Sa citim o carte (II)

Viata condusa de scopuri

Ti-ai pus vreodata intrebarea: Ce caut eu pe acest pamant?

Eu nu! Nu mi-am pus intrebarea asta pana nu am gustat ce inseamna sa traiesti o viata implinita in totalitate, in planul lui Dumnezeu. Atunci realizezi ce mult ai pierde daca ai alege orice altceva decat ce are El pentru tine. In perspectiva mea asupra vietii a intervenit o schimbare atun

ci cand am realizat ca fac parte dintr-un plan cosmic, mult mai mare decat orizonturile mele. Nu totul se invarte in jurul meu, si aici nu e vorba despre mine, despre a cauta sa fiu eu fericita, ci e vorba de El, si de minunea de a fi o mica piesa de puzzle din imaginea de ansamblu. O piesa unica! Dumnezeu a desenat un plan etern, din care ne-a facut onoarea sa facem parte.

E ciudat sa imi imaginez, ca daca as

vedea intreaga imagine nu as mai sta nici o secunda pe ganduri, si as alege sa-mi implinesc scopul pentru care am fost creat. Daca mi-as putea imagina practic ce implicatii au actiunile mele in eternitate, as alege sa nu mai irosesc nici o clipa cu focusul indreptat spre moda, masini, shopping, televizor...

O alta realitate este ca Dumnezeu m-a creat in mod unic si perfect pentru locul din puzzle pe care mi l-a pregatit. E interesant cum de multe ori caut sa incap intr-o alta parte, in locul unei alte piese unde mi se pare mai confortabil. Indraznesc sa spun ca nu sunt conturata corect pentru a-mi lua locul pe care mi-l doresc. Si asta se intampla de cate ori privim la cei mai talentati din jur si ne dorim sa fim noi acolo, fara sa realizam c

a Cineva ne-a daruit o personalitate unica, talente si caracteristici care nu au fost alese la intamplare, ci fiecare detaliu din infatisarea ta si personalitatea ta au un scop divin. Si ma intreb: cu cate trasaturi fizice, de personalitate sau legate de contextul din care vin, ma framant, si imi este greu sa le accept?

Si atunci apare o alta intrebare: de ce ma las condus in viata? Si observ ca ne lasam condusi in actiunile noastre de probleme, presiuni din jurul nostru, o amintire dureroasa, o frica care ne bantuie, o incredintare de care ne tinem cu dintii... si cel mai tragic, ne lasam de multe ori condusi de emotii... mai degraba decat sa lasam valorile si principiile corecte, pe care de altfel le stim, sa ne ghideze si sa ne directioneze actiunile spre ceea ce ar trebui sa fim, ce am fost creati sa fim. Care e forta care iti ghideaza viata?

Scopul ultim al universului, al creatiei este sa arate slava lui Dumnezeu. A trai pentru a arata slava lui Dumnezeu in toate actiunile tale, este cea mai mare realizare pe care o poti avea in viata. Cum poti arata gloria Lui? Pasarile au fost create ca sa poata zbura, si atunci cand zboara ii aduc glorie lui Dumnezeu. Tu ai fost creat sa poti face anumite lucruri, si atunci cand le faci penru El, ii aduci Lui glorie. Tu ai fost creat in mod unic pentru planul etern, cosmic a lui Dumnezeu!

Care e scopul tau aici, pe pamant? Ma rog ca aceasta carte inspirata a pastorului Rick Warren sa te ajute sa te asiguri ca nu pierzi esenta vietii pentru care ai fost creat!

Scris de Laura F.

Sărbătorile sau evenimentele bisericeşti şi religioase, sărbătorile populare, sărbătorile sau evenimentele familiale.

Fiecare popor, fiecare trib, fiecare comunitate de oameni are în decursul unui an sau a istoriei lui sărbători şi evenimente religioase populare sau familiale la care participă, la care se bucură sau la care plâng.
Românii, creştini fiind (cel puţin după sondaje şi recensământ) au sărbători care sunt în strânsă legătură cu cele evreieşti şi/sau au o relativă în cele evreieşti.[...]

Vorbind de poporul român şi în speţă de cel penticostal vom constata câteva sărbători şi evenimente cu caracter parţial bisericesc şi mai degrabă profund familial.
O sărbătoare sau un eveniment ar fi ordinarea cu punerea mâinilor de noi slujitori: fie că sunt ei evanghelişti, misionari, păstori, prezbiteri, diaconi sau învăţători. Această sărbătoare are un caracter atât local ce priveşte adunarea dar şi general la nivel de cult aceşti slujitori fiind reprezentativi pentru comunitatea naţională, europeană sau chiar mondială.
O alta ar fi botezul în apă care este atât o sărbătoare a adunării locale prin care noile roade rezultate în urma convertirii încheie un legământ sfânt cu Dumnezeu dar şi cei ce sunt fiii şi ficele adunări îţi dedică viaţa lui Dumnezeu prim mărturia botezului.
Binecuvântarea copiilor este o sărbătoare cu caracter familial, în care soţii binecuvântaţi de Domnul cu rodul dragostei lor, copiii, vin înaintea Domnului cu aceştia pentru a se pun Numele Domnului asupra lor şi Domnul să le dea binecuvântarea (Numeri 6:22-27). Acest eveniment familial era practicat în poporul Israel alături de circumcizia fiecărui copil de parte bărbătească.
Înmormântarea e un eveniment familial trist, prin care cei ce rămân pe acest pămân îşi iau rămas bun de la cel (cea) chemat(ă) la Domnul. Un eveniment care ne face să ne gândim cât suntem de trecători şi că într-o zi va veni clipa când şi noi vom pleca.
Nunta sau căsătoria e un eveniment familial fericit, prin care doi oameni unul de parte bărbătească şi altul de parte femeiască îşi unesc vieţile de comun acord, datorită dragostei ce şi-o poartă cu scopul de a fi un sprijin reciproc, de a sluji împreună Domnului şi de a perpetua specia umană.
Cu tristeţe remarc în mediul evanghelic neoprotestant, aducerea acestor evenimente familiale la rangul de sărbători bisericeşti, ale adunării. Aceste evenimente sunt urmate de regulă de mese festive, mese care în multe cazuri sau transformat într-o oportunitate de a arăta statutul social, puterea economică şi financiară, puterea politică sau multe lucruri asemănătoare. Tindem să devenim manelistici şi să nu facem altceva din aceste evenimente familiale decât modul de a demonstra ceva. Coloane de maşini care claxonează frenetic, zgomotos şi agresiv acompaniate de tarafuri sau formaţii muzicale; coloane mortuare în fruntea cărora merg fanfare zgomotoase; un spectacol adesea grotesc şi ridicol lipsit de discreţie şi bun simţ. Bunăoară, am văzut multe perechi cari s-au căsătorit şi au dat un spectacol impresionant pentru unii: maşini frumoase bine aranjate cu diverse buchete florale şi tot felul de articole auxiliare, program bisericesc frumos în care fanfara a cântat bine, aidoma corul, formaţii vocale şi instrumentale bine pregătite, poezii mişcătoare; predică bună rostită de un invitat de seamă sau de către un preot care a ţinut slujba atât de frumos; masă bogată şi invitaţi de seamă, petrecere şi distracţie. Ce trist că astfel de evenimente s-au soldat în final cu divorţuri la fel de răsunătoare. Oare Dumnezeu nu a dat binecuvântarea sau a fost ea invers proporţională cu programul bisericesc sau evenimentele din acea zi? Spuneam odată unei prietene că mă pot lipsi de toate dar nu de binecuvântarea Domnului. Ea mi-a replicat…crezi că binecuvântarea e dată în acea zi sau ea e rodul copilăriei şi tinereţii petrecute alături de Domnul? M-a blocat preţ de câteva zeci de secunde întrebarea ei şi m-a făcut să mă gândesc la acest lucru. Binecuvântarea Domnului căpătată în pruncie e reînnointă la căsătorie şi rămâne atâta vreme cât cei doi vor sta sub ea. Restul lucrurilor sunt frumoase şi contează într-o oarecare măsură dar nu sunt esenţiale.

La fel de trist e să remarc şi predicire siropoase care nu ajută pe cei doi. Am întrebat prietenii mei cari s-au căsătorit şi aceştia mi-au spus că ei nu mai ştiu despre ce s-a predicat sau a vorbit preotul.

Nici înmormântările nu stau mai bine la acest capitol, şi dacă familiile îndoliate ar avea nevoie de un cuvânt de mângăiere de la Domnul prin fraţii slujitori cel mai ades cuvântul lor tinde să se transforme într-o evanghelizare siropoasă bazată pe un sentimentalism desuet, dar una surdă şi fără scop.

În ce mă priveşte ştiu cum mi-aş dori să arate evenimentele mele familiale, am o altă perspectivă şi cred că şi eu am Duhul lui Cristos.

Sursa:http://corneliurotar.wordpress.com/

Debut orchestra Betel Targu Lapus

Tu ce alegi?

Cancer... un cuvânt ce îl auzim tot mai des, o ameninţare tot mai vizibilă asupra sănătăţii fizice. „Îmi pare rău, aveţi cancer” un verdict care, o dată ce a fost auzit, curmă orice licărire de speranţă. Medicii spun că nu cunosc sursa acestei boli care macină organismul uman şi totuşi... există tratamente, există modalităţi de a lupta împotriva lui... dar toate sunt temporare, nimic permanent. Mereu există posibilitatea cancerului de a recidiva. Tratamentul nu a „curăţat” tot ce era rău in organism, a mai rămas o mică celulă...

Gândidu-mă la această „plagă” care bântuie societatea noastră nu am putut să nu remarc izbitoarea asemănare cu un altfel de cancer... „cancerul” spiritual... păcatul. De cele mai multe ori, la fel ca şi în cazul cancerului fizic, nu ne dăm seama când, cum şi de unde a apărut. Într-o zi... realizăm că legătura noastră cu Dumnezeu nu mai este ca înainte. Nu ştim ce s-a întâmplat, nici cum sau în ce moment din viaţa noastră s-a produs ruptura. Ne trezim că suntem pe marginea prăpastiei sau am început coborârea... sau poate deja am ajuns jos. Păcatul creşte în inima noastră, ne macină, ne tulbură... totuşi, căutând ajutor, putem scăpa.

E momentul să ne punem întrebări: „ce e de făcut?”, „cine ne poate ajuta?”. La fel cum pentru cancer există medici, asistente şi tratamente (temporare), pentru păcat există un singur Om şi un singur tratament (permanent) – Isus Hristos şi sângele Său. E atât de simplu... dar adesea refuzăm să credem că în lumea aceasta, unde totul are un preţ, există acel ceva care nu te costă nimic... poate doar eul tău, mândria ta, renunţarea la anumite obiceiuri/lucruri care îţi plac.

Cu cât alergăm mai repede la Isus, cu cât ii spunem mai repede greşeala noastră/păcatul nostru cu atât e mai uşor ca să scăpăm de el, ca să fim liberi/vindecaţi. Dar parcă ceva ne ţine... sau poate e cineva, un glas care ne strigă: „nu mai există speranţă pentru tine, îmi pare rău”. Adesea ascultăm de el, ne resemnăm doar pentru că cineva ne spune că altfel nu se poate, că nu există nici o speranţă pentru sufletul nostru, că singura opţiune e moartea.

Şi dacă totuşi, speranţa există? De departe, de peste 2000 de ani... o şoaptă se aude, un glas blând care ne cheamă, un glas ce dă speranţă celui căzut în cea mai mare prăpastie.

Ce facem în acel moment crucial în care aflăm că nu totul e pierdut, că există un „tratament” prin care putem fi răscumpăraţi? Ne decidem să îl alegem pe Isus sau îl ignorăm, ascultând de alt glas?

Până la urmă, totul depinde de noi, de decizia pe care o luăm. Eu am decis să îl ascult pe Isus... TU ce decizi?

„[...] ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul. Alege viaţa ca să trăieşti [...]” Deuteronom 30:19

Anonim

Tribul Maasai

Imi place sa stiu ca Dumnezeu a vrut ca intr-o zi toate natiunile sa ii cante o cantare noua. Vom canta cu totii, in unitate in ciuda diferentelor culturale, a culorii sau a limbii. Cand i-am cunoscut prima data pe maasai am stiut ca mai presus de imbracamintea lor excentrica, de infatisarea stranie si credintele invechite in care traiesc, sunt si ei un popor pentru care a murit Isus. Vreau sa descriu in cateva randuri unele aspecte din cultura lor cu care am venit in contact in Africa, si imi doresc mai mult decat orice sa facem util timpul in care vom citi articolul. Haideti sa lasam putin deoparte rugaciunile noastre egoiste, si sa ne luam un timp astazi in care sa ne rugam pentru acesti oameni uitati de lume intr-un colt al Africii.

Tribul Maasai este cel mai cunoscut trib semi-nomadic din Kenya si Tanzania care traieste pe terenuri aride si semi aride in Rift Valley. Se crede ca au migrat din valea Nilului aducand cu ei turmele lor de vite. Sunt considerati razboinici feroce, temuti de toate celelalte triburi. Ei vorbesc limba masai sau samburu. Populatia estimata a maasailor este de 900 000, din care aproximativ jumatate traiesc in sudul Kenyei. Ii veti recunoaste prin marile orase ale Kenyei imbracati intr-o patura rosie sau albastra in carouri, cu un brau la mijloc in care este nelipsit un cutit, niste sandale decupate dintr-un cauciuc de masina, si un toiag in mana.

In ciuda civilizatiei care se extinde tot mai mult in Kenya, maasaii au reusit sa-si mentina traditiile. Zona pe care ei o populeaza in sudul Kenyei se numeste Maasai Mara, si s-a redus in ultimii ani tot mai mult datorita urbanizarii. Aici ei traiesc in mici sate sub forma circulara. De obicei un sat este ocupat de o singura familie, respectiv casa barbatului in mijloc, si casele nevestelor cu copiii lor fiecare, pe margini. Barbatii sunt cei care trebuie sa construiasca gardul de jur imprejurul micului sat, un gard de spini de salcam ca turmele lor sa fie protejate de lei, iar femeile sunt cele care trebuie sa construiasca casele. Casele sunt facute din iarba, noroi si crengi, iar gemurile sunt foarte mici, sau lipsesc de tot. Cand intri intr-o casa de maasai iti vor trebui cateva momente sa te obisnuiesti cu intunericul, apoi cu fumul deoarece tot ce gasesti inauntru este un foc in mijloc, cu cateva ulcioare pentru mancare, si pe jos doua-trei piei de animale pe care dorm.

Femeile sunt responsabile cu culesul lemnelor pentru foc, ele aduc apa de la mari departari pe cap, ele aduna laptele de la vaci, gatesc, in timp ce barbatii se ocupa cu pastoritul si cu discutiile despre politica interna a tribului.

Animalele sunt sursa lor principala de venit. Maasaii sunt crescatori de vite si capre, economia lor fiind aproape exclusiv bazata pe produsele animale, din care isi iau mancarea : carne, lapte si chiar sange, deoarece unele din ritualurile lor sacre includ consumarea sangelui de vaca. Pentru ei bogatia principala o reprezinta numarul vitelor si a copiilor. Ciudat este ca atunci cand o vaca moare, plang o saptamana, dar cand moare un copil, plang doar o zi.

Ei considera ca Dumnezeu a dat Maasailor ca dar vitele, de aceea au reputatie de razboinici, deoarece de-a lungul anilor s-au razboit cu alte triburi care detineau vite, sub pretextul ca isi cer inapoi ceea ce li se cuvine.

Barbatii maasai au foarte multe ritualuri si ceremonii, cel mai cunoscut fiind dansul lor cu sarituri in aer care dovedeste puterea si agilitatea barbatului razboinic maasai.

Ca un barbat sa se poata casatori se cerea ca el sa fi reusit sa omoare un leu. In mod oficial legea aceasta a incetat, dar in majoritatea triburilor lor inca se practica.

O alta traditie la maasai este ca atunci cand copiii ajung la varsta tineretii li se scot dintii din fata de jos, atat la femei cat si la barbati.

Deasemenea in acest trib se practica circumcizia, atat la barbati cat si la femei, in adolescenta. Guvernul kenyan a incercat sa interzica practica mai ales pentru fete, dar nu au reusit deoarece este strict aparata, in mod ciudat chiar de femeile maasai.

Tineri pentru Misiune au reusit sa castige increderea acestor razboinici si sa intre in Masai Mara, si au inceput acolo diferite lucrari. In aprilie 2006 au deschis o scoala primara unde sunt in jur de 180 de elevi, si multi altii care vor sa se inscrie. Prefera sa isi stie copiii intr-o scoala deschise pe pamanturile lor, in locurile unde pot sa isi pastreze traditiile decat sa ii trimita la oras pentru educatie. Cei din TPM inca mai au nevoie de profesori pentru toti copiii doritori de educatie.

Deasemenea este o clinica acolo, dar din lipsa de personal, ea functioneaza doar ocazional, atunci cand medici calificati vin pentru o perioada acolo in misiune.

Sunt echipe TPM care merg in mod constant in acele locuri, stau in corturi si se implica in diferite lucrari practice de constructie, clinici mobile, evanghelizare, sunt organizate diferite programe de ucenicie pentru noii crestini, programe de educatie in ceea ce priveste iginena si despre prevenire Hiv, virus foarte raspnadit in Africa.

Tineri pentru Misiune este un loc unde poti si tu sa te implici. Sunt nenumarate lucrari prin care poti sa slujesti in Maasai Mara. In primul rand vei sta acolo, in sat cu maasaii, vei vedea modul in care acest trib vechi si-a pastrat traditiile, cum se organizeaza ei, vei manca impreuna cu ei si vei dormi sub cerul plin de stele. Iti place sa dai invatatura, sa ajuti in scoli, sa conduci inchinarea, studii biblice, scoala duminicala, vizite la orfelinate, munca practica, sau orice alt fel de slujire?

Tu poti fii parte in raspandirea Evangheliei pana la marginile pamantului. Vino in misiune, sau sustine in rugaciune misionarii de acolo, si oamenii din acest trib. Si pentru ei a murit Isus...

Laura F.