Românii, creştini fiind (cel puţin după sondaje şi recensământ) au sărbători care sunt în strânsă legătură cu cele evreieşti şi/sau au o relativă în cele evreieşti.[...]
Vorbind de poporul român şi în speţă de cel penticostal vom constata câteva sărbători şi evenimente cu caracter parţial bisericesc şi mai degrabă profund familial.
O sărbătoare sau un eveniment ar fi ordinarea cu punerea mâinilor de noi slujitori: fie că sunt ei evanghelişti, misionari, păstori, prezbiteri, diaconi sau învăţători. Această sărbătoare are un caracter atât local ce priveşte adunarea dar şi general la nivel de cult aceşti slujitori fiind reprezentativi pentru comunitatea naţională, europeană sau chiar mondială.
O alta ar fi botezul în apă care este atât o sărbătoare a adunării locale prin care noile roade rezultate în urma convertirii încheie un legământ sfânt cu Dumnezeu dar şi cei ce sunt fiii şi ficele adunări îţi dedică viaţa lui Dumnezeu prim mărturia botezului.
Binecuvântarea copiilor este o sărbătoare cu caracter familial, în care soţii binecuvântaţi de Domnul cu rodul dragostei lor, copiii, vin înaintea Domnului cu aceştia pentru a se pun Numele Domnului asupra lor şi Domnul să le dea binecuvântarea (Numeri 6:22-27). Acest eveniment familial era practicat în poporul Israel alături de circumcizia fiecărui copil de parte bărbătească.
Înmormântarea e un eveniment familial trist, prin care cei ce rămân pe acest pămân îşi iau rămas bun de la cel (cea) chemat(ă) la Domnul. Un eveniment care ne face să ne gândim cât suntem de trecători şi că într-o zi va veni clipa când şi noi vom pleca.
Nunta sau căsătoria e un eveniment familial fericit, prin care doi oameni unul de parte bărbătească şi altul de parte femeiască îşi unesc vieţile de comun acord, datorită dragostei ce şi-o poartă cu scopul de a fi un sprijin reciproc, de a sluji împreună Domnului şi de a perpetua specia umană.
Cu tristeţe remarc în mediul evanghelic neoprotestant, aducerea acestor evenimente familiale la rangul de sărbători bisericeşti, ale adunării. Aceste evenimente sunt urmate de regulă de mese festive, mese care în multe cazuri sau transformat într-o oportunitate de a arăta statutul social, puterea economică şi financiară, puterea politică sau multe lucruri asemănătoare. Tindem să devenim manelistici şi să nu facem altceva din aceste evenimente familiale decât modul de a demonstra ceva. Coloane de maşini care claxonează frenetic, zgomotos şi agresiv acompaniate de tarafuri sau formaţii muzicale; coloane mortuare în fruntea cărora merg fanfare zgomotoase; un spectacol adesea grotesc şi ridicol lipsit de discreţie şi bun simţ. Bunăoară, am văzut multe perechi cari s-au căsătorit şi au dat un spectacol impresionant pentru unii: maşini frumoase bine aranjate cu diverse buchete florale şi tot felul de articole auxiliare, program bisericesc frumos în care fanfara a cântat bine, aidoma corul, formaţii vocale şi instrumentale bine pregătite, poezii mişcătoare; predică bună rostită de un invitat de seamă sau de către un preot care a ţinut slujba atât de frumos; masă bogată şi invitaţi de seamă, petrecere şi distracţie. Ce trist că astfel de evenimente s-au soldat în final cu divorţuri la fel de răsunătoare. Oare Dumnezeu nu a dat binecuvântarea sau a fost ea invers proporţională cu programul bisericesc sau evenimentele din acea zi? Spuneam odată unei prietene că mă pot lipsi de toate dar nu de binecuvântarea Domnului. Ea mi-a replicat…crezi că binecuvântarea e dată în acea zi sau ea e rodul copilăriei şi tinereţii petrecute alături de Domnul? M-a blocat preţ de câteva zeci de secunde întrebarea ei şi m-a făcut să mă gândesc la acest lucru. Binecuvântarea Domnului căpătată în pruncie e reînnointă la căsătorie şi rămâne atâta vreme cât cei doi vor sta sub ea. Restul lucrurilor sunt frumoase şi contează într-o oarecare măsură dar nu sunt esenţiale.
La fel de trist e să remarc şi predicire siropoase care nu ajută pe cei doi. Am întrebat prietenii mei cari s-au căsătorit şi aceştia mi-au spus că ei nu mai ştiu despre ce s-a predicat sau a vorbit preotul.
Nici înmormântările nu stau mai bine la acest capitol, şi dacă familiile îndoliate ar avea nevoie de un cuvânt de mângăiere de la Domnul prin fraţii slujitori cel mai ades cuvântul lor tinde să se transforme într-o evanghelizare siropoasă bazată pe un sentimentalism desuet, dar una surdă şi fără scop.
În ce mă priveşte ştiu cum mi-aş dori să arate evenimentele mele familiale, am o altă perspectivă şi cred că şi eu am Duhul lui Cristos.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu