“Armistiţiul de Crăciun”

O întîmplare cu totul ieşită din comun a avut loc în timpul Primului Război Mondial undeva în nordul Franţei, undeva pe teritoriul Belgiei de azi. A rămas în istorie sub denumirea de “armistiţiul de Crăciun” şi este relatată amplu în presa vremii. Date fiind condiţiile de conflict armat şi ordinele superiorilor, întîmplarea care a survenit pe front în data de 24 Dec.1914 mulţi au găsit că semnifică exact ceea ce Crăciunul ar trebui să fie. Şi anume Pace !

“Primul Crăciun în tranşee” (din Protv Magazin)

Primul război mondial nu a însemnat numai moarte, vieţi distruse şi orori inimaginabile ci şi decorul unor poveşti despre camaraderie şi pace, ca aceea din decembrie 1914, care a intrat în legendă ca “Armistiţiul de Crăciun”. Atunci, soldaţi germani, britanici şi francezi au ieşit din tranşee şi au fraternizat.

Articol de: Gabriela Groza, 17.12.2007

Trupele au acţionat spontan, fără să discute în prealabil şi, în mod cert, fără permisiunea oficială a superiorilor. Legenda spune că britanicii i-au auzit pe inamicii lor nemţi cîntînd colinde de Crăciun, aşa că au început şi ei să cînte. La final, ambele tabere din tranşee au ridicat pancarde prin care îşi urau reciproc “Crăciun fericit!“. La scurt timp, cîţiva curajoşi au trecut liniile inamice cu mîinile ridicate, iar soldaţii din tabăra opusă s-au grăbit să-i întîmpine. Pînă ca oficialii să-şi dea seama ce se întîmplă, întîlnirea avusese loc, iar mulţi comandanţi ori s-au făcut că nu văd ori s-au alăturat bucuroşi petrecerii. În multe locuri de pe front, armistiţiul a ţinut toată ziua de Crăciun. Soldaţii au împărţit frăţeşte mîncare, ţigări şi alte provizii, ba chiar au împrumutat echipament taberei inamice, pentru ca aceasta să-şi îmbunătăţească condiţiile în care trăia. S-a jucat fotbal cu orice putea trece drept minge, iar trupurile căzute în No man’s land au fost îngropate creştineşte. Pentru o zi, înainte ca sîngerosul conflict să izbucnească din nou, ura a fost dată uitării, iar soldaţii au redevenit oameni.

“Este posibil ca inamicul să iniţieze un atac tocmai în timpul Crăciunului sau a Anului Nou. O vigilenţă deosebită se impune să fie menţinută în această perioadă.” Aşa suna un ordin adresat tuturor unităţilor de la cartierul general al armatei localizat în Saint Omer, în data de 24 Decembrie, 1914.

Dar în Ajunul acelui Crăciun care se întîmpla să fie într-o zi de război atît militarii armatei engleze cît şi cei ai celei germane au încetat benvol focul pentru a sărbatori Crăciunul, contrar ordinelor militare primite.

Totul, în condiţiile în care englezii poposiţi la Ypres (Belgia) aveau ordine de la superiorii lor să ţină în loc înaintarea militarilor germani. Pactul nelegitim dintre soldaţii de pe front, fără ştirea ori aprobarea superiorilor, a început de la iniţiativa militarilor germani de a pune lumînări în copaci şi de a cînta colinde nemţeşti (O Noapte Preasfinţită, Silent Night, Stille Nacht). Fiindcă erau atît de aproape soldaţii englezi au răspuns cîntînd, la rîndul lor, colinde britanice. Imediat după, ambele tabere ostile au părăsit tranşeele, întîlnindu-se în “no man’s land” şi făcînd schimb de whisky, gemuri, trabucuri sau ciocolată, arătîndu-şi unii altora pozele cu cei dragi de acasă. De pe toată linia lungă a frontului s-au primit relatări ale acestui “armistiţiu” neoficial între britanici şi germani !

Tirul de artilerie a încetat. Mai mult, cele două părţi şi-au permis şi s-au ajutat reciproc să-şi recupereze camarazii căzuţi şi să-i înmormînteze creştineşte.

Mai mult, dacă nu este o exagerare, combatanţii au încins şi o miuţă în care se spune că au cîştigat germanii cu 3-2. S-au făcut cîteva filme avînd ca temă această poveste adevărată de război. Într-unul chiar David Beckham apare ca şi actor,

Şi nu întîmplător fiindcă se spune că acest meci de fotbal spontan cu cutii de conservă goale şi cu căşti pe post de porţi are loc chiar între liniile frontului între soldaţii armatelor inamice !

Aceasta acţiune, total contrară ordinelor primite şi strategiilor militare de la acea vreme, a înfuriat cadrele militare superioare ale ambelor tabere. Mai mult, comandanţii englezi Sir John French şi Sir Horace Smith-Dorrien au insistat ca pe viitor nici un astfel de armistiţiu nelegitim să nu mai aibă loc într-o zonă de conflagraţie, deşi, în toamna aceluiaşi an, papa Benedict al XV-lea a emis un document papal prin care solicita încetarea focului de Crăciun, între statele aflate în conflicte militare.

„Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui.” Luca 2:14

Sarbatori fericite

De ziua Lui...

Se anunta o aniversare...cadouri, betele, mese incarcate, din nou cadouri, flori de toate culorile, mancare aleasa, haine noi si pregatite demult...toate acestea pentru ca azi mergem la aniversare.

Nimeni nu merge acolo fara un cadou, fara flori, sau fara mii de urari de bine.Toate acestea fiind numai si numai pentru sarbatorit...

Dar, se apropie sarbatoarea, marea aniversare a Domnului Isus...am impachetat cadoul?, am pregatit masa, am cules florile, de fapt...toate aceste lucruri ar trebui se transforme intr-un cadou mai simplu...si anume: in inima noastra. Este ea pregatita sa mai priveasca inca odata prosternuta la ieslea cea saraca, in staulul de oi? Este ea hotarata sa se lase condusa ca magii odinioara de steaua calauzitoare? Sau, am uitat asa de usor de sarbatorit incat ne ocupam doar de “petrecere”.

Marea sarbatoare nu este doar o relaxare dupa o saptamana intreaga de curatenie, prajituri si mancare…nu este doar o noapte intreaga de zgriburit pe la casele oamenilor pentru a colinda…craciunul este sarbatoarea Lui…si trebuie sa o vedem ca atare!

Niciodata nu se pune mai mult accent pe simboluri sau pe traditii cand sarbatoritul e de fata, ca el sa fie uitat…dar din nefericire in ziua mare de sarbatoare, Domnul Isus e cam inlocuit cu: bradul, cu Mos Craciun, cu colinda, cu mancarea si distractia .

Sa nu uitam ca odata cu nasterea Lui Mesia , noi am fost mantuiti si eliberati de pacat prin sangele care a curs pe Golgota pentru mine si tine cand El s-a jertfit.

Domnul sa va binecuvinteze pentru a-L putea primi pe Isus in inima..si pentru a trai sarbatoarea aceasta asa cum trebuie pentru El…

Roxana Pop

Nu te poti ascunde de Dumnezeu

"Daca fugi de Dumnezeu, El nu va alerga dupa tine, insa te va astepta."

Adeseori, atunci cand gresim, incercam sa ne ascundem de Dumnezeu, precum un copil de tatal sau, atunci cand face ceva gresit. Insa, Dumnezeu, spre deosebire de parinti vede intotdeauna ceea ce facem, atat lucrurile bune, cat si pe cele rele. Nimic nu este cu neputinta la Dumnezeu. Chiar daca incerci sa faci sa para toate lucrurile bune, Dumnezeu este cel care vede totul, vede cand pacatuiesti, stie cand esti incercat si iti cunoaste toate bucuriile. Insa, chiar daca El ne cunoaste noi trebuie sa ii spunem totul, sa fim sinceri si deschisi inaintea Lui. De Dumnezeu nu putem ascunde nimic, nu ne putem ascunde sentimentele, gandurile noastre, ideile, faptele, totul este vizibil inaintea Lui. Dumnezeu cunoaste fiecare particica a inimii noastre, a sufletului nostru si a mintii noastre.

Uneori imi pun intrebarea : cum pot sa il gasesc pe Dumnezeu ? Am ajuns la concluzia ca Dumnzeu poate fi gasit in : rugaciune, in inchinare inaintea Lui si in Cuvantul sau (Biblia), asteptand cu rabdare raspunsul Lui. Trebuie sa stim sa il ascultam pe Dumnezeu atunci cand ne vorbeste, sa stim sa il auzim. Adeseori, cand vroiam sa fac un lucru care nu ii era placut lui Dumnezeu, imi venea in minte faptul ca lucrul pe care vreau sa il fac este gresit inaintea Lui. Avem atata nevoie de Dumnezeu incat fiecare lucru pe care il facem, nu il putem face fara ajutorul Lui, tot ceea ce facem si putem face e meritul Lui. Ne-a creeat atat de minunat, incat putem sa facem de toate. Chiar daca ne trece prin incercari, sa nu uitam ca mai presus de orice : Dumnezeu ne iubeste, iar cea mai buna dovada pentru acest lucru este jertfa Sa pentru omenire. Singura rasplata a noastra pentru jertfa Sa este o inima curata, predata in totalitate in mainile lui Dumnezeu. El inca ne asteapta, oferindu-ne sansa de a alege sa traim o vesnicie impreuna cu El.

Andrada Giurgiu

Esti invitat

Sâmbătă, 17 decembrie, ora 18, în sala Casei de Cultură a Oraşului Târgu-Lăpuş, va avea loc Concert de Crăciun. La acest eveniment va participa Corul de tineri al Bisericii Baptiste Emanuel din Oradea, dirijat de Ovidiu Pop.
Corul este format din peste 100 de tineri elevi, studenti si absolventi.
Programul va fi alcătuit din colinde tradiţionale românești, germane, americane, compuse de: Adolphe Adam, Franz Gruber, D.G Kiriac, G.F.Haendel, Mykola Leontovich, S.Pautza, Lloyd Larson,
Acompaniament pian: Matei Camelia, Seretoc Lacrămioara.
Solişti: Eleonora Roșca (violoncel) Camelia Matei (pian), Maior Ana-Ruth (pian) , Vesa Amos (vioară),

Vă aşteptăm cu drag şi vă dorim SĂRBĂTORI FERICITE!

Sarbatori (Ne)fericite ( I )

Am stat cu ocazia acestei vremi dinainte de sarbatorile de iarna si am meditat la cateva lucruri. Unul din ele ar fi cat de mult s-au schimbat sarbatorile. Desi nu am o gramada de ani in urma ca sa pot spune din vasta mea experienta sau din intelepcinea perilor albi ma gandesc la cum au fost mai demult sarbatorile. Sunt multe schimbari care s-au petrecut de cativa ani incetul cu incetul.Iar daca eu ca tanar pot sa zic asta oare ce pot sa zica cei inaintati in varsta...?
Primul lucru la care m-am gandit este afirmatia "Nu e sarbatoare (Craciun) fara zapada !" Stiu ca in felul asta am zis-o si eu de multe ori, am auzit-o si la altii de nenumarate ori asa ca poti recunoaste macar o data ca ai zis sau ai gandit asa (daca nu ai zis/gandit asa, ferice de tine). Cat de mult ne-am indepartat de semnificatia sarbatorii... i-am dat un alt nume... Craciun... si am ajuns ca "trairea" sarbatorii sa fie conditionata de un fenomen al naturii creat de acel caruia ar trebui sa-i inchinam toata sarbatoarea ... Hristos !

"El (Dumnezeu) dă zăpada ca lâna, El presară bruma albă ca cenuşa;" (Psalmul 147:8)

De aceea zice: „Deşteaptă-te tu care dormi, scoală-te din morţi, şi Hristos te va lumina.” Efeseni 5:14

Conferinta de tineret !

S-a intamplat acum doi ani...

In ziua de 18 noiembrie am spus si noi sTaRt! in lumea bloggerilor. Au trecut de atunci doi ani in care am incercat sa impartasim impreuna experiente, ganduri, pareri si multe alte lucruri. Lucruri care le-am considerat utile pentru viata de credinta si nu numai. Daca am reusit asteptam sa ne spuneti. Daca nu am reusit tot asteptam sa ne spuneti ce sa schimbam ce sa imbunatatim ce sa punem ce sa scoatem. Nu vrem sa ne oprim aici, chiar daca vor veni vremuri grele, chiar daca vom avea lipsa de idei, sau alte lucruri ne vor sta impotriva vom spune mereu ca vrem sa mergem inainte. Toate multumririle le dam Domnului pentru ca din El prin El si pentru El sunt TOATE lucrururile. El a pus in inima fiecaruia gandul sa scrie randurile ce le-ati citit si care le veti citi pe viitor. Asteptam pareri, randuri, versuri, articole, marturii, urari, dupa doi anisori, tot la adresa: tineri_betel@yahoo.com

Paul O, Tineri Betel

Vremuri grele...

Stau de mult si ma gandesc la ceea ce aud in fiecare zi la cei din jur. De la televizor pana la ultimul trecator, concluzia ar fi urmatoarea: traim vremuri grele. Sunt prea putini bani, prea multe cheltuieli, prea scumpe toate, nu mai avem timp, nu mai avem pace, pe nimeni nu ma intereseaza de noi, nu mai este muzica de alta data, nu mai sunt predicile ca alta data, nu mai sunt fratii ca alta data, nu mai e dragostea ca alta data si lista nemultumirilor ar putea continua. Insa am stat si m-am gandit intr-o directie in care lucrurile merg crescand in continuare. Harul lui Dumnezeu. Si poate ca veti spune care har cand le lipsesc atatea? Daca stam si ne uitam cu cativa zeci de ani in urma sau intrebam pe cineva in varsta sa ne spuna cum era atunci... Atunci cand se adunau noaptea pe ascuns sa se roage... Atunci cand ascundeau Bibliile... Atunci cand mergeau kilometrii desculti pe jos prin zapada sau ploaie... Atunci cand Duhul Sfant era prezent in mijlocul unei camarute de oameni... Atunci cand bataia de la autoritati era la ordinea zilei... Atunci cand pernele stateau dosite in geamuri... Atunci cand nu se pomenea de Biblie pe kilometri intregi... Atunci cand a fi crestin era egal condamnarea...

Acum...sunt vremuri grele... ...

Oameni... sarati

Sare... oriunde am auzi despre cuvantul acesta, este imposibil sa nu ne gandim la mancare. Persoanele care gatesc, stiu foarte bine ca orice ciorba, orice garnitura...si orice salata, sau orice trebuie sa treaca prin gura si nu e dulce..are nevoie de sare! Oricat de multe legume ar fii intr-o ciorba, si oricate zarzavaturi intr-o salata..fara sare e nimic.

Tot asa si noi crestinii, trebuie sa fim sare pentru lumea aceasta fara gust. Se paranda oameni talentati, oameni priceputi, oameni chiar intelepti, dar daca nu au in ei un ceva anume pentru a avea putere de a schimba raul din jurul lor in bine…sunt fara gust..oricat de artisti ar fii ei.

Trebuie sa fim sare pentru copiii plictisiti, fara viata, fara gust...trebuie sa le punem o firmitura de sare in sufletul lor, pentru a avea aroma...pentru a avea gust de viata…pentru a avea sansa la viata. [asa cum o mancare fara sare nu are sanse de a fii gustata si savurata de cineva, asa nici copiii sau oamenii fara sare, nu vor fii acceptati in Imparatia Cerurilor].

"Voi sunteti sarea pamantului. Dar daca sarea isi pierde gustul, prin ce isi va capata, iarasi puterea de a sara? Atunci nu mai este buna la nimic decat sa fie lepadata afara, si calcata in picioare de oameni." [Matei 5:13]

Roxana Pop

Schimbarea incepe cu... mine

Am ajuns in societatea in care traim sa avem o dorinta vesnica de schimbare. In ideea in care ceva e gresit, sa vrem schimbare nu e rau. Dar nu cred ca privim mereu in directia buna. Suntem in punctul in care am uitat sa privim... spre noi. Am ajuns asa de mandrii, incat ne credem perfecti si toata lumea din jur e gresita. Greseli sunt si daca privim- si privim, la ceilalti vedem defecte, slabiciuni si greseli. Insa hai sa-i lasam in pace pe cei din jur si sa ne uitam un pic la noi. Daca "recunoaste" cineva ca este perfect prin insasi acest fapt greseste si nu este perfect. Cred ca cea mai corecta decizie cand venim si zicem ca vrem o schimbare e sa privim la noi. Cu ce pot eu sa schimb in bine situatia in care ma aflu sau mai corect spus cu ce pot sa MA schimb EU ca sa fie mai bine in situatia in care ma aflu? Si hai sa intelegem ca e vorba de noi. Noi suntem implicati, noi putem sa facem sa iasa bine sau rau, noi putem sa punem mana sa facem mai bine iar daca nu facem si suntem din exterior, hai sa ne implicam, hai sa punem mana sa facem ceva, in loc sa dam vina pe altii cand noi nu facem nimic.

Intre bine si rau

De atatea ori ni se repeta ideea ca suntem liberi de a alege intre bine si rau. Ei bine, suntem liberi…insa alegerea pe care o facem trebuie sa constientizam ca ne va afecta viitorul, indiferent de ce vom alege.

Daca alegem binele, vom fi rasplatiti cu bine, daca alegem raul, vom fi rasplatiti cu rau.

Insa chiar daca alegem binele trebuie sa ne gandim la faptul ca pe calea cea buna, respectiv pe calea lui Dumnezeu nu vom intampina numai momente fericite, fara temeri si infrangeri, ci vom avea de toate, si momente mai bune si momente mai rele. Dumnezeu ne incearca credinta zi de zi, El vrea sa vada ca dam totul pentru El si ca ne silim din toate puterile sa il slujim pe El cu sinceritate si cu temere. Calea lui Dumnezeu ne indeamna in primul rand la pocainta si la frica de Dumnezeu si de placerile de-o clipa ale pacatului. Atat timp cat ne temem sa pacatuim, inseamna ca ne temem de Dumnezeu si totodata ca il respectam pe Dumnezeu si credem cu adevarat in promisiunile Lui. Raul este un lucru inevitabil in viata noastra. Oricat de bine am merge pe calea lui Dumnezeu, raul mereu se va lega de noi, indemnandu-ne la pacat. Atunci cand vrem sa facem ceva bine, cel rau vine si el cu ofertele lui, care in aparenta par atragatoare, neobservand pe moment ca tot ceea ce ne ofera diavolul are consecinte si chiar daca aparent pare frumos, la urma vom ajunge la concluzia ca nu a dus la nimic bun si ca defapt l-am intristat pe Dumnezeu. Diavolul tot ceea ce ne promite este cu scopul de a ne atrage inspre el si a ne indeparta de calea cea buna, care duce inspre mantuirea noastra. Tot ceea ce putem face este sa respingem propunerile celui rau si sa ne gandim mereu la consecinte, pentru a nu pacatui. De asemenea, trebuie sa nu uitam ca Dumnezeu a dat tot ceea ce a avut mai scump, pe Fiul Sau, ca jertfa de rascumparare pentru pacatele noastre, pentru ca noi prin El sa avem viata.

Asadar si noi trebuie sa dam totul pentru Dumnezeu, sa traim o viata dupa voia si planul Lui cu privire la viata noastra, pentru ca stim ca Dumnezeu a hotarat pentru fiecare tot ce e mai bun si ca El nu ne vrea raul niciodata.

Andrada Giurgiu

Locul tau

Ionatan i-a zis: „Mâine este luna nouă; se va băga de seamă lipsa ta, căci locul tău va fi gol." (1 Samuel 20:18)

Plecand de la acest verset din Biblie putem extrage cateva adevaruri care sa ne faca sa privim un pic altfel trairea noastra de zi cu zi. Primul adevar este acela ca fiecare avem un loc. Loc al nostru. Poate cel putin o data ai ajuns sa zici in viata ca nu-ti gasesti locul, ca nu te integrezi intr-o parte sau alta. Te-ai gandit insa ca exista un loc in care ai fost chemat sa fi, pentru care ai fost creat? Ne rugam adeseori pentru ca sa se scchimbe ceva, sa fie trezire spirituala, insa ne-am uitat vre-odata la noi insine sa vedem daca suntem la locul unde ne-a chemat Domnul sa fim?
Un al doilea adevar este acela ca nimeni nu poate sa-ti ia locul. Stiu ca prima reactie e sa zici ca poate insa daca stai sa meditezi stii ca esti chemat TU si nu altcineva. Poate altul sa faca ce trebuie TU sa faci insa rasplata ta o vei pierde. Iar daca te-ai gandit ca sa mearga altul, sa faca altul, sa cante altul, tu esti cel care pierde. Te-ai gandit la rasplata care e aici pe pamanat si acolo sus in cer? Tu cand pui pe cineva sa faca un lucru si aceea persoana pune pe alta cum te simti? Daca suntem chemati sa facem ceva hai sa facem, daca suntem chemati sa ascultam hadeti sa ascultam, si ce am fost pusi sau chemati sa facem sa infaptuim cu toata puterea.
Al treilea adevar, este acela caci daca am inteles ca avem locul nostru, suntem la locul nostru, nu e de ajuns. Poate apar intrebari ca nu e destul sa-ti stii locul si sa fi la el? Daca vom privi in Scriptura la exemplul unui om care se afla la locul lui vom vedea ca trebuie sa faci ceva acolo unde esti. Aici ma refer la Bartimeu. El statea la margine de drum ca toti cei care cereau insa cand a auzit ca trece Isus si-a dat seama ca trebuie facut ceva. Si a facut ! Daca esti in "banca ta" si crezi ca este destul, te invit sa te mai gandesti o data. Gandeste-te un pic la Zacheu care nu s-a multumit si plafonat la faptul ca este mic de inaltime, la femeia care a ajuns in ciuda multimii sa se atinga de Mantuitorul si la alte exemple care stau gata sa ne ajute in calatoria de pe acest pamant sa fie una pe placul Domnului.
Inchei aceste randuri cu cateva intrebari... esti tu la locul potrivit? Ce faci acolo unde esti? Cu ce contribui tu la imparatia lui Dumnezeu?



"Încolo, ce se cere de la ispravnici este ca fiecare să fie găsit credincios în lucrul încredinţat lui." (1Corinteni 4:2)

Viata...

"Ascultaţi, acum, voi care ziceţi: „Astăzi sau mâine ne vom duce în cutare cetate, vom sta acolo un an, vom face negustorie şi vom câştiga! Si nu ştiţi ce va aduce ziua de mâine! Căci ce este viaţa voastră? Nu sunteţi decât un abur, care se arată puţintel, şi apoi piere. Voi, dimpotrivă, ar trebui să ziceţi: „Dacă va vrea Domnul, vom trăi şi vom face cutare sau cutare lucru."

Iacov 4:13-15

Indiferenta...problema sau obicei?

Oras aglomerat, strazi pline, oameni agitati, grabiti, alergand intr-o parte si in alta dupa un strop de fericire... Copii plangand de foame, mame cersind doi banuti pentru o bucata de paine, adolescente care isi distrug viata pentru o clipa de placere... lume stresata, si prea putina pace si liniste vad uneori in orasul meu. E un oras foarte micut, de aceea are si partile lui bune, de liniste, sau sunt momente cand este primitor si cam nepopulat. Dar rar...
Lumea se confrunta cu o gramada de probleme, si atunci cand trece grabita de pe o strada pe alta, si observa un cersetor la coltul strazii (farmeciei), abia isi intoarce capul sau arunca un ban, deoarece sunt obisnuiti cu cei care stau acolo... si cersesc zilnic.
A fii indiferent, deja devine un obicei, din cate se poate observa...suntem asa de obisnuiti cu copiii care stau in fata magazinelor si plang de foame... sau din lipsa de mangaiere, care asteapta doar sa ii intrebi cum ii cheama, si sa vorbesti cu ei doua vorbe... nu neaparat sa le promiti marea si sarea.
Oamenii in varsta vad cel mai bine indiferenta din lumea de azi. In gandul lor se rascolesc mereu aceleasi intrebari: ”unde este educatia de mai demult?, unde sunt tinerii plini de dorinta de a ajuta un sarman batran care abia isi duce anii in spate?...” iar apoi se incheie cu comparatia: “Pe vremea noastra era asa… si asa…si asa”, si tot dezamagiti, uitandu-se in jurul lor…isi dau seama ca de multe ori ajung acasa singuri cu povara lor, fara ca la cineva sa le fi pasat de ei.
Este greu sa recunoastem dar asa e, indiferenta cu care ne tratam unii pe altii, a devenit un obicei problema.

Roxana Pop

Biblia, credinta si romanii...

Când mâinile se desprind...

Fiul este chemat la spital, deoarece tatăl lui era în comă. După câţiva zeci de kilometrii de mers cu maşina, ajunge la patul părintelui său. Deşi nu ştia dacă acesta îl aude, şi-a exprimat bucuria că deşi la bătrâneţe, a făcut pasul întoarcerii sale la Domnul. Îi vorbeşte în aceste clipe solemne, de speranţa revederii. Bătrânul dă semn că îl înţelege şi îi strânge mâna, dar nu se limitează numai la atât, ci încearcă să pună mâna fiului, în mâna soţiei pe care simte că o pierde. În acele momente dramatice, care-ţi rămân gravate în minte şi în inimă pe viaţă, mama şi fiul simt la un momentdat, că pierd mâna celui drag. Bătrânul plecase, iar ei nu mai puteau face nimic. O altă viaţă, atât de glorioasă, îl aştepta. Pastorul Vladimir Pustan, unul din protagoniştii şi povestitorul acestei întâmplări, a arătat dramatismul despărţirii de cei dragi, şi faptul ca mâinile fiecăruia se vor desprinde la un momentdat, plecând într-un loc unde accesul celorlalţi este interzis.

Ultimile gânduri ale lui Octavian Paler, cunoscutul eseist, jurnalist şi prozator român, sunt de pe patul de spital,unde acesta a avut premoniţia morţii sale.Iată ce scrie în jurnalul său în ultimile zile din viaţă: ,, Am fost adus ieri, duminica 22 aprilie, cu Salvarea la Spitalul Municipal, din cauza ca, pe un fond de raceala si in urma unui puseu de tensiune, am facut un edem pulmonar. De ieri, stau intepenit in pat, sub perfuzii si cu masca de oxigen pe fata. (...) Vad cerul prin fereastra rezervei. Nori anemici se taraie pe cerul primaverii. De afara, se aude sirena unei Salvari.(...) Si e o primavara afara care-mi pare prin lumina ei glorioasa si prin cerul ei usor neurastenic aproape o ironie.28 aprilieMa simt ca intr-o barca, singur, pe un lac necunoscut, dus de curenti din ce in ce mai departe de mal. Chiar daca as striga ajutor nu m-ar auzi nimeni. (...)Transcriu din Maeterlinck: „N-ar exista morti daca n-ar exista cimitire”.(...) Duc, cand sunt treaz, un mic infern. Amintirea anilor in care nu-mi pasa ca timpul trecea. Dar, probabil, a spune intreg adevarul despre tine e cu neputinta.29 aprilie (duminica)Orice cuvinte as folosi pentru a exprima pustiul duminicilor mele, tot prost le-as folosi”. Maestrul Paler a cunoscut şi dânsul, singurătatea mâinii care se desprinde.

Experţii de la NASA au putut observa deosebirea dintre ce înseamnă a fi creştin si necreştin. În urma dezastrului din 28n ianuarie 1986 a navetei Challanger, au desfăcut cutia neagră. În zecile de secunde de la decolare, şi până la prăbuşire, când membrii echipajului şi-au dat seama de iminenţa dezastrului, ei au reacţionat atât de diferit. Majoritatea echipajului a început să înjure, şi să apostrofeze pe cei de la NASA, spre deosebire de acea membră a echipajului care era creştină. Ea şi-a încredinţat viaţa ei şi a familiei în Mâna Domnului, recitând de asemenea din Psalmul 23.

Ce mult contează, să-l cunoşti pe Hristos. Au fost oameni care au trăit singuri multă vreme, au fost oameni care au suferit mult timp, şi poate mulţi dintre ei au fost abandonaţi,însă L-au cunoscut pe Mântuitorul... Doar cei care-l cunosc pe Hristos, nu mor niciodată singuri.Atâţia oameni au avut un renume în lumea aceasta, şi peste tot au fost recunoscuţi, însă în clipa morţii n-au fost cunoscuţi de Iisus. Ce folos, de banii pe care i-au avut bogaţii acestei lumi, daca nu şi-au predat viaţa în Mâna Domnului, şi dacă nu s-au îmbogăţit faţă de cer? Ce folos sa fii înconjurat de prieteni, dacă Hristos - Păstorul cel Bun nu este cu tine când treci prin valea umbrei morţii?

Tu ce vei face, când mainile se vor desprinde…?

http://sorin-giurgiu.blogspot.com/

Daca...

Am ascultat zilele acestea o cantare care o stiam mai demult dar de data aceasta m-a facut sa meditez mai profund la versurile ei care spun printre altele: daca noi suntem trupul (lui Hristos)...

...de ce bratele nu ajung (la cei in nevoie) ?
...de ce mainile nu vindeca?
...de ce cuvintele nu invata?
...si daca noi suntem trupul (lui Hristos)
...de ce picioarele nu merg?
...de ce Dragostea Lui nu arata celorlalti ca este o Cale...?

"Căci, după cum într-un trup avem mai multe mădulare, şi mădularele n-au toate aceeaşi slujbă, tot aşa şi noi, care suntem mulţi, alcătuim un singur trup în Hristos; dar, fiecare în parte, suntem mădulare unii altora. Deoarece avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat: cine are darul prorociei să-l întrebuinţeze după măsura credinţei lui. Cine este chemat la o slujbă să se ţină de slujba lui. Cine învaţă pe alţii să se ţină de învăţătură. Cine îmbărbătează pe alţii să se ţină de îmbărbătare. Cine dă să dea cu inimă largă. Cine cârmuieşte să cârmuiască cu râvnă. Cine face milostenie s-o facă cu bucurie. "

Romani 12:4-8

Iubirea lumii si iubirea lui Dumnezeu

Text de referinta: 1 Ioan 2:12-17
Pentru a evita orice fel de confuzie am vrea sa definim conceptia de lume, raportat la ceea ce gasim in Scriptura. In primul rand putem observa acest termen folosit inca din Geneza ca referire la creatia lui Dumnezeu. Un al doilea aspect in ceea ce priveste lumea se refera la oameni. Si a treia ululizare a termenului de lume face obiectul sistemului de gandire si practica portrivnica lui Dumnezeu.
In cele ce urmeaza o sa fie amintit termenul de lume ca si referire la ceea ce e potrivnic lui Dumnezeu. Si anume gasim in versetul cinsprezece din textul de referinta ca lumnea poate fi iubita. Si daca klumea poate fi iubita ea are niste repere, niste valori. Gasim in versetul saisprezece aceste lucruri: pofta firii, pofta ochilor si laudarosia vietii. Aceste trei valori ale lunii sunt cele trei categorii in care se inscrie fiecare ispita si pacat. Tiparul acesta poate fi observat atat in ispitirea primilor oameni (Gen. 3:4-6) cat si in ispitirea lui Isus (Mat. 4:1-11).
Un alt lucru care il aflam din text despre lume este ca lumea si pofta ei trece, conform versetului saptisprezece.
In antiteza cu lumea gasim pe Creator si daca privim in versetul cinsprezece vedem ca Dumnezeu poate fi iubit. Mentiune care vine in contrar cu ce spun unii oameni despre El. Si total opus lunii potrivnice lui Dumnezeu, lumea Lui Dumnezeu ramane (tot ceea ce facem in voia Lui si pentru El ramane – are ecou in eternitate.)

Dupa o predica de Sas Tobias

Fresh wind, fresh fire

I figured it out. Actually, it’s not me who figured it out, others did it before me, and we just don’t want to listen.

For some while now I try to understand what are we missing, us the Christians, the Body of Christ, the Church, the apprentices, God’s children. It’s not that we don’t have plans, or even vision. We do! The problem is that we seem to be brain-washed. As I often use to say, living in this world, made us immune to sin. We got used to hearing bad words, seeing things we shouldn’t turn our sight to. We talk almost without thinking if God agrees with our way of speaking. We kept enlarging the way of God. We slipped. We let ourselves brain-washed! We are like paralyzed and the questions in Casting Crowns song seem so justified: “If we are the Body, why aren’t His arms reaching, why aren’t His hands healing, why aren’t His words teaching, […] why aren’t His feet going?”

We need fresh wind, fresh fire. We need to stand up and ask for rain of revival. I need a new fire in my life a fire that can clean all the impurities and a fire that could make me burn for Him. We need to stand together and make a statement for those around us. We need to do that! It is not a choice that we could make. It’s compulsory! To go outside and just spread the fresh fire, the fresh wind.

“God, I know I’ve been staying in this comforting place. I know that I just let myself brain-washed and my eyes were not looking straight ahead to the end of the journey, when all those who had done Your will on earth can rejoice in You. I lost track and thought I could change your way. I just thought that maybe I can find a shortcut. Instead, I just made a U turn and drove back from Your presence. I know now that You were always looking out for me. You were always at an arm-length. You never left me from your sight. And even when I was angry and I didn’t want to have anything to do with You, You just stood there with Your endless love and patience and kindness until I figured it all out. I know now that all I need is fresh wind, fresh fire in my life. I am so ashamed for the time I have wasted. I have said before “Here I am” and I’ve never truly been there. I now ask from you … just power to make the next step with You.”

Do you need any fresh wind, fresh fire in your life?

Camelia Sighiartau

Copilul sau televizorul?

Un copil, rugandu-se, a spus asa:
Doamne, in seara asta, te rog ceva special.
Transforma-ma intr-un televizor, ca sa-i pot lua locul.
Mi-ar place sa traiesc cum traieste televizorul in casa mea.
Sa am o camera speciala, unde sa se reuneasca toata familia in jurul meu.
Fa sa fiu luat in serios.
Sa fiu in centrul atentiei, asa incat toti sa ma asculte fara sa ma intrerupa sau sa discute.
Mi-ar place sa mi se dea atentia deosebita care este acordata televizorului atunci cand ceva nu functioneaza...
Si sa-i tin de urat tatalui cand se intoarce acasa, chiar si atunci cand vine obosit de la munca.
Si mama, in loc sa ma ignore, sa stea cu mine cand e singura si plictisita.
Iar fratii si surorile mele sa se certe ca sa poata sta cu mine...

Si sa distrez toata familia, chiar daca uneori nu spun nimic.
Mi-ar place sa simt ca lasa totul deoparte ca sa stea cateva minute alaturi de mine.
Doamne, nu-ti cer prea mult.

Doar sa traiesc cum traieste orice televizor.

Ephemeral or Eternal?

Well I had to learn a tough lesson. I had to learn it for some time and all the signs were there, but it seemed easier to take the highway! Truth is people are the value. We are stubborn and we keep on gathering stuff that "make us happy" or maybe that are useful or maybe we just have a "hobby". We pay a lot to buy all these. We are ready to invest in an apartment, in a car, in a 2-week vacation to some end of the world place, in books or shoes or clothes or anything that is so material and ephemeral.

I kept planning to post our New Years resolutions. When stepping into this new year 2011, me and the friends gathered had some thoughts for this new beginning. And they were all so powerful and so of God... but one of them made me think a lot. My friend said that she was planing to put an etiquette with "EPHEMERAL" for all those material-non-important things and another etiquette with "ETERNAL" on humans. That was a brilliant plan. And I am so sure that if we had done that so far our life would've been a little happier, no remorse.

I, on the other hand, got caught in this race for wealth and material gains. I lost track of the humans near me. I forgot to be kind, and nice, and thoughtful. I became more and more bitter and unfriendly. I was told that bitterness keeps people away - somehow like a bad smell. The thing is we lose people. Sometimes we lose them with no possibility to get them back. What we had done by that point will remain. Nothing else matters. Of all people, I can say that humans are not trustworthy, but we need to do our best, we need to build bridges where there are none. Otherwise we're just gonna be alone and all the material things we gather so greedy would not make us happier.

We are so human, so proudling assuming that we're gonna live forever. The problem is that we are right. We ARE gonna live forever... but not the way we are imagining it.

http://urmedecondei.blogspot.com/

CARAREA VIŢELULUI

Intr-o zi, prin codrii seculari,
Acasă un viţel se întorcea, cum fac viţeii buni;
Dar urma lui se abătu, strâmbă cărarea, cum toti viţeii fac.

De-atunci trecura ani trei sute,
Vitelu-i mort, de bună seamă,
Dar urma după el încă-i si azi,
De ea se leaga povestea cu tâlc ce-o să vă spui.

Cărarea de viţel urmat-a fost a doua zi
De-un câine singuratic ce primprejur se întâmplă să treacă.
Apoi un înţelept berbec purtând talangă
Urmă poteca peste văi şi povârnişuri
Cu toată turma după el,
Aşa cum fac berbecii buni.
Şi din acea zi, peste unduitoare dealuri şi poiene,
O cale se croi prin codrii seculari.

Mulţi oameni se vătămau, se eschivau,
Se suceau şi se-aplecau,
Rostind vorbe de indreptăţită mânie
Din cauz-acelei strâmbe cai…
Dar urmau – nu râdeţi -
Acea dintâi hălăduire a viţelului,
Ce-astfel croi prin codri-o cale şerpuită,
Căci bietul bou se clătinase-n mers.

Trecură anii, şi cărăruia prin pădure potecă se făcu,
Întortocheată, şerpuită şi cotită;
Apoi poteca strâmbă se facu un drum
Pe care cai mulţi şi-mpovăraţi se osteneau
Sub soarele dogoritor al verii,
Făcând trei mile-n loc de una.
Şi timp de-un veac şi jumătate
Bătătoriră urmele viţelului.

Ca gândul ani în şir trecură
Şi drumul se făcu o uliţă-ntr-un sat.
Pe când niciunul nu băgă de seama
Ea deveni un bulevard aglomerat
Iar mai târziu strada principală-ntr-un oraş.
Şi uite-aşa, de două veacuri şi jumătate,
Călcau oamenii pe urmele viţelului.

În fiecare zi, o sută de mii de răzleti
Urmau viţelul în zig-zag.
Azi, peste bălăbaneala lui,
Trece traficul continental.
O sută de mii de oameni sunt conduşi
De-un viţel mort de trei sute de ani.
Ei încă urmează strâmba cale
Pierzând o suta de ani pe zi,
Atât de-ndatoraţi se simt
Din reverenţă pentru precedentul consacrat.

Asta ne-nvaţa o lectie morală,
De-aş fi hirotonit, aş predica-o;
Căci omul e-nclinat să calce-orbeşte
Pe calea viţelească de gândire,
Luptând din zori şi până seara
Să ţină ce-a vazut făcând pe alţii

Urmează-n sus şi-n jos calea bătută
Se duc şi vin, dar nu se-abat
De la cărarea şerpuită, ţinută de strămoşi.
Ei cărarea o socotesc sacru făgaş
De-a lungul căruia viaţa şi-o trăiesc.

Dar ce mai râd bătrânii înţelepţi, zei ai pădurii,
Ce l-au văzut pe cel ce-ntâi deschis-a drumul: un viţel.
Ehei, ce multe ne-ar putea-nvăţa povestea mea,
Dar nu-s hirotonit, aşa că n-o pot predica.

- SAM WALTER FOSS-

El (Hristos) le-a mai zis: „Aţi desfiinţat frumos porunca lui Dumnezeu, ca să ţineţi datina voastră." Marcu 7:9

Pana aici Domnul ne-a ajutat...

Zilele acestea am depasit cifra de 1000 de prieteni pentru contul nostru de Facebook. Cu aceasta ocazie vrem sa aducem multumiri Domnului care ne face sa intelegem ca si mediul online poate fi o buna oportunitate de slujire impartasire a experientelor si zidire a noastra a tuturor.
Multumim si voua celor care ati ales sa fim prieteni si sa dati poate un "Like" contului nostru. Asteptam in continuare sfaturi, pareri, experiente traite de unul fiecare, convinsi fiind ca toti avem macar un cuvant, o fraza, o intamplare de zis celor din jur prin care putem incuraja, ridica si sprijini pe cei aflati in nevoie.

Domnul sa fie cu noi toti in continuare !


"Şi orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus şi mulţumiţi, prin El, lui Dumnezeu Tatăl." Coloseni 3:17

Tineri Betel

Indiferenta

“Nimic durabil nu se poate intemeia pe indiferenta.” (Octavian Paler)

Indiferenta este unul dintre pacatele cele mai mari pe care un om le poate savarsi asupra altui om. Indiferenta inseamna sa nu iti pese de cei din jur, iar aceasta se poate potrivi chiar si pentru relatia cu Divinitatea. Indiferenta este unul dintre cele mai mari pacate in raport cu semenii, respectiv cu Divinitatea. Atunci cand suntem indiferenti starnim cea mai mare rautate, deoarece indiferenta doare intotdeauna.

Cum putem sa fim indiferenti la tot ceea ce se intampla in jurul nostru, la problemele celor din jurul nostru? Cum putem sa fim indiferenti cand vedem ca atatia oameni mor fara sa fie mantuiti de Dumnezeu? Cum putem sa fim atat de indiferenti cand stim ca viata asta e atat de scurta si noi am ales un drum gresit ? Cum putem sa fim atat de indiferenti cand nu stim unde vom ajunge dupa moarte ? Toate acestea reprezinta o problema existentiala a lumii in care traim, toate acestea conduc inspre peirzare. Indiferenta este un drum gresit, pe care o apucam tot mai multi dintre noi, tratand-o tot cu indiferenta.

Cum putem sa fim atat de indiferenti cand vedem cate a facut Dumnezeu pentru noi ? Cum putem sa fim atat de indiferenti cand vedem ce frumos a creeat Dumnezeu totul ? Cum putem sa fim atat de indiferenti cand stim ca Dumnezeu si-a dat Fiul ca jertfa de rascumparare pentru pacatele noastre ? Cum putem sa fim atat de indiferenti la chemarea Tatalui care ne iubeste atat de mult ? Cum putem fi atat de indiferenti fata de Cuvantul Sau ? Toate acestea duc inspre pierzarea noastra, inspre iazul cu foc. Indiferenta nu il afecteaza pe Dumnezeu, ne afecteaza pe noi, insa pe Dumnezeu il doare cand ne vede atat de indiferenti la tot ce a facut pentru noi. Insa El nu are de pierdut, cei care pierd sunt oamenii indiferenti, care aleg drumul cel mai usor, renuntand sa lupte pentru idealurile lor.

Un lucru care conteaza este acela de a nu fi indiferenti fata de cei din jurul nostru, de problemele lor si mai ales sa nu fim indiferenti fata de Dumnezeu si de tot ceea ce a facut pentru noi cu atata dragoste.

Andrada G.

Ziua de maine nu e a ta.

Deseori te pui seara in patul tau pufos, zicand o rugaciune superficiala: "Doamne iti multumesc ca m-ai ferit de accidente, fii cu mine peste noapte. Amin", pe fuga in timp ce iti imbraci pijamaua si cu mare graba te bagi sub patura si la somn...Te gandesti putin la ce o sa faci ziua urmatoare, avand o siguranta ca te trezesti odihnit, gata pentru a incepe o noua zi... Dar oare cati dintre noi ne-am pus intrebarea serios...Ne mai trezim maine?:(.

Suntem deja prea obisnuiti cu bunatatea lui Dumnezeu de care beneficiem inca din pantecele mamelor noastre, suntem obisnuiti cu gandul ca, maine este o noua zi pentru care trebuie sa ma odihnesc in noaptea asta, dar... Ne mai trezim maine?:(

Trebuie sa fim constienti de faptul ca numai Domnul stie cat de lung ne este firul vietii, si ca El este Cel care ne mai ingaduie inca o zi...de aceea trebuie sa traim fiecare secunda pentru El, facand voia Lui si laudand numele Lui pentru fiecare minut in care putem zambi, si ne putem bucura de minunatele Lui creatii.

E greu, si dureros...sa vedem cum tineri pleaca dintre noi la cele vesnice, de aceea trebuie sa ne gandim mai bine ca "Ziua de maine nu e a noastra", si ca trebuie sa traim in asa fel, cand ne vine ceasul sa plecam ...sa fim siguri ca doua brate deschise ne intampina acolo sus.

Sunt constienta ca toate se intampla cu un scop si ca prin suferinte Domnul ne vorbeste, si ne face sa ne dam seama pe ce lume traim ...de aceea:" E mult prea scumpa viata asta, ca s-o petreci nepasator, e mult prea scumpa orice clipa...s-o lasi sa treaca fara spor!".

Cred ca e cel mai trist articol pe care l-am scris...si nu vreau sa va intristez si pe voi prea tare, dar cand altii mor..cum pot fii fericita? Trebuie sa ne gandim bine la ceea ce facem, si la ceea ce vom mai putea face in viitorul care ni-l pregateste Dumnezeu fiecaruia...acela fiind de o zi, de un an , de 10 ani, sau... :(

-Anonim-

Pentru ca ai nevoie de credinta cat un bob de mustar…

Va intrebati de ce nimeni nu a mutat muntii pana acum?Nu exista oare credinta?Omenirea cade intr-o stare letargica in care fiecare ramane prins sub carapacea de unde banalitatea si rutina cotidianului ii ofera aparenta siguranta in lumea credintei profanate. Ne pierdem intr-un sir de traditii si obiceiuri, nu distingem esenta unei inimi curate de exterioriul supus normelor timpului in care traim. Ne grabim sa judecam si uitam ca Domnul se uita la inima omului. Ne punem increderea in oameni si avem asteptari de la cei care ne vor dezamagi, si odata cu dezamagirea, credem minciuna ca asta e ordinea fireasca a lucrurilor, si asteptam si sa fim dezamagiti. Pentru ca nu asteptam ce trebuie.

A crede ca Dumnezeu e Domnul inimii tale nu e de ajuns, inima trebuie sa fie deschisa si trebuie sa existe indrazneala de a privi lumea prin ochii credintei. De ce nimeni nu a mutat muntii? Deoarece nu a existat suficienta indrazneala de a milita in lume in credinta pe care o ai. Sau poate e doar constientizarea faptului ca muntele guverneaza perfect armonia create de Dumnezeu in cele sase zile, mutarea muntelui fiind o ignoranta tipic omeneasca. Muntele ca simbol al rasfrangerii sinelui in natura, indeamna spre meditatie si contemplare a ceea ce a creat Dumnezeu si a oferit omului care crede si recunoaste maretia lucrarilor Sale. Si muntele pentru care ai nevoie de credinta cat un bob de mustar e muntele iertarii pacatului, muntele minunii implinite,muntele schimbarii vietii unui om, muntele implinirii.

Dragostea divina si certitudinea ca suntem vegheati si protejati neincetat, compenseaza implinirea pe care o cautam in materialitate, in relatii nesanatoase, in vicii si placeri care ne tin legati de pamant .

“Daca ai credinta cat un bob de mustar poti muta un munte. Dar daca deznadejdea ta este cat un munte, nu poti sa urnesti nici macar un bob de mustar,pe care si o furnica il poate cara kilometri intregi.”(Gavriil Stiharul)

Oana G.

Imagine...

In zilele acestea pe strada, cu precadere in orasele universitare se vad cum florile se cumpara mult mai repede, si apoi uitam sa mai dam o floare pana se face opt martie sau alta sarbatoare. Familiile se reunesc si se revad oameni care nu au vorbit demult, apoi dupa cateva clipe de despart si poate nu mai stiu unii de altii.
Emotiile plutesc in aer cand o sala plina ochi de oameni se ridica in picioare si aplauda intrarea celor imbracati in robe lungi si avand nelipsita toca pe cap in negru si o culoare sclipitoare. Isi fac intrarea absolvenii in ritmul batailor din palme. Suna cunoscut tabloul? Este vorba de momentul in care un student termina facultatea. Dar nu se termina totul acolo, viata continua alte momente.

Dar la fel cum nu toti oamenii au terminat o facultate tot asa nu toti oamenii vor avea parte de urmatorul peisaj.
Este tot o multime de oameni, dar mult mai mare care nu se poate numara, stau in picioare, imbracati in alb. Si se pune o intrebare: „Aceştia, care sunt îmbrăcaţi în haine albe, cine sunt oare? Şi de unde au venit?”
Raspunsul nu intarzie sa vina : „Aceştia vin din necazul cel mare; ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului....
Pentru aceasta stau ei înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu şi-I slujesc zi şi noapte în Templul Lui. Cel ce şade pe scaunul de domnie Îşi va întinde peste ei cortul Lui. Nu le va mai fi foame, nu le va mai fi sete; nu-i va mai dogori nici soarele, nici vreo altă arşiţă. Căci Mielul, care stă în mijlocul scaunului de domnie, va fi Păstorul lor, îi va duce la izvoarele apelor vieţii, şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor.”

Vrei sa fii parte si tu?

Disappointment

I don’t know if you feel the same, but I am pretty disappointed of what is happening nowadays in the society, in the church … everywhere. It’s like there are no more standards, there are no more principles and everyone is guided by their own desire. The sole purpose of human is to fulfill its own needs. The others don’t matter. The next of skin doesn’t matter. Nothing else matters!!!

I don’t believe that God is enjoying this view! I know that most of us blame the crisis for this dark place where we got. I know I did! I know I had a really hard time realizing that if I am not what God wants me to be, it’s not because of the crisis. It’s because I, voluntarily, turned my back to God! And you might not think like me … you might say that you had to turn your back to God. But, my dear loved friend, whenever we choose the easy way out of something … knowing that God wants us to take the hard way … that is VOLUNTARILY!

I am not ashamed to admit that I had my own fights with God. I had my own questions and my own rebellion, but none of those helped me in any way! I blamed God for my misfortune, when God opened doors and moved mountains for me. I didn’t wanna see any of those; I just wanted to see my unfulfilled dream. I just wanted to soak in my sorrow and all I saw around me was bitterness and skepticism and evil. Partly it is true! The world around us is full of evil and bitterness, BUT God could not have wanted something like that for us – HIS children!

When down … when in the desert … when nothing I did was good … I had just one option: stay still. And when I finally did that I was so surprised of the way God touched me and He spoke to me … not through thunder, not through fire or earthquake, but through His smooth whisper. He just reminded me that:

“The God of the good times is still God in the bad times. The God of the day is still God in the night.”

And then He continued with:

“You talk of faith when you’re up on the mountain. Oh, but the talk comes easy when life’s at its best. But it’s down in the valley of trials and temptation, that’s when faith is really put to the test.”

I’ve heard the song before … but never before it had touched my heart like this time… when God told me that in the valley my faith is out to the test!

Finally, what truly matters is that with all the disappointments … “When things go wrong, HE’ll make it right!”

Wrote by: Camelia Sighiartau

7 ani de Acasa

Astazi, se implinesc sapte ani de cand am incheiat legamant cu Cel care m-a creat. In toti acesti ani, am invatat ca am ajuns pana aici doar prin harul Sau, ca pot sa scriu cateva randuri doar prin mila Sa. Ii multumesc profund, pentru toata purtarea Lui de grija. Am invatat si constientizez ca fiecare clipa -oricat de sus sau jos am fost, a fost altaturi de mine si este, nu pentru ca am facut eu ceva, ci pentru ca ma iubeste. Am invatat ca si in necaz sunt dator sa trec pe acolo, ca sa ma schimb, ca sa ii vad puterea si sa nu uit ca sunt dependent de El. In binecuvantare am invatat ca sa-mi ridic ochii spre cer si sa-I multumesc- sa nu raman doar pironit spre binecuvantare, ci sa ma uit la Cel ce mi-a dat-o. In singuratate, am invatat ca oricat de singur m-as crede, El e acea care priveste spre mine mereu, chiar daca oamenii si-au intors spatele. In centrul atentiei am invatat ca El mi-a lasat aici pe pamant prieteni si frati cu care sa ma bucur impreuna de calatoria spre Cer. In slujirea prin Cuvant am invatat ca El da intelepciunea si puterea. In rugaciune am invatat ca atunci cand nu pot sa ma rog tot El e acela care-mi da cuvinte. In rugaciunile pline de putere am invatat ca El ma vrea plin de puterea Duhului sa merg inainte. In cantare am invatat ca inainte de orice am nevoie de o inima buna sa-I aduc lauda ce o merita. In casa de plans si durere am invatat ca sunt trecator pe acest pamant dar nu aici e sfarsitul. In casa de veselie am invatat sa ma bucur de toate lucrurile ce mi le-a dat El... si mai am multe de invatat pana voi ajunge cu adevarat ACASA...

"Dar eu, prin îndurarea Ta cea mare, pot să intru în Casa Ta şi să mă închin cu frică în Templul Tău cel sfânt." Psalmii 5:7

Paul O.