joi, 11 februarie 2016

Protestez!

După ce am citit despre întâlnirile lui Marius și Rut Bodnariu, cu fetele și apoi cu cei doi băieți, după aproape trei luni, paharul a dat peste el. Plec la San Francisco să protestez! Cum pot exista asemenea ființe atât de abrutizate în nordul europeean? Le-au înghețat sufletele în lungile nopți polare? Cum poți sta lângă doi părinți sfâșiați de durere veghindu-le o bucurie dozată și suspravegheată de 60 de minute de întâlnire cu proprii copii, fără să li se topească ceva din aizbergul din inimă?
Cum pot oare duce lingura la gură, acești funcționari ai Barnevernet-ului, când știu că în oala lor fierbe ciorba vânzărilor de copii nevinovați? Cum pot dormi aceste ființe după ce au auzit plânsul sfâșietor al copiilor smulși din brațele mamelor lor?
Mă duc la San Francisco să protestez împotriva unui stat lipsit de inimă și omenie.
Protestez împotriva tuturor celor care calcă în picioare sanctitatea vieții umane. Dacă Norvegia vrea copii, de cei lasă avortați de măcelarii lor? Dacă vrea să apere copiii, de ce nu-i salvează din mâinile ucigașe ale mamelor lor fără frica lui Dumnezeu? De ce nu-i apără de doctorii criminali?
Protestez împotriva celor care au trivializat în Norvegia și pretutindeni, legământul sfânt al căsătoriei pe viață. Împotriva celor ce încurajează distrugerea familiei prin divorțul, mai ușor de făcut azi decât desfacerea unui contract cu compania de telefoane. Protestez împotriva sistemelor parazitare, a păsărilor negre de pradă care se hrănesc din stârvul familiei de azi!
Protestez împotriva celor ce redefinesc familia și vor să recompenseze putregaiul moral al nelegiuirii legăturilor nenaturale cu copiii oamenilor cinstiți și temători de Dumnezeu! Dacă i-am tolerat să-și consume fericirea nelegiuirii lor sterpe, acum vreți să le dați copiii noștri nevinovați?
Protestez împotriva statului norvegian, și împotriva oricărui stat de pe această planetă, care se crede mai bun educator de copii ca părinții lor. Protestez împotriva celor ce subminează autoritatea și responsabilitatea părinților, împotriva celor care cred că statul e mai important ca omul. Dumnezeu n-a creat statul, ci pe om după chipul și asemănarea Lui. Christos, Domnul, n-a murit răstignit pe cruce pentru stat, ci pentru om.
Mă duc la San Francisco să protestez împotriva celor care vor să vitregească copiii noștri de moștenirea pe care suntem gata să le-o lăsăm. Vrem să le lăsăm o credință vie, o morală creștină, o țară pe care s-o iubească, o lume mai bună. Protestez din toate fibrele ființei mele împotriva celor ce vor să ne smulgă copiii din brațe pentru a-i îndoctrina cu filozofiile lor atee și globaliste.
Mă duc la San Francisco să protestez din toată ființa mea împotriva răpirii samavolnice a copiilor familiei Bodnariu de către Barnevernet-ul norvegian.
Protestez pentru că și eu sunt Bodnariu!

Preluat de pe: lascaupetru.wordpress.com