Toamna...

Te uiţi în jurul tău , la fiecare pas poţi observa câteva frunze...frunze ruginii, nişte frunze care au fost cândva aşa de verzi, şi aşa de pline de viaţă încât nu ţi-ai putut imagina vreodată că...azi tu le gaseşti moarte, fără culoarea lor verde...le vezi la pământ. Deşi sunt la capătul vieţii lor, fiind toamnă...ele încă continuă să ne facă să ne simţim minunat privindu-le, îşi trăiesc ultima clipă la maxim. Încă din primii ani , noi am fost nişte frunzuliţe...furam zambete, cerşeam imbrăişări, şi pe moment ce tot creşteam...verdele nostru aprins...şi culoarea vie pe care am avut-o...încet, încet, s-a decolorat. Privind in lumea noastră, la probleme noastre, am vrea să meditam puţin...să ne comparăm viaţa noastră cu a frunzelor...cum suportăm noi întodeauna vântul care ne poartă dintr-o parte in alta ?, rezistăm noi ploilor torenţiale, care aproape ne doboară la pământ? şi mai ales...iubim noi paraziţii care mănâncă din noi în fiecare zi? Raportându-ne la viaţa lor...ne dăm seama că suntem mult prea slabi...că de multe ori la încercări ne descurajăm, ne pierdem credinţa, o luăm în jos...nicidecum să ne ridicăm prin mulţumiri. E foarte greu în vieţile noastre să îi mulţumim Domnului, chiar şi atunci când nu ne ascultă rugăciunile...neştiind că El o face pentru a ne zidi, pentru a ne schimba. Poate vi se pare puţin ciudată comparaţia care am făcut-o, dar viaţa noastră chiar are câteva lucruri în comun cu a frunzelor. La fel ca şi noi, ele după moarte se integrează în ceva veşnic, în ceva mai bun şi folositor cuiva, respectiv solului. iar noi, după moarte suntem chemaţi la ceva mai bun, suntem chemaţi la veşnicia cu Tatăl nostru.

Putem învăţa în fiecare zi câte ceva, din fiecare părticică creată de Dumnezeu, şi lăsată la vederea noastră.

Roxana Pop