Pana aici Domnul ne-a ajutat...

Zilele acestea am depasit cifra de 1000 de prieteni pentru contul nostru de Facebook. Cu aceasta ocazie vrem sa aducem multumiri Domnului care ne face sa intelegem ca si mediul online poate fi o buna oportunitate de slujire impartasire a experientelor si zidire a noastra a tuturor.
Multumim si voua celor care ati ales sa fim prieteni si sa dati poate un "Like" contului nostru. Asteptam in continuare sfaturi, pareri, experiente traite de unul fiecare, convinsi fiind ca toti avem macar un cuvant, o fraza, o intamplare de zis celor din jur prin care putem incuraja, ridica si sprijini pe cei aflati in nevoie.

Domnul sa fie cu noi toti in continuare !


"Şi orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus şi mulţumiţi, prin El, lui Dumnezeu Tatăl." Coloseni 3:17

Tineri Betel

Indiferenta

“Nimic durabil nu se poate intemeia pe indiferenta.” (Octavian Paler)

Indiferenta este unul dintre pacatele cele mai mari pe care un om le poate savarsi asupra altui om. Indiferenta inseamna sa nu iti pese de cei din jur, iar aceasta se poate potrivi chiar si pentru relatia cu Divinitatea. Indiferenta este unul dintre cele mai mari pacate in raport cu semenii, respectiv cu Divinitatea. Atunci cand suntem indiferenti starnim cea mai mare rautate, deoarece indiferenta doare intotdeauna.

Cum putem sa fim indiferenti la tot ceea ce se intampla in jurul nostru, la problemele celor din jurul nostru? Cum putem sa fim indiferenti cand vedem ca atatia oameni mor fara sa fie mantuiti de Dumnezeu? Cum putem sa fim atat de indiferenti cand stim ca viata asta e atat de scurta si noi am ales un drum gresit ? Cum putem sa fim atat de indiferenti cand nu stim unde vom ajunge dupa moarte ? Toate acestea reprezinta o problema existentiala a lumii in care traim, toate acestea conduc inspre peirzare. Indiferenta este un drum gresit, pe care o apucam tot mai multi dintre noi, tratand-o tot cu indiferenta.

Cum putem sa fim atat de indiferenti cand vedem cate a facut Dumnezeu pentru noi ? Cum putem sa fim atat de indiferenti cand vedem ce frumos a creeat Dumnezeu totul ? Cum putem sa fim atat de indiferenti cand stim ca Dumnezeu si-a dat Fiul ca jertfa de rascumparare pentru pacatele noastre ? Cum putem sa fim atat de indiferenti la chemarea Tatalui care ne iubeste atat de mult ? Cum putem fi atat de indiferenti fata de Cuvantul Sau ? Toate acestea duc inspre pierzarea noastra, inspre iazul cu foc. Indiferenta nu il afecteaza pe Dumnezeu, ne afecteaza pe noi, insa pe Dumnezeu il doare cand ne vede atat de indiferenti la tot ce a facut pentru noi. Insa El nu are de pierdut, cei care pierd sunt oamenii indiferenti, care aleg drumul cel mai usor, renuntand sa lupte pentru idealurile lor.

Un lucru care conteaza este acela de a nu fi indiferenti fata de cei din jurul nostru, de problemele lor si mai ales sa nu fim indiferenti fata de Dumnezeu si de tot ceea ce a facut pentru noi cu atata dragoste.

Andrada G.

Ziua de maine nu e a ta.

Deseori te pui seara in patul tau pufos, zicand o rugaciune superficiala: "Doamne iti multumesc ca m-ai ferit de accidente, fii cu mine peste noapte. Amin", pe fuga in timp ce iti imbraci pijamaua si cu mare graba te bagi sub patura si la somn...Te gandesti putin la ce o sa faci ziua urmatoare, avand o siguranta ca te trezesti odihnit, gata pentru a incepe o noua zi... Dar oare cati dintre noi ne-am pus intrebarea serios...Ne mai trezim maine?:(.

Suntem deja prea obisnuiti cu bunatatea lui Dumnezeu de care beneficiem inca din pantecele mamelor noastre, suntem obisnuiti cu gandul ca, maine este o noua zi pentru care trebuie sa ma odihnesc in noaptea asta, dar... Ne mai trezim maine?:(

Trebuie sa fim constienti de faptul ca numai Domnul stie cat de lung ne este firul vietii, si ca El este Cel care ne mai ingaduie inca o zi...de aceea trebuie sa traim fiecare secunda pentru El, facand voia Lui si laudand numele Lui pentru fiecare minut in care putem zambi, si ne putem bucura de minunatele Lui creatii.

E greu, si dureros...sa vedem cum tineri pleaca dintre noi la cele vesnice, de aceea trebuie sa ne gandim mai bine ca "Ziua de maine nu e a noastra", si ca trebuie sa traim in asa fel, cand ne vine ceasul sa plecam ...sa fim siguri ca doua brate deschise ne intampina acolo sus.

Sunt constienta ca toate se intampla cu un scop si ca prin suferinte Domnul ne vorbeste, si ne face sa ne dam seama pe ce lume traim ...de aceea:" E mult prea scumpa viata asta, ca s-o petreci nepasator, e mult prea scumpa orice clipa...s-o lasi sa treaca fara spor!".

Cred ca e cel mai trist articol pe care l-am scris...si nu vreau sa va intristez si pe voi prea tare, dar cand altii mor..cum pot fii fericita? Trebuie sa ne gandim bine la ceea ce facem, si la ceea ce vom mai putea face in viitorul care ni-l pregateste Dumnezeu fiecaruia...acela fiind de o zi, de un an , de 10 ani, sau... :(

-Anonim-

Pentru ca ai nevoie de credinta cat un bob de mustar…

Va intrebati de ce nimeni nu a mutat muntii pana acum?Nu exista oare credinta?Omenirea cade intr-o stare letargica in care fiecare ramane prins sub carapacea de unde banalitatea si rutina cotidianului ii ofera aparenta siguranta in lumea credintei profanate. Ne pierdem intr-un sir de traditii si obiceiuri, nu distingem esenta unei inimi curate de exterioriul supus normelor timpului in care traim. Ne grabim sa judecam si uitam ca Domnul se uita la inima omului. Ne punem increderea in oameni si avem asteptari de la cei care ne vor dezamagi, si odata cu dezamagirea, credem minciuna ca asta e ordinea fireasca a lucrurilor, si asteptam si sa fim dezamagiti. Pentru ca nu asteptam ce trebuie.

A crede ca Dumnezeu e Domnul inimii tale nu e de ajuns, inima trebuie sa fie deschisa si trebuie sa existe indrazneala de a privi lumea prin ochii credintei. De ce nimeni nu a mutat muntii? Deoarece nu a existat suficienta indrazneala de a milita in lume in credinta pe care o ai. Sau poate e doar constientizarea faptului ca muntele guverneaza perfect armonia create de Dumnezeu in cele sase zile, mutarea muntelui fiind o ignoranta tipic omeneasca. Muntele ca simbol al rasfrangerii sinelui in natura, indeamna spre meditatie si contemplare a ceea ce a creat Dumnezeu si a oferit omului care crede si recunoaste maretia lucrarilor Sale. Si muntele pentru care ai nevoie de credinta cat un bob de mustar e muntele iertarii pacatului, muntele minunii implinite,muntele schimbarii vietii unui om, muntele implinirii.

Dragostea divina si certitudinea ca suntem vegheati si protejati neincetat, compenseaza implinirea pe care o cautam in materialitate, in relatii nesanatoase, in vicii si placeri care ne tin legati de pamant .

“Daca ai credinta cat un bob de mustar poti muta un munte. Dar daca deznadejdea ta este cat un munte, nu poti sa urnesti nici macar un bob de mustar,pe care si o furnica il poate cara kilometri intregi.”(Gavriil Stiharul)

Oana G.