duminică, 20 februarie 2011

Cine?

Şi am văzut un înger puternic, care striga cu glas tare: "Cine este vrednic să deschidă cartea şi să-i rupă peceţile?"
Şi nu se găsea nimeni nici în cer, nici pe pământ, nici sub pământ, care să poată deschide cartea, nici să se uite în ea.
Şi am plâns mult, pentru că nimeni nu fusese găsit vrednic să deschidă cartea şi să se uite în ea.
Şi unul din bătrâni mi-a zis: "Nu plânge: Iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea, şi cele şapte peceţi ale ei. (Apocalipsa 5:2-5)


Şi unul din bătrâni a luat cuvântul, şi mi-a zis: "Aceştia, care sunt îmbrăcaţi în haine albe, cine sunt oare? Şi de unde au venit?"
"Doamne", i-am răspuns eu, "Tu ştii". Şi el mi-a zis: "Aceştia vin din necazul cel mare; ei şi-au spălat hainele, şi le-au albit în sângele Mielului.
Nu le va mai fi foame, nu le va mai fi sete; nu-i va mai dogori nici soarele, nici vreo altă arşiţă. Căci Mielul, care stă în mijlocul scaunului de domnie, va fi Păstorul lor, îi va duce la izvoarele apelor vieţii, şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor." (Apocalipsa 7:13-17)