Fara urma de indoiala

Privind prin ochii care au marcat trecerea timpului cu lacrimi, privind cutele lasate de efemeritatea vietii, constientizam limitarea noastra in lupta pe cont propriu pe acest pamant.
Viata traita fara Dumnezeu e o viata lipsita de sens. Avem aparenta placere a clipei
traite pe principiul care contesta existenta idealului. Lumea aceasta tinde sa inlocuiasca teama de momentul judecatii cu o imagine denaturata
a unui Isus depersonalizat, care nu vede,nu aude si nu simte zbaterile, nelinistile si golurile din suflet, goluri care tind spre iluzii, si lasa in urma deziluzia. De fiecare data cand ne oprim inima sa simta,o facem din teama de a ne fi inselate asteptarile, dar astfel demonstram ca nu suntem dispusi sa platim pretul credintei ca ceea ce a fost promis va fi indeplinit.
Dumnezeu poate dincolo de ceea ce noi vedem imposibil, dragostea Lui intrece marginile pe care noi le vedem cand privin in orizontul puterii noastre.
Pentru ca taria noastra e in sangele care continua sa curga pe cruce,de fiecare data cand ne indoim,de fiecare data cand cadem, pentru ca traim inca harul de
a ne putea ridica, si de a lasa lumina dragostei divine sa se oglindeasca in noi, si sa
arda cu pasiune pentru principiul care nu poate fi vandut pe 30 de
arginti, pentru ca a fost deja rascumparat. Fiecare indoiala,fiecare teama pe care o
acceptam darama temelia vietii dedicate trairii pe Munte,unde e siguranta
si pace, alaturi de Dumnezeu. Si credinta neclintita in lucrurile nadajduite e bucata de rai care ne este permisa pe pamant, fericirea care ne ridica. Nu ne constientizam adevaratele nevoi, ci interpretam instinctul ca pe o nevoie demna de a fi satisfacuta, ceea ce ne conduce spre nedumerirea de a nu fi ajuns fericirea, pe cont propriu.
Chiar si dupa ce am strapuns cu sulita necredintei Inima care ne-a dat viata, aceeasi Dragoste curata ne-a ridicat si ne-a sters ranile. Raman cicatricile care marturisesc sfarsitul a ceea ce a durut si rana inchisa de mana vindecatoare, datatoare de viata noua. Si cine ne-ar putea clinti de pe calea pe care am invatat sa mergem,avand privirea atintita in sus si acceptand binecuvantarea care ne copleseste?
„Eu-zice Domnul-te voi învata, si-ti voi arata calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfatui si voi avea privirea indreptata asupra ta." ( Psalmul 32:8)

Oana G.