BISERICA LUI DUMNEZEU APOSTOLICA DIN ROMANIA
MARTURISIRE DE CREDINTA A CULTULUI PENTICOSTAL
1.Noi credem ca Biblia sau Sfanta Scriptura este Cuvantul lui Dumnezeu fara greseala si singura noastra norma in viata de credinta.
Biblia sau Sfanta Scriptura, compusa din Vechiul Testament si Noul Testament, este insuflata de Dumnezeu (2 Tim. 3:16; 2 Petru 1:20-21). Biblia este o descoperire Dumnezeiasca facuta oamenilor. Ea a fost scrisa in diferite perioade de timp, pana la completarea ei, prin cartea Apocalipsei. Nimeni nu are dreptul sa adauge, sa scoata sau sa schimbe ceva din ea (Prov.30:6; Gal.1:8-9; Apoc.22:18-19). Biblia este Cuvantul lui Dumnezeu, viu si lucrator, mai taietor ca o sabie cu doua taisuri (Evrei 4:12)Vechiul Testament ne arata cum Dumnezeu a pregatit venirea in lume a lui Mesia, care este Domnul Isus (1Cor.10:6; Gal.3:24; Col.2:14-17; Efes 2:14-16; Evrei 8:13).
Noul Testament ne arata viata si invatatura Domnului Isus Hristos care stau la temelia Bisericii lui Dumnezeu. De asemenea, Noul Testament cuprinde invatatura apostolilor (Rom.10:14; 3:24; 1 Cor.15:12; 2 Tim.1:13 ; Romani 1:16; 2 Tes.1:8-9).
2.Noi credem intr-un Dumnezeu in trei persoane :Tatal, Fiul si Duhul Sfant.
a. Dumnezeu Tatal - S-a descoperit in vechime slujitorilor Sai ca un Dumnezeu care nu depinde de cineva, zicand : ‘Eu sunt Cel ce sunt ‘(Exod 3:14);Dumnezeu este Duh (Ioan4:24), viata (1 Tim.6:13-16; Fapte 17:25-28), lumina (1 Ioan 1:5), iubire (1 Ioan4:8), intelepciune (Ier.10:12), dreptate si sfintenie (Apoc. 5:3 si 4 :8); Dumnezeu este viu si vesnic (Ps.84 :2; Deut.33:27; Isaia 40:28), El este bun (Marcu10:18), desavarsit (Matei5 :48), indurator (Deut.4:31; Iac.5:11), credincios (2Timotei 2:13), indelung rabdator (Rom.2:4). El nu poate fi vazut, nici patruns de mintea omeneasca (1Ioan4:12 ; Iov 11:7-9). El poate fi cunoscut prin Isus Hristos, prin duhul Sfant, prin Sfanta Scriptura (1 Ioan 5:20; 1 Cor.2:10-11), prin creatiune (Rom.1:19-20; Is.40:26) si prin purtarea Sa de grija pe care o are fata de noi (1 Petru 5:7). b.Dumnezeu Fiul
Domnul nostru Isus Hristos este vesnic (Evrei 13:8). Exista din vesnicie (Ioan 17:5) si este unicul Fiu nascut din Tatal, « Cel intai nascut din toata zidirea » inaintea oricarei fapturi (Coloseni 1:15-16, 17; Ioan 1:2-3). El este adevaratul Mesia (Mantuitor) care a fagaduit, implinitorul Legii si a profetilor Vechiului Testament (Luca 2:26-27)
El este fiul lui Dumnezeu (Luca 1:32) si totodata si Fiul omului (Matei 9:6; Marcu 2:28). Prin Duhul Sfant S-a intrupat si S-a nascut prin fecioara Maria (Luca 1:34-35), venind in lume ca om. El ni L-a descoperit pe Dumnezeu ca Tata (Matei 5:16 ; Ioan 4:23). «Fiul lui Dumnezeu s-a aratat ca sa nimiceasca lucrarile diavolului.»(1Ioan 3:8).
El a venit pe pamant sa ridice pacatele celor ce vor crede in El (Ioan 1:29), sa sufere (Is.53:3-10; Matei 16:21), sa moara pentru noi (Rom.5:8), sa ne impace cu Dumnezeu (Col.1:20), sa ne mantuiasca (Ioan 12:47).Sangele lui Isus ne curateste de orice pacat (1 Ioan1:7). A inviat in a treia zi dupa Scripturi (1Cor.15:4). S-a inaltat la cer si sade la dreapta lui Dumnezeu (Marcu 16 :19). El mijloceste pentru credinciosi, pregatindu-le loc in cer (Ioan 14:3). El este Cel dintai inviat dintre cei morti (Col 1:18). Prin inviere a primit un corp schimbat intr-o stare de slava (Ioan 20:12-20; Filip.3:21). El va veni a doua oara pentru ridicarea Bisericii Sale de pe pamant si pentru judecata lumii (Matei 25:31-33). El este judecatorul celor vii si al celor morti (Fapte 10:42; Ioan 5:22)
c. Dumnezeu Duhul Sfant
Duhul Sfant, numit si Duhul lui Dumnezeu si mangaietorul sau Duhul Adevarului (Ioan 14:26), este a treia persoana din Sfanta Traime (1Cor.12:3-6; 2Cor.13:14). El a fost de la inceput, a conlucrat cu Tatal si cu Fiul la creatiune (Genesa 1:2).
Lucrarea si natura Sa sunt absolut nepatrunse de mintea omeneasca, dupa cum de nepatruns de mintea omeneasca dupa cum de nepatruns este Dumnezeu Insusi. Prin Duhul Lui Dumnezeu si prin suflarea Sa sunt facuti toti oamenii. Prin El toate fapturile primesc viata (Iov.33:4). Oamenii lui Dumnezeu din vechime au vorbit si au scris Cuvantul lui Dumnezeu, fiind «Manati de Duhul Sfant » (2Petru 1:21); La Cinzecime (Rusalii), Duhul Sfant S-a pogorat asupra credinciosilor dupa ce Domnul Isus Isi incheiase misiunea pe pamant si Se inaltase la cer (Fapte 2:1-4). Ucenicii au fost umpluti cu Duhul Sfant si din acea zi au fost insotiti de lucrari supranaturale: semne, minuni, vindecari si felurite daruri (Evrei 2:4; Marcu 16:17-18). El este calauzitorul Bisericii lui Dumnezeu nou-testamentale din ziua Rusalilor (Cinzecimii) pana la rapirea ei (Ioan 16:13). Duhul Sfant astazi alege (Fapte 13:2 ;20 :28), invata (Ioan 14:26), umple (Fapte 2:4 ; 4:31 ) imbraca (Luca 24:49) si trimite in lucrare pe slujitorii lui Dumnezeu (Fapte 12:19-20; 8:29). Prin Duhul Sfant omul primeste nasterea din nou (Ioan 3:5 -8; Tit 3:5), primeste viata vesnica (Gal.6:8), poate trai dupa voia lui Dumnezeu (Romani 8:6-10), intelege Sfanta Scripura si lucrarile lui Dumnezeu (1Corinteni 2:9-14). Dumnezeu da darul Sfantului Duh celor care se pocaiesc, Il asculta si Il primesc pe Isus Christos ca Mantuitorul lor personal (Fapte 2:38; 5:32; Ioan 7:37-39). Duhul S-a infatisat sub forma unui porumbel (Matei 3:16). Umplerea cu Duhul Sfant a fost insotita de manifestari fizice exterioare: limbi de foc (Fapte 2:1-4), vant (Fapte 2:2), cutremur (Fapte 4:31).
3.Noi credem ca Dumnezeu la inceput a facut cerurile si pamantul (Gen.1:1)
a. Cerurile
Acolo este scaunul de domnie al lui Dumnezeu (Ps.103:19; Matei 5:34) si locuinta ingerilor (Matei 18:10). Cuvantul lui Dumnezeu ne arata ca in al treilea cer este Raiul lui Dumnezeu (2 Cor.12:1-4). Domnul Isus s-a inaltat la cer si acolo pregateste un loc pentru credinciosii Sai (Ioan 14:2; Luca24:50-51). In cer se afla scrise numele celor mantuiti (Luca 10:20; Ioan 17:24)
b. Pamantul
La inceput Dumnezeu a facut cerurile si pamantul (Geneza 1:1) Pamantul era pustiu si gol (Geneza 1:2). Dumnezeu prin puterea si Cuvantul Sau a facut ca in decursul a sase zile, pamantul sa fie bun de locuit si l-a dat in stapanire omului spre a-l umple, supune si ingriji (Geneza 1:31, 26-28).
Dupa intrarea pacatului in lume, Dumnezeu a blestemat pamantul (Geneza 3:17-18). Din cauza rautatii omului Dumnezeu a adus judecata si pedeapsa asupra pamantului, ca: pustiirea prin potop (Geneza 6:11-13), nimicirea Sodomei si a Gomorei (Geneza 19:12-14; 2 Petru 2:6) si altele. De atunci incoace s-au mai petrecut diferite cataclisme, potrivit cu cele prezise de Domnul Isus (Matei 24:7). La urma, pamantul existent va da loc noului pamant, unde va locui neprihanirea (2 Petru 2:7; Apocalipsa 21:1-4).
a. Cerurile
Acolo este scaunul de domnie al lui Dumnezeu (Ps.103:19; Matei 5:34) si locuinta ingerilor (Matei 18:10). Cuvantul lui Dumnezeu ne arata ca in al treilea cer este Raiul lui Dumnezeu (2 Cor.12:1-4). Domnul Isus s-a inaltat la cer si acolo pregateste un loc pentru credinciosii Sai (Ioan 14:2; Luca24:50-51). In cer se afla scrise numele celor mantuiti (Luca 10:20; Ioan 17:24)
b. Pamantul
La inceput Dumnezeu a facut cerurile si pamantul (Geneza 1:1) Pamantul era pustiu si gol (Geneza 1:2). Dumnezeu prin puterea si Cuvantul Sau a facut ca in decursul a sase zile, pamantul sa fie bun de locuit si l-a dat in stapanire omului spre a-l umple, supune si ingriji (Geneza 1:31, 26-28).
Dupa intrarea pacatului in lume, Dumnezeu a blestemat pamantul (Geneza 3:17-18). Din cauza rautatii omului Dumnezeu a adus judecata si pedeapsa asupra pamantului, ca: pustiirea prin potop (Geneza 6:11-13), nimicirea Sodomei si a Gomorei (Geneza 19:12-14; 2 Petru 2:6) si altele. De atunci incoace s-au mai petrecut diferite cataclisme, potrivit cu cele prezise de Domnul Isus (Matei 24:7). La urma, pamantul existent va da loc noului pamant, unde va locui neprihanirea (2 Petru 2:7; Apocalipsa 21:1-4).
4. Noi credem ca Dumnezeu a creat ingerii.
a. Ingerii
Ingerii sunt fapturi sprituale create de Dumnezeu fara pacat, pusi in slujba Sa (Geneza 19:15 ; Apocalipsa 19:9-10). Ei indeplinesc si diferite slujbe « Pentru cei ce vor mostenii mantuirea » (Evrei 1:14; Luca 15:10; Fapte 4:6,27; 23:24, etc.)
Ingerii sunt totodata si cei care duc la indeplinire vointa lui Dumnezeu, executand hotararea maniei Lui in ce priveste pedepsirea celor rai (Matei 13:39-41,49).
Sunt mai multe feluri de ingeri care poarta diferite nume ca: Arhangelul Mihai, Arhanghelul Gabriel, serafimii si heruvimii, etc. Fiecare categorie are alta insarcinare (Geneza 3:24; Isaia 6:6-7; Iuda v.9; Luca 1:26; Ios.5:13-15).
b. Caderea lui Lucifer si a altor ingeri
Diavolul a fost o data un luceafar stralucitor, dar mandrindu-se a cazut. Astazi este capetenia ingerilor rai, care nu si-au pastrat locul si au cazut (Is.14:12-14; Iuda v.6; 2Petru 2:4).
Numele lui inseamna defaimator si dezbinator. El este numit diavolul si satana, el inseala intreaga omenire (Apocalipsa 12:9) si toti oamenii necredinciosi zac sub puterea lui (Fapte 26:18; Apocalipsa 12:7-8 ; 2 Petru 2:4). El este stapanul si Dumnezeul veacului acestuia (2 Corinteni 4:3-4; Ioan 14:30 ; Fapte 26:17-18), ucigator de oameni (Gen. 3:4-5) parintele minciunii (Ioan 8:44), ispititorul (Matei 4:3 ; 1Tes.3:5) si uneltitorul impotriva copiilor lui Dumnezeu (Iov 1,9-11; Ef.2:16).
El a fost biruit prin jertfa lui Isus Hristos (Ioan 14:30-31; F.Ap.2:16).
Soarta lui va fi aruncarea in iazul de foc impreuna cu ingerii lui (Matei 25:41; Apocalipsa 20:10).
a. Ingerii
Ingerii sunt fapturi sprituale create de Dumnezeu fara pacat, pusi in slujba Sa (Geneza 19:15 ; Apocalipsa 19:9-10). Ei indeplinesc si diferite slujbe « Pentru cei ce vor mostenii mantuirea » (Evrei 1:14; Luca 15:10; Fapte 4:6,27; 23:24, etc.)
Ingerii sunt totodata si cei care duc la indeplinire vointa lui Dumnezeu, executand hotararea maniei Lui in ce priveste pedepsirea celor rai (Matei 13:39-41,49).
Sunt mai multe feluri de ingeri care poarta diferite nume ca: Arhangelul Mihai, Arhanghelul Gabriel, serafimii si heruvimii, etc. Fiecare categorie are alta insarcinare (Geneza 3:24; Isaia 6:6-7; Iuda v.9; Luca 1:26; Ios.5:13-15).
b. Caderea lui Lucifer si a altor ingeri
Diavolul a fost o data un luceafar stralucitor, dar mandrindu-se a cazut. Astazi este capetenia ingerilor rai, care nu si-au pastrat locul si au cazut (Is.14:12-14; Iuda v.6; 2Petru 2:4).
Numele lui inseamna defaimator si dezbinator. El este numit diavolul si satana, el inseala intreaga omenire (Apocalipsa 12:9) si toti oamenii necredinciosi zac sub puterea lui (Fapte 26:18; Apocalipsa 12:7-8 ; 2 Petru 2:4). El este stapanul si Dumnezeul veacului acestuia (2 Corinteni 4:3-4; Ioan 14:30 ; Fapte 26:17-18), ucigator de oameni (Gen. 3:4-5) parintele minciunii (Ioan 8:44), ispititorul (Matei 4:3 ; 1Tes.3:5) si uneltitorul impotriva copiilor lui Dumnezeu (Iov 1,9-11; Ef.2:16).
El a fost biruit prin jertfa lui Isus Hristos (Ioan 14:30-31; F.Ap.2:16).
Soarta lui va fi aruncarea in iazul de foc impreuna cu ingerii lui (Matei 25:41; Apocalipsa 20:10).
5. Noi credem ca Dumnezeu l-a creat pe om din tarana.
Omul a fost creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu: trup, suflet si duh (Gen.1:26; 2:27; 1Tes.5:23). Omul este o trinitate. Omul a fost creat curat si nevinovat, el a fost asezat in gradina Edenului ca s-o lucreze si s-o pazeasca (Gen.2:15). El a fost inzestrat cu toate atributele unei fiinte, facut dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu: sentimente, ratiune si vointa.
Omul a fost creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu: trup, suflet si duh (Gen.1:26; 2:27; 1Tes.5:23). Omul este o trinitate. Omul a fost creat curat si nevinovat, el a fost asezat in gradina Edenului ca s-o lucreze si s-o pazeasca (Gen.2:15). El a fost inzestrat cu toate atributele unei fiinte, facut dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu: sentimente, ratiune si vointa.
6. Noi credem ca pacatul a intrat in lume datorita neascultarii omului de porunca lui Dumnezeu.
« Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: « Poti sa mananci dupa placere din orice pom din gradina, dar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mananci, caci in ziua in care vei manca din el, vei muri negresit » (Gen.2:16-17).
Lasandu-se ispitit de diavolul, sarpele cel vechi, prin femeie, omul a calcat porunca pe care o primise de la Dumnezeu si astfel, prin libera sa vointa, a devenit rob al pacatului, vrajmas al lui Dumnezeu, din care cauza a fost dat afara din Eden si supus suferintei, trudei si mortii (Gen.3). O data cu caderea sa, Adam i-a tras pe toti oamenii, care sunt urmasii sai, in pacat. Toti au pacatuit (Rom.5:10; Efes.2:1-2). Din aceasta pricina nimeni nu se poate mantui sau un frate pe fratele sau (Ps.49:7-8). Prin harul lui Dumnezeu, care este arata prin Isus Hristos, omul poate fi scapat din starea de robie a pacatului (Rom.5:19-21), iar necazurile, truda si moartea pot conlucra spre binele lui (Rom.8:28-30; Rom.5:3-4; Fapte 14:22). Pacatul venit pe lume prin neascultarea primilor oamni a afectat intreaga omenire (Rom.5:19). Pacat este orice incalcare a Cuvantului, vointei si poruncii lui Dumnezeu (Rom.3:23; Gal.5:19-21). Omul pacatuieste prin omiterea lucrurilor impotriva voii Sale. Pacat este orice fel de fapta care intineaza trupul, sufletul si duhul: curvia si preacurvia, necumpatarea, trandavia, inbuibarea, impovararea cu ganduri lumesti, ganduri rele, sinuciderea, avorturile, vorbirea de rau, vrajba, minciuna, fatarnicia, furtul, inselatoria, neajutorarea sfintilor in caz de nevoie, precum si chinuirea animalelor (Gen.38:2-10; Prov.12:10; Rom.12:13; Gal.5:19-21; Apoc.21:8). La fel este pacat: necredinta, nepssarea, nesocotirea harului venit prin Isus Hristos, lipsa de temeri de Dumnezeu, luarea in desert a Numelui Sau, idolatria, superstitiile, vrajitoriile, etc. Pacatul, o data infaptuit, este urmat de consecinte (Gal.6:8). El este boldul mortii si atrage dupa sine pedeapsa vesnica a lui Dumnezeu (Apoc.22:15; 21:8). Plata pacatului este moartea (Rom.6:23).
Roada Duhului Sfant este recolta unei vieti sfinte, dupa ce am devenit copii lui Dumnezeu, nascuti din nou, carmuiti de Duhul Sfant in toate privintele (Gal. 5:22-23).
Odata cu nasterea din nou, roada Duhului incepe sa iasa in evidenta in viata credinciosului (1Ioan 5:18; Tit. 3:8). Fiecare credincios nascut din nou, botezat cu Duhul Sfant trebuie sa aiba din prisos in viata sa roada Duhului Sfant (Galateni 5:22-23;
Mat.7:16-20).
Si El a dat pe unii apostoli; pe altii, prooroci; pe altii evaghelisti; pe altii pastori si invatatori” (Efes. 4:11).
Apostolii sunt trimisii Domnului, cu misiunea deosebita cum ar fi destelenirea unui nou camp pentru Evanghelie (Marcu 16:15-18,20). Asa au fost cei 12 apostoli, Pavel ca apostol al neamurilor si altii (Mat.10:1-4; Mc.6:30; Rom.1:1; 11:13).
Slujba de prooroc se deosebeste de darul proorociei. Proorocul are cel putin doua daruri: darul vorbirii despre intelepciune si darul vorbirii despre cunostinta.
Evanghelistul este chemat sa predice Evanghelia Domnului Isus si este insotit de semne si rezultate deosebite in activitatea lui prin intoarcerea pacatosilor la Dumnezeu.
Pastorul are sarcina pastoririi credinciosilor care compun o biserica locala dupa indicatia data lui Petru de catre Domnul Isus (Ioan 21:15-17).
Toti slujitorii reprezinta o singura treapta spirituala, termenul de episcop, prezbiter si pastor priveste aceeasi slujba (1Petru 5:1-2; Fapte 20:17,28; Filipeni 1:1).
Din punct de vedere administrativ se poate deosebi slujba de pastor de cea de prezbiter.
Diaconatul a luat fiinta ca o slujba cu caracter gospodaresc (Fapte 6:1-6). Mai apoi a capatat, pentru unii dintre diaconi care s-au remarcat, si un caracter spiritual (Fapte 6:8-15; 1Timotei 3:8-12). „Pentru ca cei ce slujesc bine ca diaconi, dobandesc un loc de cinste si o mare indrazneala in credinta care este in Hristos Isus.” (1Timotei 3:13).
« Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: « Poti sa mananci dupa placere din orice pom din gradina, dar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mananci, caci in ziua in care vei manca din el, vei muri negresit » (Gen.2:16-17).
Lasandu-se ispitit de diavolul, sarpele cel vechi, prin femeie, omul a calcat porunca pe care o primise de la Dumnezeu si astfel, prin libera sa vointa, a devenit rob al pacatului, vrajmas al lui Dumnezeu, din care cauza a fost dat afara din Eden si supus suferintei, trudei si mortii (Gen.3). O data cu caderea sa, Adam i-a tras pe toti oamenii, care sunt urmasii sai, in pacat. Toti au pacatuit (Rom.5:10; Efes.2:1-2). Din aceasta pricina nimeni nu se poate mantui sau un frate pe fratele sau (Ps.49:7-8). Prin harul lui Dumnezeu, care este arata prin Isus Hristos, omul poate fi scapat din starea de robie a pacatului (Rom.5:19-21), iar necazurile, truda si moartea pot conlucra spre binele lui (Rom.8:28-30; Rom.5:3-4; Fapte 14:22). Pacatul venit pe lume prin neascultarea primilor oamni a afectat intreaga omenire (Rom.5:19). Pacat este orice incalcare a Cuvantului, vointei si poruncii lui Dumnezeu (Rom.3:23; Gal.5:19-21). Omul pacatuieste prin omiterea lucrurilor impotriva voii Sale. Pacat este orice fel de fapta care intineaza trupul, sufletul si duhul: curvia si preacurvia, necumpatarea, trandavia, inbuibarea, impovararea cu ganduri lumesti, ganduri rele, sinuciderea, avorturile, vorbirea de rau, vrajba, minciuna, fatarnicia, furtul, inselatoria, neajutorarea sfintilor in caz de nevoie, precum si chinuirea animalelor (Gen.38:2-10; Prov.12:10; Rom.12:13; Gal.5:19-21; Apoc.21:8). La fel este pacat: necredinta, nepssarea, nesocotirea harului venit prin Isus Hristos, lipsa de temeri de Dumnezeu, luarea in desert a Numelui Sau, idolatria, superstitiile, vrajitoriile, etc. Pacatul, o data infaptuit, este urmat de consecinte (Gal.6:8). El este boldul mortii si atrage dupa sine pedeapsa vesnica a lui Dumnezeu (Apoc.22:15; 21:8). Plata pacatului este moartea (Rom.6:23).
7. Noi credem ca harul lui Dumnezeu a facut si face posibila mantuirea omului prin jertfa Domnului Isus Hristos.
Harul este bunatatea si iubirea nemarginita a lui Dumnezeu, aratat prin Domnul nostru Isus Hristos, fata de noi pacatosii (Ioan 1:17; Ef.2:4-7). Nimeni nu se poate mantui prin propriile sale fapte sau binefaceri si nici prin faptele Legii Vechiului Testament, decat prin Isus Hristos (Gal.2:27; Ef.2:5-9). Harul lucreaza impreuna cu credinta. Prin har se capata trecere inaintea lui Dumnezeu (1Cor.15:9-10). Harul este sursa binecuvantarilor (Efes.4:7-8; 1Cor.15:10; 2Cor.1:15; 1Petru 4:10). Prin har, Dumnezeu ne invata cum sa traim in veacul de acum cu cumpatare, dreptate si evlavie (Tit.2:11-12).
Harul este mai presus de multimea pacatelor, intrecand marimea si multimea lor (Rom.5:20). El poate fi inmultit in noi in masura cunostintei de Dumnezeu (2Petru 3:18) si drege vorbirea noastra (Col.4:6). « Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica » (Ioan 3:16).
Harul este bunatatea si iubirea nemarginita a lui Dumnezeu, aratat prin Domnul nostru Isus Hristos, fata de noi pacatosii (Ioan 1:17; Ef.2:4-7). Nimeni nu se poate mantui prin propriile sale fapte sau binefaceri si nici prin faptele Legii Vechiului Testament, decat prin Isus Hristos (Gal.2:27; Ef.2:5-9). Harul lucreaza impreuna cu credinta. Prin har se capata trecere inaintea lui Dumnezeu (1Cor.15:9-10). Harul este sursa binecuvantarilor (Efes.4:7-8; 1Cor.15:10; 2Cor.1:15; 1Petru 4:10). Prin har, Dumnezeu ne invata cum sa traim in veacul de acum cu cumpatare, dreptate si evlavie (Tit.2:11-12).
Harul este mai presus de multimea pacatelor, intrecand marimea si multimea lor (Rom.5:20). El poate fi inmultit in noi in masura cunostintei de Dumnezeu (2Petru 3:18) si drege vorbirea noastra (Col.4:6). « Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica » (Ioan 3:16).
8. Noi credem ca mantuirea este conditionata de credinta, pocainta si nasterea din nou.
a. Credinta. « Credinta este o incredere neclintita in lucrurile nadajduite si o puternica incredintare despre lucrurile care nu se vad » (Evrei 11:1; 2Cor.4:18).
Credinta vine prin auzirea Cuvantului lui Dumnezeu (Rom.10-17). Adevarata credinta porneste din inima (Rom.10:9). Prin credinta din inima se primeste neprihanirea (Rom.10:10), mantuirea (Ef.2:8), curatirea inimii (Fapte 15:9), iertarea (Gal.2:16; Ef.2:8 ; Gal.3:22), mostenirea si dreptul de a ne numi copiii lui Dumnezeu (Gal.3:26).
Fara credinta nimeni nu poate fi placut lui Dumnezeu (Evrei 11:6). Credinta este adevarata si activa numai atunci cand este insotita de fapte (Iac.2:14-22). Toti trebuie sa pastram credinta care s-a dat odata pentru totdeauna sfintilor (Iuda v.3).
In timpul din urma, multi se vor lepada de credinta adevarata (1Tim.4:1-4). Peste cei ce refuza sa creada adevarul Dumnezeu lasa o lucrarea de ratacire, drept consecinta, sa creada o minciuna spre a fi osanditi (2Tes.2:11-12).
Pentru cei care cred totul este posibil: iertare, vindecari de boli, etc. (Matei 8:13; Ioan 14:12)
b. Pocainta. Pocainta este o porunca a Domnului Isus (Marcu 1:14-15). Ea prezinta intoarcerea omului la Dumnezeu de pe caile ratacite ale pacatului (Isaia 55:7), schimbarea totala a vechii vieti cu una noua, dupa Cuvantul lui Dumnezeu (Rom.2:4), schimbarea gandiri omului. Ea inseamna cainta pentru viata traita in necunostinta de Dumnezeu si incetarea de a mai pacatui (Tit 2:11-13; Plang 3:39-40). «Cine isi ascunde fardalegile nu propaseste, dar cine le marturiseste si se lasa de ele capata indurare» (Prov.28:13)
Dumnezeu ii cheama pe toti oamenii la pocainta, voind sa nu piara nici unul dintre ei (2Petru 3:9), ci sa ajunga la mantuire (1Tim.2:4). Chiar cand pacatuieste un credincios, el este indemnat sa se pocaiasca de faptele savarsite (Apoc.2:5 ; Gal.6:1). Pocainta este adevarata numai cand este facuta dintr-o inima sincera si curata, care cauta sa indrepte pagubele si greselile fata de aproapele (Luca 19:8; Fapte 20:20-21).
c. Nasterea din nou. Nimeni nu poate deveni un copil al lui Dumnezeu daca nu este, mai intai, nascut din nou (Ioan 3:5-8). Oricat de bun ar fi un om, daca nu este nascut din nou nu poate mosteni Imparatia lui Dumnezeu (Ioan 3:3-5). Omul se compune din trup, suflet si duh. Cata vreme omul traieste in pacat, trupul face ce voieste, traind sufletul si duhul, intinandu-se prin pofte, patimi, pacate. In felul acesta duhul este mort fata de Dumnezeu (1Tes.5:32 ; Efes.2:1-3).
In urma auzirii Cuvantului lui Dumnezeu vine credinta mantuitoare (Rom.10:17), urmeaza pocainta (Fapte 2:37-38) si nasterea din nou prin Cuvantul lui Dumnezeu si Duhul Sfant (Ioan 3:5; Iacov 1:18 ; 1Petru 1:23 ; Tit 3:5).
Cel ce este nascut din nou nu mai face ce voieste, ci el umbla si se lasa carmuit de Duhul (Gal 5:25), avand in fiinta sa carmuirea Duhului Sfant (Romani 8:1,14)
Fara nasterea din nou nu are valoare nici credinta (Iac.2:19), nici cunostinta (Rom.1:32) si nici botezul in apa (Fapte 8:31-24). Cei ce sunt nascuti din Dumnezeu nu pacatuiesc (1Ioan 3:9; 5:18), iar cei ce pacatuiesc nu sunt nascuti din nou (1Ioan 3:6-10).
a. Credinta. « Credinta este o incredere neclintita in lucrurile nadajduite si o puternica incredintare despre lucrurile care nu se vad » (Evrei 11:1; 2Cor.4:18).
Credinta vine prin auzirea Cuvantului lui Dumnezeu (Rom.10-17). Adevarata credinta porneste din inima (Rom.10:9). Prin credinta din inima se primeste neprihanirea (Rom.10:10), mantuirea (Ef.2:8), curatirea inimii (Fapte 15:9), iertarea (Gal.2:16; Ef.2:8 ; Gal.3:22), mostenirea si dreptul de a ne numi copiii lui Dumnezeu (Gal.3:26).
Fara credinta nimeni nu poate fi placut lui Dumnezeu (Evrei 11:6). Credinta este adevarata si activa numai atunci cand este insotita de fapte (Iac.2:14-22). Toti trebuie sa pastram credinta care s-a dat odata pentru totdeauna sfintilor (Iuda v.3).
In timpul din urma, multi se vor lepada de credinta adevarata (1Tim.4:1-4). Peste cei ce refuza sa creada adevarul Dumnezeu lasa o lucrarea de ratacire, drept consecinta, sa creada o minciuna spre a fi osanditi (2Tes.2:11-12).
Pentru cei care cred totul este posibil: iertare, vindecari de boli, etc. (Matei 8:13; Ioan 14:12)
b. Pocainta. Pocainta este o porunca a Domnului Isus (Marcu 1:14-15). Ea prezinta intoarcerea omului la Dumnezeu de pe caile ratacite ale pacatului (Isaia 55:7), schimbarea totala a vechii vieti cu una noua, dupa Cuvantul lui Dumnezeu (Rom.2:4), schimbarea gandiri omului. Ea inseamna cainta pentru viata traita in necunostinta de Dumnezeu si incetarea de a mai pacatui (Tit 2:11-13; Plang 3:39-40). «Cine isi ascunde fardalegile nu propaseste, dar cine le marturiseste si se lasa de ele capata indurare» (Prov.28:13)
Dumnezeu ii cheama pe toti oamenii la pocainta, voind sa nu piara nici unul dintre ei (2Petru 3:9), ci sa ajunga la mantuire (1Tim.2:4). Chiar cand pacatuieste un credincios, el este indemnat sa se pocaiasca de faptele savarsite (Apoc.2:5 ; Gal.6:1). Pocainta este adevarata numai cand este facuta dintr-o inima sincera si curata, care cauta sa indrepte pagubele si greselile fata de aproapele (Luca 19:8; Fapte 20:20-21).
c. Nasterea din nou. Nimeni nu poate deveni un copil al lui Dumnezeu daca nu este, mai intai, nascut din nou (Ioan 3:5-8). Oricat de bun ar fi un om, daca nu este nascut din nou nu poate mosteni Imparatia lui Dumnezeu (Ioan 3:3-5). Omul se compune din trup, suflet si duh. Cata vreme omul traieste in pacat, trupul face ce voieste, traind sufletul si duhul, intinandu-se prin pofte, patimi, pacate. In felul acesta duhul este mort fata de Dumnezeu (1Tes.5:32 ; Efes.2:1-3).
In urma auzirii Cuvantului lui Dumnezeu vine credinta mantuitoare (Rom.10:17), urmeaza pocainta (Fapte 2:37-38) si nasterea din nou prin Cuvantul lui Dumnezeu si Duhul Sfant (Ioan 3:5; Iacov 1:18 ; 1Petru 1:23 ; Tit 3:5).
Cel ce este nascut din nou nu mai face ce voieste, ci el umbla si se lasa carmuit de Duhul (Gal 5:25), avand in fiinta sa carmuirea Duhului Sfant (Romani 8:1,14)
Fara nasterea din nou nu are valoare nici credinta (Iac.2:19), nici cunostinta (Rom.1:32) si nici botezul in apa (Fapte 8:31-24). Cei ce sunt nascuti din Dumnezeu nu pacatuiesc (1Ioan 3:9; 5:18), iar cei ce pacatuiesc nu sunt nascuti din nou (1Ioan 3:6-10).
9. Noi credem ca avem iertare lui Dumnezeu ca urmare a primirii Domnului Isus Hristos ca Mantuitor.
Iertarea este un atribut al lui Dumnezeu prin care se dovedeste bunatatea Lui fata de oamenii pacatosi, prin faptul ca le sterge tot trecutul lor dupa ce s-au intors la El (Fapte 10:43;1Ioan 1:9).
O data iertat, pacatosul devine usurat de intreaga povara a pacatului ce apasa asupra constiintei lui si astfel el se si simte intr-adevar fericit (Ps.32:5; 1Ioan 1:9).
Dupa ce a primit iertarea, pacatosul iertat trebuie sa-l marturiseasca pe Isus si altor pacatosi (Luca 24:47; Fapte 4:17-20).
Iertarea este un atribut al lui Dumnezeu prin care se dovedeste bunatatea Lui fata de oamenii pacatosi, prin faptul ca le sterge tot trecutul lor dupa ce s-au intors la El (Fapte 10:43;1Ioan 1:9).
O data iertat, pacatosul devine usurat de intreaga povara a pacatului ce apasa asupra constiintei lui si astfel el se si simte intr-adevar fericit (Ps.32:5; 1Ioan 1:9).
Dupa ce a primit iertarea, pacatosul iertat trebuie sa-l marturiseasca pe Isus si altor pacatosi (Luca 24:47; Fapte 4:17-20).
10. Noi credem ca indreptatirea credinciosului sta in jertfa Domnului Isus Hristos si se primeste prin credinta, de la Dumnezeu, o data cu mantuirea.
Indreptatirea vine direct si numai din partea lui Dumnezeu prin Isus Hristos. Deci nimeni nu poate sa se indreptateasca inaintea lui Dumnezeu prin faptele lui proprii si nici prin faptele Legii Vechiului Testament. Singurul mijloc de indreptatire este jertfa lui Isus Hristos pe Golgota (Filip.3:9; Ioan 1:12; Rom.8:1).
Indreptatirea se capata prin credinta in Numele lui Isus Hristos (Ioan 3:16). Prin indreptatirea omul capata starea dupa voia lui Dumnezeu. Dupa ce omul a ajuns in aceasta stare , are pace cu Dumnezeu (Rom.5:1).
Dumnezeu L-a trimis pe Isus Hristos sa sufere si sa moara pentru noi, platind plata pacatelor noastre prin jertfa Sa pe cruce, purtand astfel pedeapsa pe care o merita pacatosul (2Cor.5:21). Indreptatirea nu se face prin faptele noastre bune, ci prin Harul divin .
Indreptatirea vine direct si numai din partea lui Dumnezeu prin Isus Hristos. Deci nimeni nu poate sa se indreptateasca inaintea lui Dumnezeu prin faptele lui proprii si nici prin faptele Legii Vechiului Testament. Singurul mijloc de indreptatire este jertfa lui Isus Hristos pe Golgota (Filip.3:9; Ioan 1:12; Rom.8:1).
Indreptatirea se capata prin credinta in Numele lui Isus Hristos (Ioan 3:16). Prin indreptatirea omul capata starea dupa voia lui Dumnezeu. Dupa ce omul a ajuns in aceasta stare , are pace cu Dumnezeu (Rom.5:1).
Dumnezeu L-a trimis pe Isus Hristos sa sufere si sa moara pentru noi, platind plata pacatelor noastre prin jertfa Sa pe cruce, purtand astfel pedeapsa pe care o merita pacatosul (2Cor.5:21). Indreptatirea nu se face prin faptele noastre bune, ci prin Harul divin .
11. Noi credem ca roada credinciosilor izbaviti de pacat este sfintirea (Romani 6:22).
Sfintirea inseamna despartirea cu totul de pacat si punerea deoparte pentru Dumnezeu. Orice om intors la Dumnezeu, nascut din nou, iertat si indreptatit este considerat sfant (1Cor.6:10-11; Col.3:12; Efes.5:6-7).
Sfintirea se realizeaza in viata credinciosului prin sangele Domnului Isus Hristos (Evrei 13:12), prin Cuvantul lui Dumnezeu (Ioan 15:3 ; 17:17; 1Tim.4:5) si prin Duhul Sfant (Romani 5:5; 14:17; 15:13; Tit 3:4). Sfintirea trebuie sa cuprinda trupul , sufletul si duhul nostru (Romani 6:13,19; 1Tes.5:23).
Procesul sfintirii exclude intrebuintarea drogurilor , a fumatului si a bauturilor alcoolice (Isaia 55:2; Prov 20:1; 23:31-33; Efes.5:18), cat si: homosexualitatea, sinuciderea, autanasia si juramintele desarte.
Sfintirea inseamna despartirea cu totul de pacat si punerea deoparte pentru Dumnezeu. Orice om intors la Dumnezeu, nascut din nou, iertat si indreptatit este considerat sfant (1Cor.6:10-11; Col.3:12; Efes.5:6-7).
Sfintirea se realizeaza in viata credinciosului prin sangele Domnului Isus Hristos (Evrei 13:12), prin Cuvantul lui Dumnezeu (Ioan 15:3 ; 17:17; 1Tim.4:5) si prin Duhul Sfant (Romani 5:5; 14:17; 15:13; Tit 3:4). Sfintirea trebuie sa cuprinda trupul , sufletul si duhul nostru (Romani 6:13,19; 1Tes.5:23).
Procesul sfintirii exclude intrebuintarea drogurilor , a fumatului si a bauturilor alcoolice (Isaia 55:2; Prov 20:1; 23:31-33; Efes.5:18), cat si: homosexualitatea, sinuciderea, autanasia si juramintele desarte.
12. Noi credem in relatia directa a credinciosului cu Dumnezeu, rugaciunea si postul fiind doua dintre cele mai eficente si spirituale relatii.
a. Rugaciunea
Rugaciunea trebuie adresata parintelui ceresc in Numele Domnului nostru Isus Hristos (Ioan 16:23-24), prin Duhul Sfant si potrivit vointei Sale (1Ioan 5:14; Efes.6:18; Iuda v.20). Adevarata rugaciune porneste dintr-o inima curata, nu dupa un anumit program invatat pe dinafara, ci izvoraste din necesitatea duhovniceasca a omului launtric (Mat.6 :7; Filip.4:6). Adevaratii inchinatori trebuie sa se roage in Duh si in adevar (Ioan 4:24). Copiii lui Dumnezeu mentin legatura cu El, fara intrerupere, prin rugaciune (1Tes.5:17; Efes.6:18). Rugaciunea poate fi individuala (Dan.6:10) si comuna (F.Ap.4:24). Rugaciunea in comun (cu toti odata) este o mostenire din felul de inchinare al ucenicilor (F.Ap. 4:24). In Biserica se pot folosi tot felul de rugaciuni, spre exemplu se poate ruga unul, doi sau trei pe rand, iar ceilalti sa-l insoteasca, spunand «amin» la rugaciunile care se inalta (1Cor.14:16). La fel se poate folosi si rugaciunea in comun, care da posibilitatea ca toti credinciosii sa se roage in acelasi timp si fiecare dupa nevoia sa. Rugaciunea in comun facuta in chip ordonat produce o armonie cereasca, ca zumzetul miilor de albine in acelas stup (1Cor.14:33,40). Pentru zidirea sufleteasca a tuturor este mai potrivit a se ruga doua sau trei persoane pe rand (Filip.2:4).
Dumnezeu asculta rugaciunea celor drepti, facuta cu credinta (Iac1:15-16; Marcu 11:24; Matei 18:19). Botezul cu Duhul Sfant si vindecarile de boli sunt raspunsuri la rugaciunile noastre (Luca 11:13; Fapte 8:14-15).
Rugaciunile pot fi indepartate prin viata netraita dupa Cuvantul lui Dumnezeu sau prin pacate ascunse si nemarturisite (1Petru 3:7; Iac.5:16; 1Ioan 1:9; Ios.7:10-26; Prov.28:13).
Biblia opreste inchinarea la sfinti si la ingeri (Apoc.19:10; Col.2:18; Fapte 10:26-27). Sfintii ne pot sluji numai ca model prin felul lor de viata (Evrei 13:7; 6:11-12). Mijlocitorii in rugaciunile credinciosilor sunt Domnul Isus Hristos si Duhul Sfant (Ioan 14:16; 1Tim.2:5; Evrei 7:25; Rom.8:25,27).
b. Postul
Postul este abtinerea de la intrebuintarea mancarii si bauturii de orice fel (Mat.4:2), pe un timp marginit, hotarat de fiecare in parte, dupa nevoile si puterea sa (Is.58:5; F.Ap.9:9).
Postul are drept scop infranarea trupului in vederea obtinerii anumitor biruinte spirituale (2Cor.6:5; 11:27; Fapte Ap.13:2-3; 14:23; Marcu 9:29; 1Cor.7:5).
Timpul hotarat pentru post este strans legat de rugaciune. A posti fara a starui in rugaciune si fara a rezolva divergentele cu semenii nostri este numai o forma de evlavie, careia ii lipseste puterea (Marcu 9:28-29; Fapte 13:2-3; Is.58:6-7).
Nimeni nu poate fi obligat sa posteasca.
a. Rugaciunea
Rugaciunea trebuie adresata parintelui ceresc in Numele Domnului nostru Isus Hristos (Ioan 16:23-24), prin Duhul Sfant si potrivit vointei Sale (1Ioan 5:14; Efes.6:18; Iuda v.20). Adevarata rugaciune porneste dintr-o inima curata, nu dupa un anumit program invatat pe dinafara, ci izvoraste din necesitatea duhovniceasca a omului launtric (Mat.6 :7; Filip.4:6). Adevaratii inchinatori trebuie sa se roage in Duh si in adevar (Ioan 4:24). Copiii lui Dumnezeu mentin legatura cu El, fara intrerupere, prin rugaciune (1Tes.5:17; Efes.6:18). Rugaciunea poate fi individuala (Dan.6:10) si comuna (F.Ap.4:24). Rugaciunea in comun (cu toti odata) este o mostenire din felul de inchinare al ucenicilor (F.Ap. 4:24). In Biserica se pot folosi tot felul de rugaciuni, spre exemplu se poate ruga unul, doi sau trei pe rand, iar ceilalti sa-l insoteasca, spunand «amin» la rugaciunile care se inalta (1Cor.14:16). La fel se poate folosi si rugaciunea in comun, care da posibilitatea ca toti credinciosii sa se roage in acelasi timp si fiecare dupa nevoia sa. Rugaciunea in comun facuta in chip ordonat produce o armonie cereasca, ca zumzetul miilor de albine in acelas stup (1Cor.14:33,40). Pentru zidirea sufleteasca a tuturor este mai potrivit a se ruga doua sau trei persoane pe rand (Filip.2:4).
Dumnezeu asculta rugaciunea celor drepti, facuta cu credinta (Iac1:15-16; Marcu 11:24; Matei 18:19). Botezul cu Duhul Sfant si vindecarile de boli sunt raspunsuri la rugaciunile noastre (Luca 11:13; Fapte 8:14-15).
Rugaciunile pot fi indepartate prin viata netraita dupa Cuvantul lui Dumnezeu sau prin pacate ascunse si nemarturisite (1Petru 3:7; Iac.5:16; 1Ioan 1:9; Ios.7:10-26; Prov.28:13).
Biblia opreste inchinarea la sfinti si la ingeri (Apoc.19:10; Col.2:18; Fapte 10:26-27). Sfintii ne pot sluji numai ca model prin felul lor de viata (Evrei 13:7; 6:11-12). Mijlocitorii in rugaciunile credinciosilor sunt Domnul Isus Hristos si Duhul Sfant (Ioan 14:16; 1Tim.2:5; Evrei 7:25; Rom.8:25,27).
b. Postul
Postul este abtinerea de la intrebuintarea mancarii si bauturii de orice fel (Mat.4:2), pe un timp marginit, hotarat de fiecare in parte, dupa nevoile si puterea sa (Is.58:5; F.Ap.9:9).
Postul are drept scop infranarea trupului in vederea obtinerii anumitor biruinte spirituale (2Cor.6:5; 11:27; Fapte Ap.13:2-3; 14:23; Marcu 9:29; 1Cor.7:5).
Timpul hotarat pentru post este strans legat de rugaciune. A posti fara a starui in rugaciune si fara a rezolva divergentele cu semenii nostri este numai o forma de evlavie, careia ii lipseste puterea (Marcu 9:28-29; Fapte 13:2-3; Is.58:6-7).
Nimeni nu poate fi obligat sa posteasca.
13. Noi credem ca botezul in apa, care se acorda persoanelor care cred si care s-au intors la Dumnezeu, trebuie efectuate printr-o singura cufundare in Numele Tatalui, al Fiului si al Duhului Sfant.
Botezul in apa este randuit de Insusi Domnul nostru Isus Hristos (Matei 28:20). El este un simbol al mortii fata de pacat, al invieri la o viata noua in Hristos (Romani 6:1-4). Il pot primi cei care cred si marturisesc credinta (Marcu 16:16, Fapte 8:36).
Prin botezul in apa credinciosul este adaugat la numarul membrilor Bisericii lui Dumnezeu (Fapte 2:38-47, Fapte 10:47-48, 1Petru 3:21).
Credinciosul care s-a botezat trebuie sa duca in totdeauna o viata curata si sfanta, traind dupa invataturile Evangheliei (Matei 28:20, Fapte 2:42, Evrei 3:14). Botezul se primeste o singura data prin cufundarea in apa, iar in cazul cand acest act nu a fost indeplinit dupa Cuvantul Sfintei Scripturi , se poate face o doua oara (Fapte 19:2-6).
Botezul in apa se poate primi si inainte si dupa primirea botezului cu Duhul Sfant (Fapte 8 :12-24 ; 10-44-48). Cei ce au primit botezul in apa fara a fi obtinut botezul cu Duhul Sfant sunt indemnati dupa Cuvantul lui Dumnezeu sa staruiasca dupa botezul cu Duhul Sfant (Fapte 1:4).
Botezul in apa este savarsit numai de pastori si prezbiteri ordinati conform randuielilor Bisericii nou-testamentale.
Copiii credinciosi, ca si ceilalti oameni, nu pot fi botezati pana nu ajung sa se convinga singuri ca Domnul Isus este Mantuitorul lor personal (Fapte 8:37).
Botezul in apa este randuit de Insusi Domnul nostru Isus Hristos (Matei 28:20). El este un simbol al mortii fata de pacat, al invieri la o viata noua in Hristos (Romani 6:1-4). Il pot primi cei care cred si marturisesc credinta (Marcu 16:16, Fapte 8:36).
Prin botezul in apa credinciosul este adaugat la numarul membrilor Bisericii lui Dumnezeu (Fapte 2:38-47, Fapte 10:47-48, 1Petru 3:21).
Credinciosul care s-a botezat trebuie sa duca in totdeauna o viata curata si sfanta, traind dupa invataturile Evangheliei (Matei 28:20, Fapte 2:42, Evrei 3:14). Botezul se primeste o singura data prin cufundarea in apa, iar in cazul cand acest act nu a fost indeplinit dupa Cuvantul Sfintei Scripturi , se poate face o doua oara (Fapte 19:2-6).
Botezul in apa se poate primi si inainte si dupa primirea botezului cu Duhul Sfant (Fapte 8 :12-24 ; 10-44-48). Cei ce au primit botezul in apa fara a fi obtinut botezul cu Duhul Sfant sunt indemnati dupa Cuvantul lui Dumnezeu sa staruiasca dupa botezul cu Duhul Sfant (Fapte 1:4).
Botezul in apa este savarsit numai de pastori si prezbiteri ordinati conform randuielilor Bisericii nou-testamentale.
Copiii credinciosi, ca si ceilalti oameni, nu pot fi botezati pana nu ajung sa se convinga singuri ca Domnul Isus este Mantuitorul lor personal (Fapte 8:37).
14. Noi credem in instituirea Cinei Domnului pentru Biserica. Participarea la Cina Domnului constituie o proclamare a mortii Dumnului Isus Hristos.
Cina Domnului este al doilea asezamant ca forma exterioara in Biserica lui Dumnezeu. Ea este instituita de Insusi Domnul nostru Isus Hristos prin intemeierea legamantului nou (Mat.26:28; Luca 22:19-20).
Cina Domnului se compune din paine nedospita si rodul vitei nefermentat, care simbolizeaza jertfirea trupului si varsarea sangelui Sau pentru pacatele noastre (1Cor.11:24-25).
Cina Domnului este randuita spre amintirea mortii Domnului Isus si nu spre iertarea pacatelor, dar cel ce se impartaseste din ea in chip nevrednic se face vinovat de nesocotirea trupului si sangelui Domnului Isus Hristos si astfel se impartaseste spre osanda lui insusi (1Cor.11:27-29).
Ea este un simbol care exprima partasia noastra cu firea dumnezeiasca a Domnului nostru Isus Hristos, adica cu trupul si sangele Lui (1Cor.11:26), o proorocie despre venirea Sa a doua oara. Credinciosii mantuiti alcatuiesc prin participare la frangerea painii un singur trup (1Cor.10-17).
Frangerea painii constituie, prin savarsirea si serbarea ei, doua momente: primul simbolizeaza suferintele Domnului, al doilea, vizavi de primul, momentul de cercetare de sine din partea credinciosilor (1Cor.11:23-29). La Cina Domnului nu pot participa decat membrii activi ai Bisericii, botezati in apa sau cu Duhul Sfant, si numai dupa ce s-au cercetat pe sine. Cina se savarseste ori de cate ori este posibil, fara deosebire de zi sau data. Este recomandabil sa se efectueze cel putin o data pe luna.
Cina Domnului este al doilea asezamant ca forma exterioara in Biserica lui Dumnezeu. Ea este instituita de Insusi Domnul nostru Isus Hristos prin intemeierea legamantului nou (Mat.26:28; Luca 22:19-20).
Cina Domnului se compune din paine nedospita si rodul vitei nefermentat, care simbolizeaza jertfirea trupului si varsarea sangelui Sau pentru pacatele noastre (1Cor.11:24-25).
Cina Domnului este randuita spre amintirea mortii Domnului Isus si nu spre iertarea pacatelor, dar cel ce se impartaseste din ea in chip nevrednic se face vinovat de nesocotirea trupului si sangelui Domnului Isus Hristos si astfel se impartaseste spre osanda lui insusi (1Cor.11:27-29).
Ea este un simbol care exprima partasia noastra cu firea dumnezeiasca a Domnului nostru Isus Hristos, adica cu trupul si sangele Lui (1Cor.11:26), o proorocie despre venirea Sa a doua oara. Credinciosii mantuiti alcatuiesc prin participare la frangerea painii un singur trup (1Cor.10-17).
Frangerea painii constituie, prin savarsirea si serbarea ei, doua momente: primul simbolizeaza suferintele Domnului, al doilea, vizavi de primul, momentul de cercetare de sine din partea credinciosilor (1Cor.11:23-29). La Cina Domnului nu pot participa decat membrii activi ai Bisericii, botezati in apa sau cu Duhul Sfant, si numai dupa ce s-au cercetat pe sine. Cina se savarseste ori de cate ori este posibil, fara deosebire de zi sau data. Este recomandabil sa se efectueze cel putin o data pe luna.
15. Noi credem ca Domnul Isus a instituit actul spalarii picioarelor.
Domnul Isus a spalat picioarele ucenicilor carora le-a zis: “Deci daca Eu, Domnul si Invatatorul vostru, v-am spalat picioarele, si voi sunteti datori sa spalati picioarele altora” (Ioan 13:14).
Este amintita si ca o conditie de adevarata evlavie in viata de credinta. (1Tim.5:10).
Domnul Isus a spalat picioarele ucenicilor carora le-a zis: “Deci daca Eu, Domnul si Invatatorul vostru, v-am spalat picioarele, si voi sunteti datori sa spalati picioarele altora” (Ioan 13:14).
Este amintita si ca o conditie de adevarata evlavie in viata de credinta. (1Tim.5:10).
16. Noi credem in fagaduinta botezului cu Duhul Sfant pentru toti credinciosii.
Duhul Sfant este promis de Dumnezeu inca prin profetul Ioel (Ioel 2:28-29). Proorocul Ioel vorbeste de doua mari revarsari : ploaia timpurie si ploaia tarzie (Ioel 2:23). Ploaia timpurie s-a revarsat in primele secole, incepand cu ziua de Rusalii, la Ierusalim (Fapte 2:2-4), iar ploaia tarzie se revarsa in zilele naostre.
Duhul Sfant purcede de la Tatal prin Fiul (Ioan 15:26). Botezul cu Duhul Sfant este o pecete pentru ziua rascumpararii (Efes.4:30), o arvuna a mostenirii (Efes.1:13-14), putere de sus pentru slujba marturisirii Evangheliei depline (Fapte 1:8). El se deosebeste de nasterea din nou. El se primeste pe baza credintei in urma nasterii din nou si nu poate avea loc in nici un caz inaintea acesteia (Fapte Ap.19:1-6, Efes.1:13-14). Ascultand predica lui Filip, samaritenii au primit Cuvantul si au fost botezati in apa; cand au venit la ei Petru si Ioan, acestia s-au rugat, punandu-si mainile peste ei, ca sa primeasca Duhul Sfant (Fapte Ap.8:12-17).
Botezul cu Duhul Sfant se poate primi prin si fara punerea mainilor (Fapte 8:17; 19:6; 10:44-46 si 2:12-17). Botezul cu Duhul Sfant trebuie cerut (Luca 11:13).
Botezul cu Duh Sfant inseamna umplerea cu Duhul Sfant (Fapte 2:4), iar botezul cu foc (Matei 3:11) este viata de incercari prin care Dumnezeu trece prin cei sigilati (1Petru 4:12-14 si 16-19; 1:6-7).
Botezul cu Duhul Sfant este insotit de semnul vorbirii in alte limbi (Fapte 2:4; 10:46 ; 19:16).
Prin botezul cu Duhul Sfant vine umplerea cu putere pentru o viata sfanta in slujba divina. Acest botez poate fi urmat si de primirea altor daruri (Luca 24:49; Fapte 1:4-8 si 1Cor.12:1-31). Botezul cu Duhul Sfant este o experienta unica, iar umplerea cu El poate fi repetata (Fapte 4:3).
Potrivit cu Sfanta Scriptura, este necesar ca cei chemati de Dumnezeu la vestirea Evangheliei depline mai intai sa staruie, ca sa fie umpluti cu putere de Sus, pentru ca sa-i poata insoti semnele, minunile si darurile Duhului Sfant (Marcu 16:17-18; Luca 22:49; 1Cor.2:1-5; Evrei 2:4).
17. Noi credem ca lucrarea Duhului Sfant se manifesta in cele noua daruri.
In urma botezului cu Duhul Sfant, Duhul imparte cum voieste El diferite daruri duhovnicesti. Sfanta Scriptura ne vorbeste despre noua daruri, si anume: vorbirea despre intelepciune, vorbirea despre cunostinta, credinta, darul tamaduirilor, puterea sa faca minuni, deosebirea duhurilor, proorocia, vorbirea in felurite limbi si talmacirea limbilor (1Cor.12:1-10). Toti credinciosii trebuie sa aiba o masura oarecare de intelepciune, cunostinta si credinta. Aceasta prin Cuvantul lui Dumnezeu (Rom.12:2; Ioan 5:39; Matei 22:29; Rom.10:17). Darurile Duhului Sfant sunt supranaturale si desavarsite in lucrarea lor. Exemple: Fapte 8:20; 2Petru 3:16; Marcu 16:17-18. Credinta in Domnul Isus Hrisos care face parte din roada Duhului (Galateni 5:22) trebuie sa o aiba toti credinciosii, insa nu toti primesc darul credintei (Fapte 3:16). La fel, la primirea botezului cu Duhul Sfant toti credinciosii vorbesc in limbi noi, insa nu toti au darul de a vorbi in felurite limbi (1Cor.12:29-30). Darul vorbirii in limbi se foloseste potrivit cu cele scrise in 1Cor.14:27-28. In Biserica trebuie sa existe daruri, pentru ca ele sunt randuite si puse de Dumnezeu pentru zidirea ei sufleteasca (1Cor.12:28); nu primesc toti credinciosii, ci fiecaruia Duhul Sfant ii imparte cum voieste (1Cor.12:29-39).
Cuvantul lui Dumnezeu ne cere sa urmarim dragostea si sa ravnim si dupa darurile duhovnicesti (1Cor.14:1).
18. Noi credem ca atat nasterea din nou cat si botezul cu Duhul Sfant trebuie sa fie urmate de roada Duhului Sfant.Duhul Sfant este promis de Dumnezeu inca prin profetul Ioel (Ioel 2:28-29). Proorocul Ioel vorbeste de doua mari revarsari : ploaia timpurie si ploaia tarzie (Ioel 2:23). Ploaia timpurie s-a revarsat in primele secole, incepand cu ziua de Rusalii, la Ierusalim (Fapte 2:2-4), iar ploaia tarzie se revarsa in zilele naostre.
Duhul Sfant purcede de la Tatal prin Fiul (Ioan 15:26). Botezul cu Duhul Sfant este o pecete pentru ziua rascumpararii (Efes.4:30), o arvuna a mostenirii (Efes.1:13-14), putere de sus pentru slujba marturisirii Evangheliei depline (Fapte 1:8). El se deosebeste de nasterea din nou. El se primeste pe baza credintei in urma nasterii din nou si nu poate avea loc in nici un caz inaintea acesteia (Fapte Ap.19:1-6, Efes.1:13-14). Ascultand predica lui Filip, samaritenii au primit Cuvantul si au fost botezati in apa; cand au venit la ei Petru si Ioan, acestia s-au rugat, punandu-si mainile peste ei, ca sa primeasca Duhul Sfant (Fapte Ap.8:12-17).
Botezul cu Duhul Sfant se poate primi prin si fara punerea mainilor (Fapte 8:17; 19:6; 10:44-46 si 2:12-17). Botezul cu Duhul Sfant trebuie cerut (Luca 11:13).
Botezul cu Duh Sfant inseamna umplerea cu Duhul Sfant (Fapte 2:4), iar botezul cu foc (Matei 3:11) este viata de incercari prin care Dumnezeu trece prin cei sigilati (1Petru 4:12-14 si 16-19; 1:6-7).
Botezul cu Duhul Sfant este insotit de semnul vorbirii in alte limbi (Fapte 2:4; 10:46 ; 19:16).
Prin botezul cu Duhul Sfant vine umplerea cu putere pentru o viata sfanta in slujba divina. Acest botez poate fi urmat si de primirea altor daruri (Luca 24:49; Fapte 1:4-8 si 1Cor.12:1-31). Botezul cu Duhul Sfant este o experienta unica, iar umplerea cu El poate fi repetata (Fapte 4:3).
Potrivit cu Sfanta Scriptura, este necesar ca cei chemati de Dumnezeu la vestirea Evangheliei depline mai intai sa staruie, ca sa fie umpluti cu putere de Sus, pentru ca sa-i poata insoti semnele, minunile si darurile Duhului Sfant (Marcu 16:17-18; Luca 22:49; 1Cor.2:1-5; Evrei 2:4).
17. Noi credem ca lucrarea Duhului Sfant se manifesta in cele noua daruri.
In urma botezului cu Duhul Sfant, Duhul imparte cum voieste El diferite daruri duhovnicesti. Sfanta Scriptura ne vorbeste despre noua daruri, si anume: vorbirea despre intelepciune, vorbirea despre cunostinta, credinta, darul tamaduirilor, puterea sa faca minuni, deosebirea duhurilor, proorocia, vorbirea in felurite limbi si talmacirea limbilor (1Cor.12:1-10). Toti credinciosii trebuie sa aiba o masura oarecare de intelepciune, cunostinta si credinta. Aceasta prin Cuvantul lui Dumnezeu (Rom.12:2; Ioan 5:39; Matei 22:29; Rom.10:17). Darurile Duhului Sfant sunt supranaturale si desavarsite in lucrarea lor. Exemple: Fapte 8:20; 2Petru 3:16; Marcu 16:17-18. Credinta in Domnul Isus Hrisos care face parte din roada Duhului (Galateni 5:22) trebuie sa o aiba toti credinciosii, insa nu toti primesc darul credintei (Fapte 3:16). La fel, la primirea botezului cu Duhul Sfant toti credinciosii vorbesc in limbi noi, insa nu toti au darul de a vorbi in felurite limbi (1Cor.12:29-30). Darul vorbirii in limbi se foloseste potrivit cu cele scrise in 1Cor.14:27-28. In Biserica trebuie sa existe daruri, pentru ca ele sunt randuite si puse de Dumnezeu pentru zidirea ei sufleteasca (1Cor.12:28); nu primesc toti credinciosii, ci fiecaruia Duhul Sfant ii imparte cum voieste (1Cor.12:29-39).
Cuvantul lui Dumnezeu ne cere sa urmarim dragostea si sa ravnim si dupa darurile duhovnicesti (1Cor.14:1).
Roada Duhului Sfant este recolta unei vieti sfinte, dupa ce am devenit copii lui Dumnezeu, nascuti din nou, carmuiti de Duhul Sfant in toate privintele (Gal. 5:22-23).
Odata cu nasterea din nou, roada Duhului incepe sa iasa in evidenta in viata credinciosului (1Ioan 5:18; Tit. 3:8). Fiecare credincios nascut din nou, botezat cu Duhul Sfant trebuie sa aiba din prisos in viata sa roada Duhului Sfant (Galateni 5:22-23;
Mat.7:16-20).
19. Noi credem in vindecarile divine.
Vindecarile divine (supranaturale) intra tot in planul de mantuire infaptuit pe Golgota prin jertfa de ispasire a Domnului nostru Isus Hristos (Matei 8:16-17).
Vindecarea se poate obtine prin credinta personala (Luca 8:48), prin darul de vindecare (1Cor.12:9; Fapte 3:6) si prin rugaciunea rostita cu credinta in urma ungerii cu ulei a bolnavilor, dupa cele scrise in Iac. 5:14-16.
Sfanta Scriptura ne arata ca bolile sunt urmarea pacatului si chiar daca n-ar fi pacatuit cel bolnav, totusi sunt o urmare a caderii primului om (Genesa 3:13; Deut. 28:15-62; Ioan 5:14).
Deoarece bolile si suferintele sunt consecintele caderii in pacat, vindecarea intra, pentru cei ce cred, in acelasi plan de mantuire ca si iertarea pacatelor. Domnul Isus a rastignit pe Golgota atat pacatele si faradelegile noastre, cat si bolile si suferintele noastre (Is. 53:4-5; Matei 8:16-17).
Ungerea cu untdelemn este oranduita numai pentru credinciosi. Ea se face de catre presbiteri ordinati, atunci cand bolnavul o cere (Iac.5:14-16). Dupa ungere se face rugaciune cu punerea mainilor (Marcu 16:17-18; 6:12-13).
Biblia nu opreste pe nimeni sa se lase consultat de medici si sa le urmeze indicatiile in caz de boala (Marcu 2:17).
Vindecarile divine (supranaturale) intra tot in planul de mantuire infaptuit pe Golgota prin jertfa de ispasire a Domnului nostru Isus Hristos (Matei 8:16-17).
Vindecarea se poate obtine prin credinta personala (Luca 8:48), prin darul de vindecare (1Cor.12:9; Fapte 3:6) si prin rugaciunea rostita cu credinta in urma ungerii cu ulei a bolnavilor, dupa cele scrise in Iac. 5:14-16.
Sfanta Scriptura ne arata ca bolile sunt urmarea pacatului si chiar daca n-ar fi pacatuit cel bolnav, totusi sunt o urmare a caderii primului om (Genesa 3:13; Deut. 28:15-62; Ioan 5:14).
Deoarece bolile si suferintele sunt consecintele caderii in pacat, vindecarea intra, pentru cei ce cred, in acelasi plan de mantuire ca si iertarea pacatelor. Domnul Isus a rastignit pe Golgota atat pacatele si faradelegile noastre, cat si bolile si suferintele noastre (Is. 53:4-5; Matei 8:16-17).
Ungerea cu untdelemn este oranduita numai pentru credinciosi. Ea se face de catre presbiteri ordinati, atunci cand bolnavul o cere (Iac.5:14-16). Dupa ungere se face rugaciune cu punerea mainilor (Marcu 16:17-18; 6:12-13).
Biblia nu opreste pe nimeni sa se lase consultat de medici si sa le urmeze indicatiile in caz de boala (Marcu 2:17).
20. Noi credem in existenta Bisericii lui Dumnezeu fondata de catre Domnul Isus Hristos ca organism unitar si viu.
Cuvantul „Biserica” este echivalentul a ceea ce in limba greaca se numeste „Eklesia” si inseamna „adunarea celor chemati”. In intelesul Sf. Scripturi. Ea este universala, cuprinde pe toti credinciosii timpurilor trecute si prezente, care, auzind glasul lui Isus, s-au hotarat sa se intoarca cu pocainta la Domnul, urmand Invataturile Domnului nostru Isus Hristos si ale apostolilor Sai (1Cor.1:2-12; 2Cor.6:14-18).
Capul Bisericii este Insusi Domnul nostru Isus Hristos, iar ea formeaza trupul Lui (Efes.1:22-23; Col.1:18). Ea este zidita pe temelia pusa de apostoli si prooroci, a carei piatra unghiulara este Insusi Hristos (Efes.2:20). Ea este infatisata in Noul Testament ca templul lui Dumnezeu (2Cor.6:16), un locas al lui Dumnezeu prin Duhul Sfant (Efes.2:22) si trup al lui Hristos.
Fiecare credincios , fara deosebire de rasa si nationalitate, nascut din nou prin Cuvantul lui Dumnezeu si Duhul Sfant, care are credinta deplina data sfintilor odata pentru totdeauna si de acelasi pret cu a apostolilor (Ioan 3:5-6; Tit 3:5-6; Efes.2:19-22; Iuda v.3; 2Petru 1:1), face parte din Biserica, numita in Cuvantul lui Dumnezeu „Biserica lui Dumnezeu” (1Tim. 3:15; Fapte 20:28; Matei 18:20), Biserica celor intai nascuti, scrisi in cer de Dumnezeu (Evrei 12:23).
Menirea ei este de a vesti Cuvantul lui Dumnezeu si invatatura Evangheliei (1Cor.15:1-6; Marcu 16:15-20).
Totodata ea reprezinta mireasa Domnului Isus si Imparatia lui Dumnezeu (2Cor.11:2; Efes.5:25-27).
Toate bisericile locale formeaza o unitate indestructibila a Bisericii lui Dumnezeu Apostolice Penticostale din Romania.
21. Noi credem ca preotia Vechiului Asezamant a fost inlocuita in Noul Asezamant prin slujbele spirituale randuite in Biserica.Cuvantul „Biserica” este echivalentul a ceea ce in limba greaca se numeste „Eklesia” si inseamna „adunarea celor chemati”. In intelesul Sf. Scripturi. Ea este universala, cuprinde pe toti credinciosii timpurilor trecute si prezente, care, auzind glasul lui Isus, s-au hotarat sa se intoarca cu pocainta la Domnul, urmand Invataturile Domnului nostru Isus Hristos si ale apostolilor Sai (1Cor.1:2-12; 2Cor.6:14-18).
Capul Bisericii este Insusi Domnul nostru Isus Hristos, iar ea formeaza trupul Lui (Efes.1:22-23; Col.1:18). Ea este zidita pe temelia pusa de apostoli si prooroci, a carei piatra unghiulara este Insusi Hristos (Efes.2:20). Ea este infatisata in Noul Testament ca templul lui Dumnezeu (2Cor.6:16), un locas al lui Dumnezeu prin Duhul Sfant (Efes.2:22) si trup al lui Hristos.
Fiecare credincios , fara deosebire de rasa si nationalitate, nascut din nou prin Cuvantul lui Dumnezeu si Duhul Sfant, care are credinta deplina data sfintilor odata pentru totdeauna si de acelasi pret cu a apostolilor (Ioan 3:5-6; Tit 3:5-6; Efes.2:19-22; Iuda v.3; 2Petru 1:1), face parte din Biserica, numita in Cuvantul lui Dumnezeu „Biserica lui Dumnezeu” (1Tim. 3:15; Fapte 20:28; Matei 18:20), Biserica celor intai nascuti, scrisi in cer de Dumnezeu (Evrei 12:23).
Menirea ei este de a vesti Cuvantul lui Dumnezeu si invatatura Evangheliei (1Cor.15:1-6; Marcu 16:15-20).
Totodata ea reprezinta mireasa Domnului Isus si Imparatia lui Dumnezeu (2Cor.11:2; Efes.5:25-27).
Toate bisericile locale formeaza o unitate indestructibila a Bisericii lui Dumnezeu Apostolice Penticostale din Romania.
Si El a dat pe unii apostoli; pe altii, prooroci; pe altii evaghelisti; pe altii pastori si invatatori” (Efes. 4:11).
Apostolii sunt trimisii Domnului, cu misiunea deosebita cum ar fi destelenirea unui nou camp pentru Evanghelie (Marcu 16:15-18,20). Asa au fost cei 12 apostoli, Pavel ca apostol al neamurilor si altii (Mat.10:1-4; Mc.6:30; Rom.1:1; 11:13).
Slujba de prooroc se deosebeste de darul proorociei. Proorocul are cel putin doua daruri: darul vorbirii despre intelepciune si darul vorbirii despre cunostinta.
Evanghelistul este chemat sa predice Evanghelia Domnului Isus si este insotit de semne si rezultate deosebite in activitatea lui prin intoarcerea pacatosilor la Dumnezeu.
Pastorul are sarcina pastoririi credinciosilor care compun o biserica locala dupa indicatia data lui Petru de catre Domnul Isus (Ioan 21:15-17).
Toti slujitorii reprezinta o singura treapta spirituala, termenul de episcop, prezbiter si pastor priveste aceeasi slujba (1Petru 5:1-2; Fapte 20:17,28; Filipeni 1:1).
Din punct de vedere administrativ se poate deosebi slujba de pastor de cea de prezbiter.
Diaconatul a luat fiinta ca o slujba cu caracter gospodaresc (Fapte 6:1-6). Mai apoi a capatat, pentru unii dintre diaconi care s-au remarcat, si un caracter spiritual (Fapte 6:8-15; 1Timotei 3:8-12). „Pentru ca cei ce slujesc bine ca diaconi, dobandesc un loc de cinste si o mare indrazneala in credinta care este in Hristos Isus.” (1Timotei 3:13).
22. Noi credem ca lucratorii Evangheliei sunt ordinati in lucrare prin punerea mainilor si rugaciunea facuta de catre slujitorii lui Dumnezeu indreptatiti sa faca acest lucru (Fapte 6:5-6; 13:2-4; 14:23; Tit.1:5).
Ordinarea se poate face direct pentru slujba de diacon sau prezbiter, iar dupa un stagiu oarecare ei pot fi ordinati pentru slujba de pastor ajutor sau pastor principal. Ordinarea se face in urma unui examen pentru cei care nu sunt absolventi de seminar si in urma unei marturisiri date in scris in fata Comisiei de ordinare, de loialitate fata de Biserica lui Dumnezeu. Diaconii sunt ordinati de catre 2 pastori, iar prezbiterii si pastorii de catre cel putin 3 pastori. Daca cineva a fost ordinat diacon, trecerea la slujba de prezbiter sau pastor se face printr-o ordinatiune.
Diaconul se ocupa de administrarea ajutoarelor in Biserica. El poate oficia Cina Domnului, binecuvantari de copii si inmormantari, daca pastorul ii cere acest lucru.
Prezbiterul poate oficia toate actele de cult la recomandarea pastorului.
Pastorul oficiaza toate actele de cult si se ocupa de pastorirea unei Biserici locale.
Slujba incredintata prin actul ordinatiunii este pe viata si se poate revoca numai daca cel ordinat a savarsit abateri grave, dovedite prin marturia a doi sau a trei martori (1Timotei 5:19).
Actul ordinatiunii se face la recomandarea unei Biserici locale si durata slujirii efective depinde tot de hotararea Bisericii locale.
Ordinarea se poate face direct pentru slujba de diacon sau prezbiter, iar dupa un stagiu oarecare ei pot fi ordinati pentru slujba de pastor ajutor sau pastor principal. Ordinarea se face in urma unui examen pentru cei care nu sunt absolventi de seminar si in urma unei marturisiri date in scris in fata Comisiei de ordinare, de loialitate fata de Biserica lui Dumnezeu. Diaconii sunt ordinati de catre 2 pastori, iar prezbiterii si pastorii de catre cel putin 3 pastori. Daca cineva a fost ordinat diacon, trecerea la slujba de prezbiter sau pastor se face printr-o ordinatiune.
Diaconul se ocupa de administrarea ajutoarelor in Biserica. El poate oficia Cina Domnului, binecuvantari de copii si inmormantari, daca pastorul ii cere acest lucru.
Prezbiterul poate oficia toate actele de cult la recomandarea pastorului.
Pastorul oficiaza toate actele de cult si se ocupa de pastorirea unei Biserici locale.
Slujba incredintata prin actul ordinatiunii este pe viata si se poate revoca numai daca cel ordinat a savarsit abateri grave, dovedite prin marturia a doi sau a trei martori (1Timotei 5:19).
Actul ordinatiunii se face la recomandarea unei Biserici locale si durata slujirii efective depinde tot de hotararea Bisericii locale.
23. Noi credem ca toti membrii Bisericii lui Dumnezeu au indatoriri si drepturi.
Nimeni nu poate sa devina membru in Biserica lui Dumnezeu Apostolica Penticostala decat numai dupa ce si-a insusit principiile de credinta. Biserica il poate primi de proba, pentru un anumit timp. In acest timp, candidatul este cercetat asupra starii lui sufletesti si, dupa ce a pus capat pacatelor sale si a dat dovada ca el cunoaste toate principiile Bisericii, poate fi botezat in apa si primit ca membru (2Petru 1:1; Ioan17:20-23; 1Tes.4:3-8).
Membrii se numesc intre ei frati (Fapte 5:23). Ei sunt datori, dupa Cuvantul lui Dumnezeu, sa respecte pe cei ce slujesc (Evrei 13:17; 1Tes. 5:12-13) si sa se supuna unii altora in frica lui Hristos (Efes.5:21).
Membrii sunt datori a starui in sfintire, unitate frateasca, in invatatura Evangheliei si in dragoste (Fapte2:42).
Cuvantul lui Dumnezeu cere ca tot ce se face in Biserica: rugaciunea, propovaduirea Evangheliei, indemnuri, invataturi, intrebuintarea darurilor duhovnicesti, cantari de lauda sau in duh, sedinte ordinare si extraordinare etc. „toate sa se faca in chip cuviincios si cu randuiala” (1Cor.14:40). Fiecare membru este dator sa participe in mod regulat la serviciile divine. Fiecare membru este dator sa aiba o tinuta curata si ingrijita. Disciplina in Biserica este un asezamant biblic impus de Cuvantul lui Dumnezeu. Fiecare membru este dator a se conforma si proceda potrivit cu cele scrise in Mat. 18:15-18.
Cand cineva cade deodata in vreo greseala, cei duhovnicesti, mai ales fratii pusi sa supravegheze bunul mers in Biserica, sunt datori a-l ridica cu duhul blandetii (Gal.6:1).
Cand cineva pacatuieste si pacatele lui devin cunoscute de mai multi, iar el nu se sfieste de a pacatui mai departe, un astfel de om trebuie mustrat in fata tuturor, ca si ceilalti sa se teama (1Tim.5:20).
Fiecare credincios, conform Cuvantului lui Dumnezeu, primeste mustrarea si chiar punerea sub disciplina, mai ales cand se abate de la invataturile sanatoase ale Evangheliei depline. Disciplina nu are alt scop decat a-l ridica pe cel cazut sufleteste si de a mentine in Biserica autoritatea morala, buna randuiala si legatura frateasca (1 Tes.5:14; 2Tes.3:14-15; Iuda v.22).
EXCLUDEREA – Biserica are dreptul, chiar datoria, potrivit cu principiile Evangheliei Domnului Isus Hristos si invataturile sfintilor apostoli, sa-i excluda pe acei membri care, dupa ce au fost indemnati de mai multe ori la pocainta pentru abaterile lor, staruiesc mai departe in savarsirea pacatului. Prin excludere ei pierd dreptul de membru (Mat. 18 :15-18 ; Rom.16:17-18 ; 1Cor.5:2 ; 11:13; 2Tes.3:6 ; Tit.3:10).
REPRIMIREA – Cel ce se caieste din toata inima de abaterile sale si Biserica are dovezi ca viata lui s-a indreptat, ca a fost iertat de Domnul pentru faptele sale, ca se supune tuturor bunelor randuieli si cere sa fie reprimit, poate fi reprimit (Luca 17:4 ; Iacov 5:19).
Nimeni nu poate sa devina membru in Biserica lui Dumnezeu Apostolica Penticostala decat numai dupa ce si-a insusit principiile de credinta. Biserica il poate primi de proba, pentru un anumit timp. In acest timp, candidatul este cercetat asupra starii lui sufletesti si, dupa ce a pus capat pacatelor sale si a dat dovada ca el cunoaste toate principiile Bisericii, poate fi botezat in apa si primit ca membru (2Petru 1:1; Ioan17:20-23; 1Tes.4:3-8).
Membrii se numesc intre ei frati (Fapte 5:23). Ei sunt datori, dupa Cuvantul lui Dumnezeu, sa respecte pe cei ce slujesc (Evrei 13:17; 1Tes. 5:12-13) si sa se supuna unii altora in frica lui Hristos (Efes.5:21).
Membrii sunt datori a starui in sfintire, unitate frateasca, in invatatura Evangheliei si in dragoste (Fapte2:42).
Cuvantul lui Dumnezeu cere ca tot ce se face in Biserica: rugaciunea, propovaduirea Evangheliei, indemnuri, invataturi, intrebuintarea darurilor duhovnicesti, cantari de lauda sau in duh, sedinte ordinare si extraordinare etc. „toate sa se faca in chip cuviincios si cu randuiala” (1Cor.14:40). Fiecare membru este dator sa participe in mod regulat la serviciile divine. Fiecare membru este dator sa aiba o tinuta curata si ingrijita. Disciplina in Biserica este un asezamant biblic impus de Cuvantul lui Dumnezeu. Fiecare membru este dator a se conforma si proceda potrivit cu cele scrise in Mat. 18:15-18.
Cand cineva cade deodata in vreo greseala, cei duhovnicesti, mai ales fratii pusi sa supravegheze bunul mers in Biserica, sunt datori a-l ridica cu duhul blandetii (Gal.6:1).
Cand cineva pacatuieste si pacatele lui devin cunoscute de mai multi, iar el nu se sfieste de a pacatui mai departe, un astfel de om trebuie mustrat in fata tuturor, ca si ceilalti sa se teama (1Tim.5:20).
Fiecare credincios, conform Cuvantului lui Dumnezeu, primeste mustrarea si chiar punerea sub disciplina, mai ales cand se abate de la invataturile sanatoase ale Evangheliei depline. Disciplina nu are alt scop decat a-l ridica pe cel cazut sufleteste si de a mentine in Biserica autoritatea morala, buna randuiala si legatura frateasca (1 Tes.5:14; 2Tes.3:14-15; Iuda v.22).
EXCLUDEREA – Biserica are dreptul, chiar datoria, potrivit cu principiile Evangheliei Domnului Isus Hristos si invataturile sfintilor apostoli, sa-i excluda pe acei membri care, dupa ce au fost indemnati de mai multe ori la pocainta pentru abaterile lor, staruiesc mai departe in savarsirea pacatului. Prin excludere ei pierd dreptul de membru (Mat. 18 :15-18 ; Rom.16:17-18 ; 1Cor.5:2 ; 11:13; 2Tes.3:6 ; Tit.3:10).
REPRIMIREA – Cel ce se caieste din toata inima de abaterile sale si Biserica are dovezi ca viata lui s-a indreptat, ca a fost iertat de Domnul pentru faptele sale, ca se supune tuturor bunelor randuieli si cere sa fie reprimit, poate fi reprimit (Luca 17:4 ; Iacov 5:19).
24. Noi credem ca familia, prin casatorie, este o institutie divina asezata de Dumnezeu.
Familia este o institutie divina si biblica. Ea a fost hotarata de Dumnezeu, chiar primilor oameni: Adam si Eva (Geneza 2:18 –24).
Prin casatorie, Dumnezeu face legatura intima si sfanta intre sot si sotie, formand din amandoi un singur trup (Mat.19:5). Cine hotaraste in inima lui sa ramana necasatorit este liber (1 Cor.7:7-8,34,40).
Barbatul este dator sa-si ingrijeasca, sa-si iubeasca si sa-si cinsteasca sotia, ca pe trupul lui (1Petru 3:7; Col.3:19). El este capul femeii si al familiei (1Cor.11:13).
Sotia a fost creata si randuita de Dumnezeu sa fie de ajutor barbatului ei (Genesa 2:18). Ea este datoare sa-l iubeasca si sa i se supuna (Tit 2:4-5; Col.3:18).
Casatoria civila se oficiaza intai la ofiterul starii civile, urmand casatoria religioasa prin binecuvantarea Domnului, in Biserica.
Cuvantul lui Dumnezeu nu permite ca un credincios sa se casatoreasca cu o necredincioasa sau invers (Deut.7:3; 1Cor.7:39; 2Cor.6:14)
DIVORTUL – nu este ingaduit de Cuvantul lui Dumnezeu, afara de cazul de adulter dovedit (Mat.19:6-9).
Concubinajul si pruncuciderile sunt neingaduite de Dumnezeu (Evrei 13:4; 1Cor.6:18-20; Gal.5:19; Exod 20:13).
RECASATORIREA – este ingaduita de Cuvantul lui Dumnezeu numai atunci cand unul din cei doi soti a trecut din viata (Rom.7:1-3).
Nu se admite recasatorirea atunci cand despartirea s-a facut din alt motiv decat acel biblic. Cuvantul lui Dumnezeu nu admite aceasta, ci doar o reimpacare sau renuntare la recasatorie (1Cor.7:10,11).
Familia este o institutie divina si biblica. Ea a fost hotarata de Dumnezeu, chiar primilor oameni: Adam si Eva (Geneza 2:18 –24).
Prin casatorie, Dumnezeu face legatura intima si sfanta intre sot si sotie, formand din amandoi un singur trup (Mat.19:5). Cine hotaraste in inima lui sa ramana necasatorit este liber (1 Cor.7:7-8,34,40).
Barbatul este dator sa-si ingrijeasca, sa-si iubeasca si sa-si cinsteasca sotia, ca pe trupul lui (1Petru 3:7; Col.3:19). El este capul femeii si al familiei (1Cor.11:13).
Sotia a fost creata si randuita de Dumnezeu sa fie de ajutor barbatului ei (Genesa 2:18). Ea este datoare sa-l iubeasca si sa i se supuna (Tit 2:4-5; Col.3:18).
Casatoria civila se oficiaza intai la ofiterul starii civile, urmand casatoria religioasa prin binecuvantarea Domnului, in Biserica.
Cuvantul lui Dumnezeu nu permite ca un credincios sa se casatoreasca cu o necredincioasa sau invers (Deut.7:3; 1Cor.7:39; 2Cor.6:14)
DIVORTUL – nu este ingaduit de Cuvantul lui Dumnezeu, afara de cazul de adulter dovedit (Mat.19:6-9).
Concubinajul si pruncuciderile sunt neingaduite de Dumnezeu (Evrei 13:4; 1Cor.6:18-20; Gal.5:19; Exod 20:13).
RECASATORIREA – este ingaduita de Cuvantul lui Dumnezeu numai atunci cand unul din cei doi soti a trecut din viata (Rom.7:1-3).
Nu se admite recasatorirea atunci cand despartirea s-a facut din alt motiv decat acel biblic. Cuvantul lui Dumnezeu nu admite aceasta, ci doar o reimpacare sau renuntare la recasatorie (1Cor.7:10,11).
25. Noi credem in randuiala Bisericii cu privire la binecuvantarea copiilor.
Copiii credinciosilor sunt sfinti (1Cor.7:14). Ei totusi vor fi adusi la binecuvantare, unde, dupa exemplul Domnului Isus (Mat.19:13–15; Marcu 10:13-16), copii mici sunt luati in brate, iar peste cei mari se pun mainile, rostindu-se textul de binecuvantare de la Numeri 6:24-27, in timp ce li se pronunta numele. Apoi urmeaza o scurta rugaciune pentru copil si parintii lui.
Copiii credinciosilor sunt sfinti (1Cor.7:14). Ei totusi vor fi adusi la binecuvantare, unde, dupa exemplul Domnului Isus (Mat.19:13–15; Marcu 10:13-16), copii mici sunt luati in brate, iar peste cei mari se pun mainile, rostindu-se textul de binecuvantare de la Numeri 6:24-27, in timp ce li se pronunta numele. Apoi urmeaza o scurta rugaciune pentru copil si parintii lui.
26. Noi credem ca darnicia este o datorie sfanta pentru fiecare credincios.
Darnicia este asezata de apostoli in primele Biserici crestine: 1Cor.16:1-2; 2Cor.8:1-15. In primul rand, prin darnicie se intareste raspandirea Evangheliei. Pentru a ne mantui, Dumnezeu L-a dat pe Fiul Sau pentru noi (Ioan 3:16). La fel, pentru a putea ajunge Evanghelia si la alti pacatosi, si noi suntem datori sa facem « Partea Domnului »
si dam din toate bunurile noastre celor ce ce ne invata si predica Evanghelia (Gal.6:6; 1Tim.5:17-18; Evrei 7:8). In al doilea rand, sunt ajutati cei ce lucreaza si s-au pus cu totul in slujba propovaduirii Cuvantului (1Tim.5:17-18; Gal.6:6).
In al treilea rand, se urmareste (prin darnicie) ajutorarea saracilor sfinti, cand sunt in nevoi (Mat.25:34-36; Rom.12:13; Prov.14:13).
Membrii Bisericii lui Dumnezeu snut obligati, potrivit Cuvantului Sau, sa ajute cu darurile lor benevole orice lucrare la care sunt chemati si mai ales sa participe regulat la strangerile care au loc in fiecare duminica in toate Bisericile (1Cor.16:12).
Darnicia este asezata de apostoli in primele Biserici crestine: 1Cor.16:1-2; 2Cor.8:1-15. In primul rand, prin darnicie se intareste raspandirea Evangheliei. Pentru a ne mantui, Dumnezeu L-a dat pe Fiul Sau pentru noi (Ioan 3:16). La fel, pentru a putea ajunge Evanghelia si la alti pacatosi, si noi suntem datori sa facem « Partea Domnului »
si dam din toate bunurile noastre celor ce ce ne invata si predica Evanghelia (Gal.6:6; 1Tim.5:17-18; Evrei 7:8). In al doilea rand, sunt ajutati cei ce lucreaza si s-au pus cu totul in slujba propovaduirii Cuvantului (1Tim.5:17-18; Gal.6:6).
In al treilea rand, se urmareste (prin darnicie) ajutorarea saracilor sfinti, cand sunt in nevoi (Mat.25:34-36; Rom.12:13; Prov.14:13).
Membrii Bisericii lui Dumnezeu snut obligati, potrivit Cuvantului Sau, sa ajute cu darurile lor benevole orice lucrare la care sunt chemati si mai ales sa participe regulat la strangerile care au loc in fiecare duminica in toate Bisericile (1Cor.16:12).
27. Noi credem in datoria credinciosilor de a urmari simplitatea in imbracaminte.
Sfanta Scriptura ne invata ca, pe langa supunere si cumpatare, sa fim cuviinciosi si in imbracaminte. Credinciosii trebuie sa urmareasca in imbracamintea lor modestia si simplitatea: podoaba lor sa fie omul ascuns al inimii, un duh bland, linistit, umplut cu Duhul Sfant, care este de mare pret inaintea lui Dumnezeu ( 1Tim.2:9-10; 1Petru 3 :1-6). Credinciosii botezati cu Duhul Sfant formeaza un popor sfant si deosebit de lume, deci ei nu trebuie sa se potriveasca principiilor lumii, nici sa iubeasca deprinderile ei, care intotdeauna inclina spre pacat. Prietenia lumii este vrajmasie cu Dumnezeu (Rom.12:2; Iac. 4:4; Mat.9:24; 1Cor.3:15).
Sfanta Scriptura ne invata ca, pe langa supunere si cumpatare, sa fim cuviinciosi si in imbracaminte. Credinciosii trebuie sa urmareasca in imbracamintea lor modestia si simplitatea: podoaba lor sa fie omul ascuns al inimii, un duh bland, linistit, umplut cu Duhul Sfant, care este de mare pret inaintea lui Dumnezeu ( 1Tim.2:9-10; 1Petru 3 :1-6). Credinciosii botezati cu Duhul Sfant formeaza un popor sfant si deosebit de lume, deci ei nu trebuie sa se potriveasca principiilor lumii, nici sa iubeasca deprinderile ei, care intotdeauna inclina spre pacat. Prietenia lumii este vrajmasie cu Dumnezeu (Rom.12:2; Iac. 4:4; Mat.9:24; 1Cor.3:15).
28. Noi credem ca Duminica este ziua Domnului.
Noi serbam ca zi de rugaciune si odihna Duminica. In ea ne odihnim si participam regulat la serviciile divine ale Bisericii, pentru zidirea noastra sufleteasca.
Serbam aceasta zi in amintirea invierii Domnului Isus Hristos, dupa modelul crestinilor din Biserica primara (1Cor.16:2; Faptele Ap.20:7; 2:1; Ioan 20:19-20).
In afara de Duminica, oficiem servicii divine in orice alta sarbatoare, precum si in zilele stabilite de Biserica (Efes.6:18; 1Tim.2:1-4).
Noi serbam ca zi de rugaciune si odihna Duminica. In ea ne odihnim si participam regulat la serviciile divine ale Bisericii, pentru zidirea noastra sufleteasca.
Serbam aceasta zi in amintirea invierii Domnului Isus Hristos, dupa modelul crestinilor din Biserica primara (1Cor.16:2; Faptele Ap.20:7; 2:1; Ioan 20:19-20).
In afara de Duminica, oficiem servicii divine in orice alta sarbatoare, precum si in zilele stabilite de Biserica (Efes.6:18; 1Tim.2:1-4).
29. Noi credem ca voia Lui Dumnezeu este sa fim loiali fata de stat si fata de autoritatile statului.
Cuvantul lui Dumnezeu ne impune recunoasterea si respectarea autoritatilor si a ordinii de Stat (1Petru 2:13-17; Tit.3:1,2); pe de alta parte aceasta este si o datorie nationala si cetateneasca. Autoritatile Statului sunt randuite de Dumnezeu, pentru pastrarea ordinii publice, pentru conducerea tarii si binele poporului (Rom.13:6-7).
Noi suntem datori a ne ruga pentru autoritati si Inalta carmuire (1Tim.2:1-3).
Cuvantul lui Dumnezeu ne impune recunoasterea si respectarea autoritatilor si a ordinii de Stat (1Petru 2:13-17; Tit.3:1,2); pe de alta parte aceasta este si o datorie nationala si cetateneasca. Autoritatile Statului sunt randuite de Dumnezeu, pentru pastrarea ordinii publice, pentru conducerea tarii si binele poporului (Rom.13:6-7).
Noi suntem datori a ne ruga pentru autoritati si Inalta carmuire (1Tim.2:1-3).
30. Noi credem ca suntem datori sa-i iubim pe toti oamenii, indiferent de rasa, nationalitate sau convingere religioasa (Marcu 9:38, 39; Filip.3:16)
Critica si hula impotriva altui cult religios creeaza antagonism si cearta. Nici un credincios adevarat din Biserica lui Dumnezeu nu calomniaza alte culte religioase (Marcu 9:38-39; Filip.3:16).
Critica si hula impotriva altui cult religios creeaza antagonism si cearta. Nici un credincios adevarat din Biserica lui Dumnezeu nu calomniaza alte culte religioase (Marcu 9:38-39; Filip.3:16).
31. Noi credem in a doua venire a Domnului Isus Hristos si in evenimentele escatologice care vor urma.
a. Rapirea Bisericii
Credem in rapirea Bisericii inainte de aratarea Domnului Isus Hristos pe norii cerului si inainte de necazul cel mare (Isaia 26:20-21; Luca 21:40-44; Luca 17:34-36; 1Cor15:40-44; 1Tes.4:13-18) «Despre ziua aceea si despre ceasul acela, nu stie nimeni: nici ingerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatal» (Mat.24:36).
Dupa rapire va avea loc, in cer, judecata pentru rasplatirea credinciosilor (Rom.14:10; 2Cor.5:10) si apoi nunta Mielului (Apoc.19:7-9.
b. Necazul cel mare si aratarea lui Anticrist
Dupa rapirea Bisericii si ridicarea Duhului Sfant, care azi opresc aratarea omului pacatului - Anticristul (2Tes.2:7-8) - va urma o mare stramtorare din pricina aratarii lui, cum n-a fost vreodata pe pamant si nici nu va mai fi (Mat.24:21; Apoc.6).
Duhul Sau lucreaza deja azi in lume prin ucenicii sai (1Ioan2:18) si tinta lui este
sa-L tagaduiasca pe Tatal, pe Fiul si pe Duhul Sfant, spre a nimici cu desavarsire credinta in Dumnezeu prin semnele si minunile pe care le va face (2Tes.2:4; 9:12; Apoc.13:13; 16:4). Domnul Isus a venit ca Dumnezeu intrupat in om si, dupa ce si-a dat viata ca jertfa de ispasire pentru iertarea pacatelor, a trimis ucenicii Sai sa propavaduiasca Evanghelia, iar Anticrist este Mesia cel fals, adica El are deja multi ucenici in lume, care propavaduiesc fie necredinta, fie invataturile false, spre a-i deschide drumul in lume (1Ioan 2:18; Luca 18:8)
Dupa ce fiii lui Israel vor recunoaste amagirea, in care au fost atrasi de Anticrist, se vor intoarce la Mesia Cel adevarat, care este Isus Hristos, Domnul nostru (Rom.9:27-29, 11:26; Ier.30:7)
c. Venirea Domnului Isus Hristos in slava
«Indata dupa acele zile de necaz, soarele se va intuneca, luna nu-si va mai da lumina ei, stelele vor cadea din cer si puterile cerului vor fi clatinate. Atunci se va arata in cer semnul Fiului omului toate semintiile pamantului se vor boci si vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere si cu mare slava» (Mat.24:29-30; Marcu13:24-26).
Domnul va fi insotit de zecile de mii de sfinti ai Sai, care vor sta la dreapta puterii Sale (1 Tes.4:16-17; Iuda v.14-15).
Atunci Anticristul va fi nimicit cu suflarea gurii Sale: fiara si proorocul mincinos vor fi aruncati de-a dreptul in iazul cu foc (Apoc.19:20; 2 Tes.2:3; Ier.23:33; Mal.4:3; Apoc.19:21). Diavolul va fi aruncat in fantana adancului , unde va fi tinut legat timp de o mie de ani (Apoc.20:1-30).
d. Imparatia lui Dumnezeu pe pamant sau Mileniul
Imparatia lui Dumnezeu din zilele nostre este spirituala (Luca 17:20). Ea nu se intemeiaza pe obiceiuri sau forme exterioare, ci consta in sfintirea vietii, pacea si bucuria care vin de la Duhul Sfant (Rom.14:17).
Noi asteptam insa ca Imparatia lui Dumnezeu sa vin in chip natural pe pamant si ea va avea loc o mie de ani, potrivit Cuvantului Sau (Mat.6:10; Apoc.20:4). Domnul isi va intemeiat Imparatia Sa pe temei de dreptate si sfintenie, stapanind intreg pamantul, fiind El Domn al Domnilor si Rege al Regilor (Apoc.11:15; 1Cor.15:24; Apoc.5:10; 19:16).
In timpul Imparatiei de o mie de ani va fi pace deplina pe pamant, fiindca diavolul va fi legat si nu va avea cine sa mai insele neamurile si va exista armonie chiar intre fiare ; cruzimea nu va mai avea loc (Isaia 11:1-10). Zilele oamenilor vor fi multe, ca zilele copacilor (Isaia 65:9-25). Atunci Imparatia lui Dumnezeu va fi pe tot pamantul (Apoc.11:15).
e. Invierea universala si judecata din urma
Moartea este trecerea omului din viata aceasta in viata vesnica, cu alte cuvinte despartirea sufletului si a duhului de trup. Trupul se intoarce in tarana, de unde a fost luat (Genesa 3:19), iar sufletul este viu, constient si traieste in lumea de dincolo impreuna cu duhul, de care este nedespartit.
Toti oamenii, fara deosebire, trebuie sa moara, fiindca toti au pacatuit (Rom.5:12).
Pentru credinciosi, moartea e o adormire in care asteapta invierea (1Tes.4:13-16), o despartire de trupul firesc, pentru a fi imbracati cu trupul ceresc (2Cor.5:1-8), o parasire a lumii, ca sa fie la un loc cu Domnul, intr-un loc de pace, fericire si odihna (Luca 23:43; Filip.1:23; Apoc.14:13).
Credinciosii se vor infatisa, la timpul hotarat, la scaunul de judecata al lui Hristos, pentru ca fiecare sa-si primeasca rasplata cereasca din mana Domnului pentru toate faptele si ostenelile lor pe care le-a depus pe pamant in lucrul Sau (2Cor.5:10; Rom.14:10–12).
Moartea necredinciosilor este un act insotit de groaza, spaima si remuscari sfatietoare. Sufletul lor se duce intr-un loc de chinuri, asteptand infricosata zi a judecatii din urma (Iuda v.7). Dupa imparatia de o mie de ani, Satana va fi din nou dezlegat pentru putina vreme, timp in care va insela neamurile (Gog si Magog), ca sa faca razboi impotriva sfintilor. «…dar din cer s-a pogorat un foc care i-a mistuit» (Apoc.20:7-10).
Dupa aceasta vor invia toti fara deosebire, cei care nu au avut parte de invierea cea dintai (Apoc.20:5). Marea va da afara mortii care erau in ea, la fel moartea si locuinta mortilor vor da si ele inapoi pe mortii lor (Apoc.20:13,14) si toti vor trece la judecata de la Tronul Alb (Apoc.20:11,12). Si fiecare va fi judecat dupa faptele lui si dupa gradul constiintei pe care a avut-o (Apoc.20:12; Rom.2:12). Cei ce nu au fost gasiti scrisi in Cartea Vietii vor fi aruncati in iazul de foc (Mat.25.32-46; Apoc.20:15)
g. Cerul nou si pamantul cel nou. Viata vesnica
Viata vesnica este o obarsie divina si este un dar al lui Dumnezeu (Rom.6:23; Evrei 7:16). Ea este promisa credinciosilor (1Ioan 2:25; 2Tim.1:1); ea se capata de la Dumnezeu prin credinta in Isus Hristos (1Ioan 5:11; Ioan 3:15), caci El Insusi este viata vesnica (1Ioan 5:20).
Pentru a obtine viata vesnica trebuie sa ne luptam, staruind in fapte bune (Rom.2:7), fiinda noi suntem chemati la ea (1Tim.6:12). Ea este un drept de mostenire pentru veacul viitor (Marcu 10:30), este numita si viata viitoare (1Tim.4:8) si vor intra in ea numai cei neprihaniti, care au luptat cu credinciosie pe pamant, rabdand ispitele. Ei vor primi, la timpul hotarat, cununa vietii vesnice (1Tim.6:12).
« Apoi am vazut un cer nou si un pamant nou; pentru ca cerul dintai si pamantul dintai pierisera si marea nu mai era. Si eu am vazut din cer de la Dumnezeu cetatea sfanta, noul Ierusalim, gatita ca o mireasa impodobita pentru barbatul ei. Si eu am auzit un glas tare, care iesea din scaunul de domnie si zicea: « Iata cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, si ei vor fi poporul Lui, si Dumnezeu Insusi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. El va sterge orice lacrima din ochii lor. Si moartea nu va fi. Nu va mai fi nici tanguire, nici tipat, nici durere, pentru ca lucrurile dintai au trecut» (Apoc.21:1-4).
a. Rapirea Bisericii
Credem in rapirea Bisericii inainte de aratarea Domnului Isus Hristos pe norii cerului si inainte de necazul cel mare (Isaia 26:20-21; Luca 21:40-44; Luca 17:34-36; 1Cor15:40-44; 1Tes.4:13-18) «Despre ziua aceea si despre ceasul acela, nu stie nimeni: nici ingerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatal» (Mat.24:36).
Dupa rapire va avea loc, in cer, judecata pentru rasplatirea credinciosilor (Rom.14:10; 2Cor.5:10) si apoi nunta Mielului (Apoc.19:7-9.
b. Necazul cel mare si aratarea lui Anticrist
Dupa rapirea Bisericii si ridicarea Duhului Sfant, care azi opresc aratarea omului pacatului - Anticristul (2Tes.2:7-8) - va urma o mare stramtorare din pricina aratarii lui, cum n-a fost vreodata pe pamant si nici nu va mai fi (Mat.24:21; Apoc.6).
Duhul Sau lucreaza deja azi in lume prin ucenicii sai (1Ioan2:18) si tinta lui este
sa-L tagaduiasca pe Tatal, pe Fiul si pe Duhul Sfant, spre a nimici cu desavarsire credinta in Dumnezeu prin semnele si minunile pe care le va face (2Tes.2:4; 9:12; Apoc.13:13; 16:4). Domnul Isus a venit ca Dumnezeu intrupat in om si, dupa ce si-a dat viata ca jertfa de ispasire pentru iertarea pacatelor, a trimis ucenicii Sai sa propavaduiasca Evanghelia, iar Anticrist este Mesia cel fals, adica El are deja multi ucenici in lume, care propavaduiesc fie necredinta, fie invataturile false, spre a-i deschide drumul in lume (1Ioan 2:18; Luca 18:8)
Dupa ce fiii lui Israel vor recunoaste amagirea, in care au fost atrasi de Anticrist, se vor intoarce la Mesia Cel adevarat, care este Isus Hristos, Domnul nostru (Rom.9:27-29, 11:26; Ier.30:7)
c. Venirea Domnului Isus Hristos in slava
«Indata dupa acele zile de necaz, soarele se va intuneca, luna nu-si va mai da lumina ei, stelele vor cadea din cer si puterile cerului vor fi clatinate. Atunci se va arata in cer semnul Fiului omului toate semintiile pamantului se vor boci si vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere si cu mare slava» (Mat.24:29-30; Marcu13:24-26).
Domnul va fi insotit de zecile de mii de sfinti ai Sai, care vor sta la dreapta puterii Sale (1 Tes.4:16-17; Iuda v.14-15).
Atunci Anticristul va fi nimicit cu suflarea gurii Sale: fiara si proorocul mincinos vor fi aruncati de-a dreptul in iazul cu foc (Apoc.19:20; 2 Tes.2:3; Ier.23:33; Mal.4:3; Apoc.19:21). Diavolul va fi aruncat in fantana adancului , unde va fi tinut legat timp de o mie de ani (Apoc.20:1-30).
d. Imparatia lui Dumnezeu pe pamant sau Mileniul
Imparatia lui Dumnezeu din zilele nostre este spirituala (Luca 17:20). Ea nu se intemeiaza pe obiceiuri sau forme exterioare, ci consta in sfintirea vietii, pacea si bucuria care vin de la Duhul Sfant (Rom.14:17).
Noi asteptam insa ca Imparatia lui Dumnezeu sa vin in chip natural pe pamant si ea va avea loc o mie de ani, potrivit Cuvantului Sau (Mat.6:10; Apoc.20:4). Domnul isi va intemeiat Imparatia Sa pe temei de dreptate si sfintenie, stapanind intreg pamantul, fiind El Domn al Domnilor si Rege al Regilor (Apoc.11:15; 1Cor.15:24; Apoc.5:10; 19:16).
In timpul Imparatiei de o mie de ani va fi pace deplina pe pamant, fiindca diavolul va fi legat si nu va avea cine sa mai insele neamurile si va exista armonie chiar intre fiare ; cruzimea nu va mai avea loc (Isaia 11:1-10). Zilele oamenilor vor fi multe, ca zilele copacilor (Isaia 65:9-25). Atunci Imparatia lui Dumnezeu va fi pe tot pamantul (Apoc.11:15).
e. Invierea universala si judecata din urma
Moartea este trecerea omului din viata aceasta in viata vesnica, cu alte cuvinte despartirea sufletului si a duhului de trup. Trupul se intoarce in tarana, de unde a fost luat (Genesa 3:19), iar sufletul este viu, constient si traieste in lumea de dincolo impreuna cu duhul, de care este nedespartit.
Toti oamenii, fara deosebire, trebuie sa moara, fiindca toti au pacatuit (Rom.5:12).
Pentru credinciosi, moartea e o adormire in care asteapta invierea (1Tes.4:13-16), o despartire de trupul firesc, pentru a fi imbracati cu trupul ceresc (2Cor.5:1-8), o parasire a lumii, ca sa fie la un loc cu Domnul, intr-un loc de pace, fericire si odihna (Luca 23:43; Filip.1:23; Apoc.14:13).
Credinciosii se vor infatisa, la timpul hotarat, la scaunul de judecata al lui Hristos, pentru ca fiecare sa-si primeasca rasplata cereasca din mana Domnului pentru toate faptele si ostenelile lor pe care le-a depus pe pamant in lucrul Sau (2Cor.5:10; Rom.14:10–12).
Moartea necredinciosilor este un act insotit de groaza, spaima si remuscari sfatietoare. Sufletul lor se duce intr-un loc de chinuri, asteptand infricosata zi a judecatii din urma (Iuda v.7). Dupa imparatia de o mie de ani, Satana va fi din nou dezlegat pentru putina vreme, timp in care va insela neamurile (Gog si Magog), ca sa faca razboi impotriva sfintilor. «…dar din cer s-a pogorat un foc care i-a mistuit» (Apoc.20:7-10).
Dupa aceasta vor invia toti fara deosebire, cei care nu au avut parte de invierea cea dintai (Apoc.20:5). Marea va da afara mortii care erau in ea, la fel moartea si locuinta mortilor vor da si ele inapoi pe mortii lor (Apoc.20:13,14) si toti vor trece la judecata de la Tronul Alb (Apoc.20:11,12). Si fiecare va fi judecat dupa faptele lui si dupa gradul constiintei pe care a avut-o (Apoc.20:12; Rom.2:12). Cei ce nu au fost gasiti scrisi in Cartea Vietii vor fi aruncati in iazul de foc (Mat.25.32-46; Apoc.20:15)
g. Cerul nou si pamantul cel nou. Viata vesnica
Viata vesnica este o obarsie divina si este un dar al lui Dumnezeu (Rom.6:23; Evrei 7:16). Ea este promisa credinciosilor (1Ioan 2:25; 2Tim.1:1); ea se capata de la Dumnezeu prin credinta in Isus Hristos (1Ioan 5:11; Ioan 3:15), caci El Insusi este viata vesnica (1Ioan 5:20).
Pentru a obtine viata vesnica trebuie sa ne luptam, staruind in fapte bune (Rom.2:7), fiinda noi suntem chemati la ea (1Tim.6:12). Ea este un drept de mostenire pentru veacul viitor (Marcu 10:30), este numita si viata viitoare (1Tim.4:8) si vor intra in ea numai cei neprihaniti, care au luptat cu credinciosie pe pamant, rabdand ispitele. Ei vor primi, la timpul hotarat, cununa vietii vesnice (1Tim.6:12).
« Apoi am vazut un cer nou si un pamant nou; pentru ca cerul dintai si pamantul dintai pierisera si marea nu mai era. Si eu am vazut din cer de la Dumnezeu cetatea sfanta, noul Ierusalim, gatita ca o mireasa impodobita pentru barbatul ei. Si eu am auzit un glas tare, care iesea din scaunul de domnie si zicea: « Iata cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, si ei vor fi poporul Lui, si Dumnezeu Insusi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. El va sterge orice lacrima din ochii lor. Si moartea nu va fi. Nu va mai fi nici tanguire, nici tipat, nici durere, pentru ca lucrurile dintai au trecut» (Apoc.21:1-4).
