Copilul sau televizorul?

Un copil, rugandu-se, a spus asa:
Doamne, in seara asta, te rog ceva special.
Transforma-ma intr-un televizor, ca sa-i pot lua locul.
Mi-ar place sa traiesc cum traieste televizorul in casa mea.
Sa am o camera speciala, unde sa se reuneasca toata familia in jurul meu.
Fa sa fiu luat in serios.
Sa fiu in centrul atentiei, asa incat toti sa ma asculte fara sa ma intrerupa sau sa discute.
Mi-ar place sa mi se dea atentia deosebita care este acordata televizorului atunci cand ceva nu functioneaza...
Si sa-i tin de urat tatalui cand se intoarce acasa, chiar si atunci cand vine obosit de la munca.
Si mama, in loc sa ma ignore, sa stea cu mine cand e singura si plictisita.
Iar fratii si surorile mele sa se certe ca sa poata sta cu mine...

Si sa distrez toata familia, chiar daca uneori nu spun nimic.
Mi-ar place sa simt ca lasa totul deoparte ca sa stea cateva minute alaturi de mine.
Doamne, nu-ti cer prea mult.

Doar sa traiesc cum traieste orice televizor.

Ephemeral or Eternal?

Well I had to learn a tough lesson. I had to learn it for some time and all the signs were there, but it seemed easier to take the highway! Truth is people are the value. We are stubborn and we keep on gathering stuff that "make us happy" or maybe that are useful or maybe we just have a "hobby". We pay a lot to buy all these. We are ready to invest in an apartment, in a car, in a 2-week vacation to some end of the world place, in books or shoes or clothes or anything that is so material and ephemeral.

I kept planning to post our New Years resolutions. When stepping into this new year 2011, me and the friends gathered had some thoughts for this new beginning. And they were all so powerful and so of God... but one of them made me think a lot. My friend said that she was planing to put an etiquette with "EPHEMERAL" for all those material-non-important things and another etiquette with "ETERNAL" on humans. That was a brilliant plan. And I am so sure that if we had done that so far our life would've been a little happier, no remorse.

I, on the other hand, got caught in this race for wealth and material gains. I lost track of the humans near me. I forgot to be kind, and nice, and thoughtful. I became more and more bitter and unfriendly. I was told that bitterness keeps people away - somehow like a bad smell. The thing is we lose people. Sometimes we lose them with no possibility to get them back. What we had done by that point will remain. Nothing else matters. Of all people, I can say that humans are not trustworthy, but we need to do our best, we need to build bridges where there are none. Otherwise we're just gonna be alone and all the material things we gather so greedy would not make us happier.

We are so human, so proudling assuming that we're gonna live forever. The problem is that we are right. We ARE gonna live forever... but not the way we are imagining it.

http://urmedecondei.blogspot.com/

CARAREA VIŢELULUI

Intr-o zi, prin codrii seculari,
Acasă un viţel se întorcea, cum fac viţeii buni;
Dar urma lui se abătu, strâmbă cărarea, cum toti viţeii fac.

De-atunci trecura ani trei sute,
Vitelu-i mort, de bună seamă,
Dar urma după el încă-i si azi,
De ea se leaga povestea cu tâlc ce-o să vă spui.

Cărarea de viţel urmat-a fost a doua zi
De-un câine singuratic ce primprejur se întâmplă să treacă.
Apoi un înţelept berbec purtând talangă
Urmă poteca peste văi şi povârnişuri
Cu toată turma după el,
Aşa cum fac berbecii buni.
Şi din acea zi, peste unduitoare dealuri şi poiene,
O cale se croi prin codrii seculari.

Mulţi oameni se vătămau, se eschivau,
Se suceau şi se-aplecau,
Rostind vorbe de indreptăţită mânie
Din cauz-acelei strâmbe cai…
Dar urmau – nu râdeţi -
Acea dintâi hălăduire a viţelului,
Ce-astfel croi prin codri-o cale şerpuită,
Căci bietul bou se clătinase-n mers.

Trecură anii, şi cărăruia prin pădure potecă se făcu,
Întortocheată, şerpuită şi cotită;
Apoi poteca strâmbă se facu un drum
Pe care cai mulţi şi-mpovăraţi se osteneau
Sub soarele dogoritor al verii,
Făcând trei mile-n loc de una.
Şi timp de-un veac şi jumătate
Bătătoriră urmele viţelului.

Ca gândul ani în şir trecură
Şi drumul se făcu o uliţă-ntr-un sat.
Pe când niciunul nu băgă de seama
Ea deveni un bulevard aglomerat
Iar mai târziu strada principală-ntr-un oraş.
Şi uite-aşa, de două veacuri şi jumătate,
Călcau oamenii pe urmele viţelului.

În fiecare zi, o sută de mii de răzleti
Urmau viţelul în zig-zag.
Azi, peste bălăbaneala lui,
Trece traficul continental.
O sută de mii de oameni sunt conduşi
De-un viţel mort de trei sute de ani.
Ei încă urmează strâmba cale
Pierzând o suta de ani pe zi,
Atât de-ndatoraţi se simt
Din reverenţă pentru precedentul consacrat.

Asta ne-nvaţa o lectie morală,
De-aş fi hirotonit, aş predica-o;
Căci omul e-nclinat să calce-orbeşte
Pe calea viţelească de gândire,
Luptând din zori şi până seara
Să ţină ce-a vazut făcând pe alţii

Urmează-n sus şi-n jos calea bătută
Se duc şi vin, dar nu se-abat
De la cărarea şerpuită, ţinută de strămoşi.
Ei cărarea o socotesc sacru făgaş
De-a lungul căruia viaţa şi-o trăiesc.

Dar ce mai râd bătrânii înţelepţi, zei ai pădurii,
Ce l-au văzut pe cel ce-ntâi deschis-a drumul: un viţel.
Ehei, ce multe ne-ar putea-nvăţa povestea mea,
Dar nu-s hirotonit, aşa că n-o pot predica.

- SAM WALTER FOSS-

El (Hristos) le-a mai zis: „Aţi desfiinţat frumos porunca lui Dumnezeu, ca să ţineţi datina voastră." Marcu 7:9