.

Roxana Pop

Biblia, credinta si romanii...

Când mâinile se desprind...

Fiul este chemat la spital, deoarece tatăl lui era în comă. După câţiva zeci de kilometrii de mers cu maşina, ajunge la patul părintelui său. Deşi nu ştia dacă acesta îl aude, şi-a exprimat bucuria că deşi la bătrâneţe, a făcut pasul întoarcerii sale la Domnul. Îi vorbeşte în aceste clipe solemne, de speranţa revederii. Bătrânul dă semn că îl înţelege şi îi strânge mâna, dar nu se limitează numai la atât, ci încearcă să pună mâna fiului, în mâna soţiei pe care simte că o pierde. În acele momente dramatice, care-ţi rămân gravate în minte şi în inimă pe viaţă, mama şi fiul simt la un momentdat, că pierd mâna celui drag. Bătrânul plecase, iar ei nu mai puteau face nimic. O altă viaţă, atât de glorioasă, îl aştepta. Pastorul Vladimir Pustan, unul din protagoniştii şi povestitorul acestei întâmplări, a arătat dramatismul despărţirii de cei dragi, şi faptul ca mâinile fiecăruia se vor desprinde la un momentdat, plecând într-un loc unde accesul celorlalţi este interzis.

Ultimile gânduri ale lui Octavian Paler, cunoscutul eseist, jurnalist şi prozator român, sunt de pe patul de spital,unde acesta a avut premoniţia morţii sale.Iată ce scrie în jurnalul său în ultimile zile din viaţă: ,, Am fost adus ieri, duminica 22 aprilie, cu Salvarea la Spitalul Municipal, din cauza ca, pe un fond de raceala si in urma unui puseu de tensiune, am facut un edem pulmonar. De ieri, stau intepenit in pat, sub perfuzii si cu masca de oxigen pe fata. (...) Vad cerul prin fereastra rezervei. Nori anemici se taraie pe cerul primaverii. De afara, se aude sirena unei Salvari.(...) Si e o primavara afara care-mi pare prin lumina ei glorioasa si prin cerul ei usor neurastenic aproape o ironie.28 aprilieMa simt ca intr-o barca, singur, pe un lac necunoscut, dus de curenti din ce in ce mai departe de mal. Chiar daca as striga ajutor nu m-ar auzi nimeni. (...)Transcriu din Maeterlinck: „N-ar exista morti daca n-ar exista cimitire”.(...) Duc, cand sunt treaz, un mic infern. Amintirea anilor in care nu-mi pasa ca timpul trecea. Dar, probabil, a spune intreg adevarul despre tine e cu neputinta.29 aprilie (duminica)Orice cuvinte as folosi pentru a exprima pustiul duminicilor mele, tot prost le-as folosi”. Maestrul Paler a cunoscut şi dânsul, singurătatea mâinii care se desprinde.

Experţii de la NASA au putut observa deosebirea dintre ce înseamnă a fi creştin si necreştin. În urma dezastrului din 28n ianuarie 1986 a navetei Challanger, au desfăcut cutia neagră. În zecile de secunde de la decolare, şi până la prăbuşire, când membrii echipajului şi-au dat seama de iminenţa dezastrului, ei au reacţionat atât de diferit. Majoritatea echipajului a început să înjure, şi să apostrofeze pe cei de la NASA, spre deosebire de acea membră a echipajului care era creştină. Ea şi-a încredinţat viaţa ei şi a familiei în Mâna Domnului, recitând de asemenea din Psalmul 23.

Ce mult contează, să-l cunoşti pe Hristos. Au fost oameni care au trăit singuri multă vreme, au fost oameni care au suferit mult timp, şi poate mulţi dintre ei au fost abandonaţi,însă L-au cunoscut pe Mântuitorul... Doar cei care-l cunosc pe Hristos, nu mor niciodată singuri.Atâţia oameni au avut un renume în lumea aceasta, şi peste tot au fost recunoscuţi, însă în clipa morţii n-au fost cunoscuţi de Iisus. Ce folos, de banii pe care i-au avut bogaţii acestei lumi, daca nu şi-au predat viaţa în Mâna Domnului, şi dacă nu s-au îmbogăţit faţă de cer? Ce folos sa fii înconjurat de prieteni, dacă Hristos - Păstorul cel Bun nu este cu tine când treci prin valea umbrei morţii?

Tu ce vei face, când mainile se vor desprinde…?

http://sorin-giurgiu.blogspot.com/

Daca...

Am ascultat zilele acestea o cantare care o stiam mai demult dar de data aceasta m-a facut sa meditez mai profund la versurile ei care spun printre altele: daca noi suntem trupul (lui Hristos)...

...de ce bratele nu ajung (la cei in nevoie) ?
...de ce mainile nu vindeca?
...de ce cuvintele nu invata?
...si daca noi suntem trupul (lui Hristos)
...de ce picioarele nu merg?
...de ce Dragostea Lui nu arata celorlalti ca este o Cale...?

"Căci, după cum într-un trup avem mai multe mădulare, şi mădularele n-au toate aceeaşi slujbă, tot aşa şi noi, care suntem mulţi, alcătuim un singur trup în Hristos; dar, fiecare în parte, suntem mădulare unii altora. Deoarece avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat: cine are darul prorociei să-l întrebuinţeze după măsura credinţei lui. Cine este chemat la o slujbă să se ţină de slujba lui. Cine învaţă pe alţii să se ţină de învăţătură. Cine îmbărbătează pe alţii să se ţină de îmbărbătare. Cine dă să dea cu inimă largă. Cine cârmuieşte să cârmuiască cu râvnă. Cine face milostenie s-o facă cu bucurie. "

Romani 12:4-8

Iubirea lumii si iubirea lui Dumnezeu

Text de referinta: 1 Ioan 2:12-17
Pentru a evita orice fel de confuzie am vrea sa definim conceptia de lume, raportat la ceea ce gasim in Scriptura. In primul rand putem observa acest termen folosit inca din Geneza ca referire la creatia lui Dumnezeu. Un al doilea aspect in ceea ce priveste lumea se refera la oameni. Si a treia ululizare a termenului de lume face obiectul sistemului de gandire si practica portrivnica lui Dumnezeu.
In cele ce urmeaza o sa fie amintit termenul de lume ca si referire la ceea ce e potrivnic lui Dumnezeu. Si anume gasim in versetul cinsprezece din textul de referinta ca lumnea poate fi iubita. Si daca klumea poate fi iubita ea are niste repere, niste valori. Gasim in versetul saisprezece aceste lucruri: pofta firii, pofta ochilor si laudarosia vietii. Aceste trei valori ale lunii sunt cele trei categorii in care se inscrie fiecare ispita si pacat. Tiparul acesta poate fi observat atat in ispitirea primilor oameni (Gen. 3:4-6) cat si in ispitirea lui Isus (Mat. 4:1-11).
Un alt lucru care il aflam din text despre lume este ca lumea si pofta ei trece, conform versetului saptisprezece.
In antiteza cu lumea gasim pe Creator si daca privim in versetul cinsprezece vedem ca Dumnezeu poate fi iubit. Mentiune care vine in contrar cu ce spun unii oameni despre El. Si total opus lunii potrivnice lui Dumnezeu, lumea Lui Dumnezeu ramane (tot ceea ce facem in voia Lui si pentru El ramane – are ecou in eternitate.)

Dupa o predica de Sas Tobias

Fresh wind, fresh fire

I figured it out. Actually, it’s not me who figured it out, others did it before me, and we just don’t want to listen.

For some while now I try to understand what are we missing, us the Christians, the Body of Christ, the Church, the apprentices, God’s children. It’s not that we don’t have plans, or even vision. We do! The problem is that we seem to be brain-washed. As I often use to say, living in this world, made us immune to sin. We got used to hearing bad words, seeing things we shouldn’t turn our sight to. We talk almost without thinking if God agrees with our way of speaking. We kept enlarging the way of God. We slipped. We let ourselves brain-washed! We are like paralyzed and the questions in Casting Crowns song seem so justified: “If we are the Body, why aren’t His arms reaching, why aren’t His hands healing, why aren’t His words teaching, […] why aren’t His feet going?”

We need fresh wind, fresh fire. We need to stand up and ask for rain of revival. I need a new fire in my life a fire that can clean all the impurities and a fire that could make me burn for Him. We need to stand together and make a statement for those around us. We need to do that! It is not a choice that we could make. It’s compulsory! To go outside and just spread the fresh fire, the fresh wind.

“God, I know I’ve been staying in this comforting place. I know that I just let myself brain-washed and my eyes were not looking straight ahead to the end of the journey, when all those who had done Your will on earth can rejoice in You. I lost track and thought I could change your way. I just thought that maybe I can find a shortcut. Instead, I just made a U turn and drove back from Your presence. I know now that You were always looking out for me. You were always at an arm-length. You never left me from your sight. And even when I was angry and I didn’t want to have anything to do with You, You just stood there with Your endless love and patience and kindness until I figured it all out. I know now that all I need is fresh wind, fresh fire in my life. I am so ashamed for the time I have wasted. I have said before “Here I am” and I’ve never truly been there. I now ask from you … just power to make the next step with You.”

Do you need any fresh wind, fresh fire in your life?

Camelia Sighiartau