Nevoia de dragoste

Vreau sa exprim in cateva cuvinte dragostea, desi ea nu poate fi exprimata in totalitate prin cuvinte, ea se simte si exista in fiecare din noi intr-o anumita parte, numai poate ca nu o lasam sa se dezvolte cum ar trebui. Vreau sa incep cu un citat, care mie imi place foarte mult si de asemenea mi se pare real si actual: “Ca un om sa iubeasca pe altul e probabil cea mai grea sarcina care ne-a fost incredintata, sarcina suprema, examenul final, opera pentru care toate celelalte sunt doar un preludiu…. Iubirea e un imbold pentru fiecare, sa se desavarseasca, sa devina cineva, sa devina o lume el insusi de dragul cuiva.” – Rainer Maria Rilke.

Acest adevar pe care il spune Rainer Maria Rilke mi se pare cea mai potrivita definitie a dragostei.

Toti ne propunem sa iubim, intr-un fel sau altul, dar de obicei iubim pe cei care ne iubesc, fara sa ne dam seama ca iubind astfel nu facem nici un sacrificiu pentru a iubi, pentru ca acest lucru vine de la sine, iubim pe cei ce ne iubesc, adica le intoarcem dragostea. Noi trebuie sa iubim fara a cere ceva in schimb, neconditionat, nu iubim pentru ca ne iubesc, ci iubim pentru ca asa trebuie, asa ne este scris, aceasta este adevarata arta a iubirii.

Un alt adevar despre iubire este faptul ca iubirea trebuie dovedita prin fapte, nu spusa prin cuvinte, cuvintele sunt doar o finalizare a ceea ce am facut deja si am demonstrat.

Poate e abusrd, ca scriu despre dragoste, dar mie mi se pare un subiect delicat si totodata foarte important, pentru ca iubirea dintre oameni se raceste tot mai mult, de aceea apar atatea: violenta, crime, batai, cuvinte jignitoare, acestea apar acolo unde dragostea nu exista, este absenta cu desavarsire. Daca lumea ar fi plina de dragoste, atunci ar fi o lume perfecta, o lume in care nu ar fi nevoie de interventii ale Politiei, Jandarmeriei, ar fi o lume ideala.

Cred ca fiecare dintre noi ar trebui sa facem un bilant, cum stam cu iubirea pentru cei din jurul nostru si sa ne propunem sa iubim mai mult, sa dovedim dragoste pentru cei din jurul nostru, chiar daca ei ne vor dispretui, dragostea noastra trebuie sa ramana la fel, sa fie o dragoste asa cum spune Biblia, indelung rabdatoare si plina de bunatate, o dragoste care sa se poata jertfi, pentru ca intr-o lume ca asta, cel mai mult este nevoie de DRAGOSTE.

Giurgiu Andrada

Toamna...

Te uiţi în jurul tău , la fiecare pas poţi observa câteva frunze...frunze ruginii, nişte frunze care au fost cândva aşa de verzi, şi aşa de pline de viaţă încât nu ţi-ai putut imagina vreodată că...azi tu le gaseşti moarte, fără culoarea lor verde...le vezi la pământ. Deşi sunt la capătul vieţii lor, fiind toamnă...ele încă continuă să ne facă să ne simţim minunat privindu-le, îşi trăiesc ultima clipă la maxim. Încă din primii ani , noi am fost nişte frunzuliţe...furam zambete, cerşeam imbrăişări, şi pe moment ce tot creşteam...verdele nostru aprins...şi culoarea vie pe care am avut-o...încet, încet, s-a decolorat. Privind in lumea noastră, la probleme noastre, am vrea să meditam puţin...să ne comparăm viaţa noastră cu a frunzelor...cum suportăm noi întodeauna vântul care ne poartă dintr-o parte in alta ?, rezistăm noi ploilor torenţiale, care aproape ne doboară la pământ? şi mai ales...iubim noi paraziţii care mănâncă din noi în fiecare zi? Raportându-ne la viaţa lor...ne dăm seama că suntem mult prea slabi...că de multe ori la încercări ne descurajăm, ne pierdem credinţa, o luăm în jos...nicidecum să ne ridicăm prin mulţumiri. E foarte greu în vieţile noastre să îi mulţumim Domnului, chiar şi atunci când nu ne ascultă rugăciunile...neştiind că El o face pentru a ne zidi, pentru a ne schimba. Poate vi se pare puţin ciudată comparaţia care am făcut-o, dar viaţa noastră chiar are câteva lucruri în comun cu a frunzelor. La fel ca şi noi, ele după moarte se integrează în ceva veşnic, în ceva mai bun şi folositor cuiva, respectiv solului. iar noi, după moarte suntem chemaţi la ceva mai bun, suntem chemaţi la veşnicia cu Tatăl nostru.

Putem învăţa în fiecare zi câte ceva, din fiecare părticică creată de Dumnezeu, şi lăsată la vederea noastră.

Roxana Pop

Cine-i Tatal tau?

Era prima zi de scoala al unui nou an scolar. Copiii ieseau zburdand pe poarta scolii fericiti ca a trecut si prima zi. Zambetul se vede de la distranta pe fetele lor eliberati de povoara si emotiile noului inceput. Fiecare mergea spre casa lui cand sase dintre ei au observat ca merg in acelasi cartier, asa ca fiecare cu ghiozdanul in spate a pornit vesel spre casa. In drumul lor au facut cunostinta si au inceput incet-incet sa povesteasca intamplari si pozne din prima zi de scoala.

Dupa povesti interminabile, au ales un subiect diferit. Au decis ca in “drumetia” lor pe jos pana acasa sa discute fiecare despre tatal lui.

Primul din ei inspirand adanc si cu pieptul in fata zice:

-Tatal meu e politist. Ori de cate ori colegii sau oricine ar fi, imi fac vreo nedreptate eu ii spun repede la tata si el vine si imi face dreptate.

Nelasand sa treaca timpul atat de pretios, al doilea copil auzindusi colegul, incepe si el sa spuna:

-Tatal meu e medic. Eu orice patesc si daca sunt bolnav stiu ca el face tot ce poate sa ma insanatosesc.

Al treilea copil isi face si el curaj si incepe sa zica:

-Tatal meu are magazin alimentar. Orice imi trebuie oricand sa mananc stiu ca imi da.

Al patrulea copil auzind povestile celorlalti zice si el.

-Tatal meu are o slujba oarecare dar stiu ca orice as face eu bun sau rau el e dataor sa ma ierte pentru ca e tatal meu. Si de aceea pot sa fac orice si el ma iarta.

Penultimul copil din grupul celor sase, ia cuvantul mai mandru ca toti si zice cu glas tare si ingamfat.

-Tatal meu e bancher. Si acum e la banca si lucreaza sa faca bani sa-mi pot cumpara tot ce-mi doresc. Imi da oricati bani vreau oricand. El e cel mai tare tata din lume.

Auzand fiecare ce a avut de spus cei cinci copiii isi indreapta privirile spre al saselea din ei. Si toti in cor intreaba:

-Cine-i tatal tau?

Dupa o perioada de tacere copilul zice:

- Eu…, eu nu am tata aici pe pamant. Dar inainte sa plece tati m-a invatat ca am in ceruri mai mult decat un Tata. Mi-a spuns ca acolo sus, exista un Tata bun, care ma vegheaza mereu. Daca sunt bolnav sa-I cer Lui sanatate si rabdare iar daca nu o primesc, stiu ca viata e mai mult decat sanatatea. Daca nu am bani sa stiu ca El are mai mult decat toti banii lumii, iar daca nu primesc bani stiu ca a fi bogat inseamna mai mult decat a avea bani. Cand mi-e foame sa-I cer Lui painea in fiecare zi, iar daca vre-odata nu am paine stiu ca a fi satul inseamna mai mult decat a avea paine. Cand gresesc merg inaintea Lui si-I cer iertare, dar stiu ca L-am suparat si ma rog sa nu mai fac. Iar daca sunt nedreptatit ma rog sa ma incred in El ca la El e dreptatea deplina.

Asta-i TATAL meu.

Paul O.