marți, 30 martie 2010


"Dispretuit si parasit de oameni, om al durerii si obisnuit cu suferinta, era asa de dispretuit ca iti intorceai fata de la El, si noi nu L-am bagat in seama.
Totusi El suferintele noastre le-a luat asupra Lui, si noi am crezut ca este pedepsit, lovit de Dumnezeu si smerit.
Dar El era strapuns pentru faradelegile noastre. Pedeapsa care ne da pacea a cazut peste El si prin ranile Lui suntem tamaduiti."
Isaia53:3-5

vineri, 26 martie 2010

Ce sa faci, cand nu stii ce sa faci…?!

2 Cronici 20:1 După aceea, fiii lui Moab şi fiii lui Amon, şi cu ei nişte Moaniţi, au pornit cu război împotriva lui Iosafat.
2 Cronici 20:2 Au venit şi au dat de ştire lui Iosafat, zicând: "O mare mulţime înaintează împotriva ta de dincolo de mare, din Siria, şi sunt la Haţaţon-Tamar, adică En-Ghedi."2 Cronici 20:3 În spaima sa, Iosafat şi-a îndreptat faţa să caute pe Domnul, şi a vestit un post pentru tot Iuda.
2 Cronici 20:12 O, Dumnezeul nostru, nu-i vei judeca Tu pe ei? Căci noi suntem fără putere înaintea acestei mari mulţimi, care înaintează împotriva noastră, şi nu ştim ce să facem, dar ochii noştri sunt îndreptaţi spre Tine!"



Ce sa faci, cand nu stii ce sa faci…?!
1. Fa ceea ce stii sa faci!
În spaima sa, Iosafat şi-a îndreptat faţa să caute pe Domnul(v.3)
a) – e singurul lucru care s-ar putea sa-ti iasa
b) – nu e cel mai prielnic moment pentru proiecte noi
Facand ceea ce stii sa faci ai sanse sa faci ceva, dar facand ceea ce nu stii sa faci, ai sanse sa nu faci nimic!!!
2. Fa ceea ce unii nu se asteapta sa faci!
În spaima sa, Iosafat şi-a îndreptat faţa să caute pe Domnul, şi a vestit un post pentru tot Iuda v.3a
a) – unii se asteapta sa faci exact ce nu trebuie
b) – este momentul in care devii un exemplu evident
Facand ceea ce unii nu se asteapta sa faci, vei primi ceea ce nici tu nu te astepti sa primesti!
3. Fa ceea ce iti cere Dumnezeu sa faci!
Psalmi 27:8 Inima îmi zice din partea Ta: "Caută Faţa Mea!" Şi Faţa Ta, Doamne, o caut!
a) – este Singurul preocupat de tine si atunci cand nu faci nimic
nu ai stiut ce sa faci! Crezi ca ai o solutie mai buna?
b) – e Singurul care stie drumul corect
Facand ce-ti cere Dumnezeu, faci ceea ce ar face El daca ar fi in locul tau!



Ionica Grigorescu

vineri, 12 martie 2010

Ganduri de pe pamant african...

“Noi muncim, în adevăr, și ne luptăm, pentru că ne-am pus nădejdea în Dumnezeul cel viu, care este Mântuitorul tuturor oamenilor”

2 Timotei 4:10

Trăiesc promisiunea lui Dumnezeu împlinită. Mi s-a umplut inima de bucurie cand am ajuns in Kisumu, Kenya pentru a treia oară. Mă dureau obrajii de zâmbetul pe care nu mi-l puteam stăpâni. Mă uitam în jur, și revedeam locuri cunoscute, oameni care trăiau în aceeași sărăcie, și totuși fără atâtea griji ca și europenii. Copii mici, aproape dezbrăcați, jucându-se în praful de pe marginea străzii, mașinile vechi zăngănind în gropile de pe șosea. Totul părea familiar, deși e așa de departe de ceea ce noi cunoaștem ca și civilizație. Un lucru îmi copleșea ființa de bucurie: sunt în voia lui Dumnezeu!

Am ajuns din nou la orfelinatul Salem. Copiii și tinerii ne știau numele. Nu era ușor pentru ei sa uite niște albi, care le-au arătat afecțiune poate pentru prima dată în viață, printr-o îmbrățișare, sau o bomboană.

Știam că fiecare experiență pe care o trăisem cu Dumnezeu până atunci, era un fel de ucenicie, și ca acum venise momentul să dăruim. Eram entuziasmate și voiam să începem lucrarea din prima zi. Doar că în Africa timpul e văzut puțin diferit. Aici nimeni nu se grăbește, conceptul de grabă e inexistent. În Africa, secolul vitezei încă nu a început. A trecut o săptămână fără să avem vreun program stabilit; ne-am ocupat timpul, însă, cu relaționarea cu tinerii de aici. Am căutat să-i cunoaștem și să învățăm puțin din limba lor maternă. Se bucurau ca niște copii când reușeu să ne învețe câteva cuvinte de bază. Erau importanți, ei ca și persoană, erau valoroși. Am văzut că se confruntă cu stimă de sine scăzută, inferioritate, cu frică și lipsă de încredere în ce va aduce viitorul pentru ei, niște orfani. Am rezervat sâmbăta și duminica seara pentru întâlniri cu tinerii și adolescenții din orfelinat. Am privit în urmă la binecuvântările pe care noi le-am primit, și la comoara din Cuvânt pe care o avem, și am hotărât că suntem aici ca să fim o binecuvântare pentru ei. Ne-am rugat pentru idei, și am încercat să facem serile creative și interesante, cu scopul ca tinerii să rămână cu o învățătură sănătoasă din aceste întâlniri. Am abordat până acum teme ca și identitate în Hristos, a-L cunoaște pe Dumnezeu, și a-L face cunoscut, un fundament tare în Hristos, importanța intimității în relația cu Dumnezeu.

Ni s-a confirmat astfel direcția slujirii noatre aici: tinerii. Voiam să ajungem la liceul Salem, liceu înființat în 2004 de către misionarii organizației Salem, pentru tinerii orfani, si cei crescuți in slum-uri, in acele cartiere atât de sărace și mizere, care nu aveau posibilități de a studia.

Ne-am rugat să avem trecere înaintea conducerii, și Dumnezeu ne-a mai dovedit încă o dată că El e in control. Cu două săptămâni în urmă am început munca noastră voluntară la liceu. Ne-am folosit amândouă, darurile pe care le avem. Eu am început să predau business, și Cami și-a deschis un birou de consiliere creștină, lucru nou în liceul Salem. Am fost uimite să vedem sârguința tinerilor de la orfelinat, și rezultatele lor foarte bune la învățătură. Cu siguranță știau că e nevoie de multă muncă pentru ca să poată beneficia de suport financiar pentru studii, și de asemenea ca să-și facă un rost în viață, atâta vreme cât parinții nu sunt acolo să-i susțină.

Am reușit să începem, ca și opțional, predarea unui seminar creștin de descoperire a darurilor, talentelor fiecarui individ, a direcției în viață, a chemării. Vrem să ne implicăm direct, în viața de zi cu zi a acestor tineri, și să-L prezentăm pe Hristos în fiecare acțiune a noastră.

Au trecut doar trei săptămâni de când suntem aici, și știm că suntem doar la început. Mai avem încă cinci luni ca să aducem Împărăția lui Dumnezeu în Salem, în liceu, în viața acestor tineri. Suntem binecuvântate că am fost alese să-L slujim pe Rege in acest loc, și ne rugăm ca El să ne protejeze, și să facă această lucrare să rodească.

Cu mult drag, Laura F.

- Pentru cei care doresc sa ne susțină în această lucrare în orice mod, pot sa-mi scrie pe adresa de e-mail galadriel_la86@yahoo.com

-Iar cei care doresc sa se implice financiar in sustinerea unui tanar orfan la facultate, o pot face cu doar 35 de Euro lunar. Dumnezeu le-a promis si lor un viitor și o nădejde. Tu poți fi parte din împlinirea planului lui Dumnezeu. Pentru detalii va rog sa ma contactați pe e-mail.