De ce astepti Sarbatorile?

M-am gandit la intrebarea aceasta de ceva vreme avand in vedere ca Sarbatorile se apropie cu repeziciune si orasele sunt impodobite in straie de sarbatoare, auzim colinde la televizor, pe internet sau si mai devreme magazinele au inceput "reprofilarea" cu produse de "sezon". Pe langa evidenta tenta comerciala care au luat-o Sarbatorile de multa vreme si de care se tot vorbeste, mai e un punct de vedere, si anume- spiritualul. Imi aduc aminte parca era ieri de o cuvantare a unui cunoscut anul trecut cam in aceasta perioada. Zicea tanarul acesta de Sarbatori cum le-am transformat in nimicuri. Se ziceau multe lucruri atunci si au fost invataturi bune insa au venit Sarbatorile, au trecut si noi tot asa suntem nu degeaba spune si Scriptura "Secerişul a trecut, vara s-a isprăvit, şi noi tot nu suntem mântuiţi!". De la faptul ca avem incredibilul curaj (sa nu zic altfel) sa afirmam ca nu e Craciun fara zapada (de parca sarbatoarea ar sta in zapada) pana la a face mancare care se arunca jumatate dupa Sarbatori toate aceste lucruri ne departeaza de Cel care a dat motivul sarbatorii- Dumnezeu.
Am stat de vorba cu mai multi oameni sa-i intreb despre sarbatori si trist a fost raspunsul sa aflu ca oamenii se zbat umblam in stanga si drepta, cumparaturi, curatenie pana tarziu in noapte si de ne apucam cu doua saptamani inainte tot pana in ziua de ajun avem de mulcit ca in zilele de sarbatoate sa fim asa epuizati atat fizic cat si psihic incat sa nu ne mai putem bucura cu adevarat.
Ce inseamna Sarbatoarea? Umblet pana nu mai putem pentru a pregati "atmosfera", stare de discomfort ca nu e zapada (sau poate Dumnezeu ne face si moftul acesta), colindat de forma, mancare si bautura pana la epuizare, cateva poze pe Facebook, poate un prieten nou, o prietena noua si am bifat si Craciunul asta.

Oare asa vrea Fiul lui Dumnezeu sa-i sarbatorim venirea in lume?

In asteptarea Craciunului

"Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un fiu, şi-i va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi) - Isaia 7, 14


Este timpul împăcării cu noi înşine şi cu semenii noştri. Suntem conştienţi oare că această aşteptare dinaintea crăciunului trebuie să ne facă mai buni? Sau ne gândim doar unde vom petrece această sărbătoare care dintr-o "Sărbătoare a mântuirii" pentru mulţi creştini, a devenit doar simplă sărbătoare de iarnă. Ce aşteptăm de la minunata sărbătoare a naşterii Mîntuitorului - mese umplute doar cu bogate bucate, chefuri, alcool, sarmale, discoteci, baluri, ş.m.d., sau aşteptăm ca lăsând la o parte cele pământeşti "Pruncul Sfânt", să ne împodobească inimile cu căldura dragostei Sale, să ne hrănească cu "bucatele veşniciei" ? Aşteptarea dinaintea crăciunului este un timp de pregătire pentru întâlnirea cu Domnul Iisus. El va veni aşa cum de 2000 de ani o face în fiecare an, deaceea pentru a nu ne număra printre cei mulţi care Îl lasă afară în frig alungându-L de la uşa inimii lor, să învăţăm în acest timp de aşteptare să-L recunoaştem pe Mesia, atunci când va veni. Adam, ispitit de cel viclean, a căutat în fruct viaţa, înşelându-se. Să nu facem şi noi la fel, căutând fericirea în sărbătorile lumeşti pline de desfrâu şi îmbuibare. Biserica împreună cu Domnul său, ne învaţă că nu doar cu pâine trăieşte omul, ci mai ales cu orice cuvânt ieşit din gura lui Dumnezeu (cf. Matei 4, 4) Tot ceea ce avem şi am strâns în această lume nu ne aparţine, întrucât totul vine de la El (cf. Ps. 103) Deaceea să ne dăm toate silinţele să triumfe în viaţa noastră iubirea cu fapta, bunătatea, dragostea, milostenia şi buna înţelegerea între noi şi semenii noştri. Timpul acesta de aşteptare a naşterii Mântuitorului nu trebuie să se încheie odată cu sărbătoarea naşterii Domnului Iisus, el trebuie să fie un timp de aşteptare continuu. Domnul Iisus este prezent în oamenii pe care-i întâlnim zilnic. Mulţi dintre ei se zbat în sărăcie, în suferinţă...Cum să ne dorim şi să dorim unul altuia "Sărbători fericite", atâta timp cât se mai aud bătăi în uşa inimii, a casei noastre? Glasul unui neajutorat, al vreunui frate mai sărac poate fi glasul Domnului. Cum răspundem la acest glas? Vino mâine! S-ar putea să nu mai vină sau atunci când va reveni să fie prea târziu pentru noi.

Sorin Micutiu

Esecul

“Esecul este cheia succesului; fiecare greseala ne invata ceva” (Morihei Ueshiba)

Cu esecul in viata sunt sigura ca ne-am intalnit fiecare dintre noi, dar nu sunt sigura ca fiecare persoana a stiut sa-l depaseasca. Pentru a putea depasi un esec trebuie sa fi tare, sa ai o personalitate puternica si nu in ultimul rand sa te gandesti ca fiecare lucru in lumea aceasta este randuit de Dumnzeu pentru a ne face mai puternici, pentru a ne modela caracterul. Nu exista succese mari fara a avea mai inati un esec, este important ca atunci cand ai un esec sa sti sa te ridici, fara a sta prea mult pe ganduri, e important sa iti folosesti chiar ultimele puteri pentru a merge mai departe in ciuda a ceea ce se intampla. Atunci cand in viata ta are loc un esec, de cele mai multe ori poate te gandesti la acesta ca si cum ar fi cel mai grav lucru care ti s-ar putea intampla in viata, dar nu e asa, intotdeauna este loc si de mai rau. Fiecare esec trebuie sa ne faca mai puternici, cu fiecare esec invatam sa traim, ca aceseta sa nu se mai repete, nu trebuie sa il privim ca o tragedie care ni se intampla numai noua si peste care nu putem trece. Pentru orice in lumea aceasta mai exista inca o sansa, inca o barca de salvare, important este sa nu ne pierdem niciodata speranta si sa credem ca Dumnezeu este cel care vegheaza asupra tuturor lucrurilor, El dorind sa ne incerce credinta prin orice lucru care ni se intampla, nimic nu este fara stirea Lui.

Poate ai cazut la un examen, poate ai luat o nota proasta, poate te-ai despartit de cineva drag, poate te-a dezamagit cineva, poate cineva te batjocoreste, dar nu uita ca in ciuda acestor esecuri trebuie sa ramai ferm pe pozitie, sa te gandesti ca mai exista o speranta, ca barca de salvare e langa tine, urmeaza sa faci doar un pas si sa urci in ea.

Cel mai important lucru pe care nu trebuie sa il uiti niciodata atunci cand treci printr-un esec este faptul ca Dumnezeu este langa tine, cheama-L si el va fi sprijinul tau oricand daca te increzi in El.

Andrada Giurgiu

Pledoarie pentru Romania

Nadia Comaneci - primeste prima nota de 10 din istoria gimnasticii, Timisoara- primul oras din Europa iluminat electric, Traian Vuia - primul zbor din lume, Bucuresti- primul oras din lume iluminat cu petrol, Petrache Poenaru - inventatorul stiloului, Surdesti Maramures- biserica cu cel mai inalt turn de lemn din lume, Henri Coanda- primul motor cu reactie din lume, Casa Poporului- cea mai mare, scumpa si grea cladire din lume, Nicolae Paulescu- inventatorul insulinei. Sunt o multime de lucruri, oameni, locuri, obiecte care doar pomenite te pot face sa-ti creasca inima stiind ca sunt la noi in tara, au fost facute de romani si sunt apreciate si folosite de o lume intreaga. Lista ar putea continua, lasa un comment cu alte realizari si locuri minunate din tara noastra sa stim si sa nu uitam ca Domnul ne-a binecuvantat cu un pamant minunat si oameni extraordinari. Noi- ce facem??


"Dacă poporul Meu peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga, şi va căuta Faţa Mea, şi se va abate de la căile lui rele, - îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul, şi-i voi tămădui ţara."

2Cronici 7:14

Discipline sprituale ( I )

Postul

Definitii:
Ce este postul?
Postul este disciplina prin care declaram ca depindem in totalitate de Dumnezeu. El este negarea voluntara a functiilor firesti ale organismului, cu scopul de a ne concentra doar asupra realitatii spiriuale.
Abtinerea de la orice fel de hrana solida sau lichida.

Ce nu este postul?
- greva foamei
- cura de slabire
- regim medical
- rebeliune impotriva lui Dumnezeu
- magie

Postul in Biblie:
Postul Domnului - Luca 4:2
Posturi partiale - Daniel 10:3
Posturi totale - Estera 4:16, Deut 9:9, 1Imp 19:8
Postul comun - Levetic 23:27 (al intregii comunitati) - Ziua ispasirii (Ioel 2:15)
Posturi regulate - Zaharia 8:19

Este postul o porunca?
Postul este prezentat de catre Domnul in legatura cu darnicia si rugaciunea
Matei 6:16
- Matei 9:15- este necesar cand Mirele nu va mai fi cu ucenicii
- Nu este formulat ca o porunca, dar reiese ca Isus se astepta ca ucenicii Lui sa posteasca.
- Nu utilizeaza expresia "trebuie" ci "cand..."

Scopul Postului
Trebuie sa ne eliberam de impresia ca prin post vom pune la picioare toata lumea, chiar si pe Dumnezeu.

- postul ne ajuta sa ne concentram asupra lui Dumnezeu- Luca 2:37
- postul trebuie dedicat lui Dumnezeu- Zaharia 7:5
- scoate la iveala lucrurile care ne domina Psalmul 69:10
- ne invata sa traim cu orice Cuvant- Matei 4:4 (nu infometare ci saturarea sufletului
- inlesneste mentinerea unui echilibru in viata- ne invata sa renuntam la ce nu este necesar 1 Corinteni6:12, 9:27
- ajuta la smerenia nostra- Psalmul 35:13
- aduce eficienta in rugaciunea de mijlocire

Esenta postului
PRIN POST DECLARAM CA MAI BINE TRAIM FARA MANCARE DECAT FARA PARTASIE CU DUMNEZEU.
In sens largit, postul este renuntarea la tot ce ni se pare absolut necesar pentru a trai.

Paul

Blogul tinerilor a implinit un anisor

Vrand nevrand suntem parte a unei lumi globalizate care depaseste toate recordurile, sparge toate barierele, dezvoltandu-se intr-un ritm ametitor.Astfel Facebook-ul a ajuns sa aiba jumatate de milliard de utilizatori, Google-ul a anunţat că motorul său de căutare pentru imagini, care indexează peste 10 miliarde de fotografii, a înregistrat 1 miliard de vizualizări pe zi.La nivel global numarul utilizatorilor de internet va depasi in 2010 doua miliarde, insa cresterea este una galopanta. China si-a crescut numarul de utilizatori cu 29 de procente fata de anul trecut. Au ajuns la cifra de 420 de milioane de internauti. Vrand nevrand, Biserica trebuie sa se adapteze acestei lumi online pe care o poate intelege tot mai greu, o poate controla tot mai putin, si se identifica tot mai firav in ce priveste valorile comune. Un lucru e sigur: aceasta lume online are nevoie de iubire, iar iubirea adevarata vine de la Dumnezeu si ar trebui sa fie gasita in Biserica Sa. Biserica trebuie sa ofere aceasta iubire.

In contextul in care traim blogul tinerilor unei biserici este cat un fir de nisip dintr-un ocean, cat o boaba de mustar, sau cat o firmitura dintr-o paine de o suta de tone. Insa samanta Evanghelie desi firava creste intotdeauna pe cai nestiute de noi, cinci paini si doi pesti pot hrani multimi la care n-am visat, iar glasul care striga in pustie se poate auzi pana la marginile pamantului. Ne-am reunit in jurul unui nume: Hristos. Avem o deviza: Inchinarea. Ne caracterizeaza: Tineretea. Avem un defect: Credinta. Luptam cu cea mai periculoasa arma : Dragostea.

Pentru ca tineripentruHristos.blogspot.com a implinit un an, nu uitati ca Dumnezeu poate lucra si asa. Nu uitati ca este nevoie de fiecare dintre voi. Iar pentru acest anisor felicitari tuturor celor ati colaborat la realizarea lui.

Sorin Giurgiu

Sa citim o carte ( III )

O viata sub semnul slujirii.

“Minute ce se transforma necrutator in ore se scurg irezistibil in clepsidra vremii facand loc zilelor, lunilor, anilor… Daca am urmari cu rabdare secundarul neobosit al unui ceasornic timp de un minut gandindu-ne la importanta fiecarei secunde ce devine istorie, n-am ramane simpli pasageri pe scena vietii.” (Marius Gorcea 1 ianuarie 2000)

Tot despre viata vorbeste si cartea aceasta biografica, despre viata si experientele misionare ale lui Marius Gorcea. Scrisa de sotia acestuia-Marcela Gorcea, cartea este un periplu prin copilarie, tinerete, slujire, familie si nu in cele din urma prin marturiile celor care l-au cunoscut pe Marius-fondatorul misiunii Speranta.

Cartea prezinta timpul copilariei lui Marius, anii de scoala precum si primele tendinte misionare. Tineretea este evocata sub semnul slujirii (la fel ca intreaga carte) prezentandu-se aici decizia luata pentru misiune precum si prima calatorie misionara a grupului ce a devenit “Speranta”. In paginile urmatoare ne este aratata slujirea lui Marius impreuna cu grupul, incepand de la viziunea care au avut-o si pana la proiectele care s-au vazut a fi conceretizate pas cu pas prin mana Creatorului.

Autoarea continua si ne prezinta aspectul familial al vietii cu Marius de la decizia de a forma o familie la viata celor doi petrecuta in lucrare, cu bucurii si greutati pana la ultimele clipe ale celor doi soti impreuna.

Pentru mine cartea este un imblod de a merge mai departe intr-o lume plina de pacat, o marturie extraordinara a unui Dumnezeu atotputernic, o lumina a unei vieti de om traite pentru Dumnezeu.

Recomand aceasta carte cu caldura fiecaruia, “Încolo, ce se cere de la ispravnici, este ca fiecare să fie găsit credincios în lucrul încredinţat lui”. (1Corinteni4:2)

Paul

Nevoia de dragoste

Vreau sa exprim in cateva cuvinte dragostea, desi ea nu poate fi exprimata in totalitate prin cuvinte, ea se simte si exista in fiecare din noi intr-o anumita parte, numai poate ca nu o lasam sa se dezvolte cum ar trebui. Vreau sa incep cu un citat, care mie imi place foarte mult si de asemenea mi se pare real si actual: “Ca un om sa iubeasca pe altul e probabil cea mai grea sarcina care ne-a fost incredintata, sarcina suprema, examenul final, opera pentru care toate celelalte sunt doar un preludiu…. Iubirea e un imbold pentru fiecare, sa se desavarseasca, sa devina cineva, sa devina o lume el insusi de dragul cuiva.” – Rainer Maria Rilke.

Acest adevar pe care il spune Rainer Maria Rilke mi se pare cea mai potrivita definitie a dragostei.

Toti ne propunem sa iubim, intr-un fel sau altul, dar de obicei iubim pe cei care ne iubesc, fara sa ne dam seama ca iubind astfel nu facem nici un sacrificiu pentru a iubi, pentru ca acest lucru vine de la sine, iubim pe cei ce ne iubesc, adica le intoarcem dragostea. Noi trebuie sa iubim fara a cere ceva in schimb, neconditionat, nu iubim pentru ca ne iubesc, ci iubim pentru ca asa trebuie, asa ne este scris, aceasta este adevarata arta a iubirii.

Un alt adevar despre iubire este faptul ca iubirea trebuie dovedita prin fapte, nu spusa prin cuvinte, cuvintele sunt doar o finalizare a ceea ce am facut deja si am demonstrat.

Poate e abusrd, ca scriu despre dragoste, dar mie mi se pare un subiect delicat si totodata foarte important, pentru ca iubirea dintre oameni se raceste tot mai mult, de aceea apar atatea: violenta, crime, batai, cuvinte jignitoare, acestea apar acolo unde dragostea nu exista, este absenta cu desavarsire. Daca lumea ar fi plina de dragoste, atunci ar fi o lume perfecta, o lume in care nu ar fi nevoie de interventii ale Politiei, Jandarmeriei, ar fi o lume ideala.

Cred ca fiecare dintre noi ar trebui sa facem un bilant, cum stam cu iubirea pentru cei din jurul nostru si sa ne propunem sa iubim mai mult, sa dovedim dragoste pentru cei din jurul nostru, chiar daca ei ne vor dispretui, dragostea noastra trebuie sa ramana la fel, sa fie o dragoste asa cum spune Biblia, indelung rabdatoare si plina de bunatate, o dragoste care sa se poata jertfi, pentru ca intr-o lume ca asta, cel mai mult este nevoie de DRAGOSTE.

Giurgiu Andrada

Toamna...

Te uiţi în jurul tău , la fiecare pas poţi observa câteva frunze...frunze ruginii, nişte frunze care au fost cândva aşa de verzi, şi aşa de pline de viaţă încât nu ţi-ai putut imagina vreodată că...azi tu le gaseşti moarte, fără culoarea lor verde...le vezi la pământ. Deşi sunt la capătul vieţii lor, fiind toamnă...ele încă continuă să ne facă să ne simţim minunat privindu-le, îşi trăiesc ultima clipă la maxim. Încă din primii ani , noi am fost nişte frunzuliţe...furam zambete, cerşeam imbrăişări, şi pe moment ce tot creşteam...verdele nostru aprins...şi culoarea vie pe care am avut-o...încet, încet, s-a decolorat. Privind in lumea noastră, la probleme noastre, am vrea să meditam puţin...să ne comparăm viaţa noastră cu a frunzelor...cum suportăm noi întodeauna vântul care ne poartă dintr-o parte in alta ?, rezistăm noi ploilor torenţiale, care aproape ne doboară la pământ? şi mai ales...iubim noi paraziţii care mănâncă din noi în fiecare zi? Raportându-ne la viaţa lor...ne dăm seama că suntem mult prea slabi...că de multe ori la încercări ne descurajăm, ne pierdem credinţa, o luăm în jos...nicidecum să ne ridicăm prin mulţumiri. E foarte greu în vieţile noastre să îi mulţumim Domnului, chiar şi atunci când nu ne ascultă rugăciunile...neştiind că El o face pentru a ne zidi, pentru a ne schimba. Poate vi se pare puţin ciudată comparaţia care am făcut-o, dar viaţa noastră chiar are câteva lucruri în comun cu a frunzelor. La fel ca şi noi, ele după moarte se integrează în ceva veşnic, în ceva mai bun şi folositor cuiva, respectiv solului. iar noi, după moarte suntem chemaţi la ceva mai bun, suntem chemaţi la veşnicia cu Tatăl nostru.

Putem învăţa în fiecare zi câte ceva, din fiecare părticică creată de Dumnezeu, şi lăsată la vederea noastră.

Roxana Pop

Cine-i Tatal tau?

Era prima zi de scoala al unui nou an scolar. Copiii ieseau zburdand pe poarta scolii fericiti ca a trecut si prima zi. Zambetul se vede de la distranta pe fetele lor eliberati de povoara si emotiile noului inceput. Fiecare mergea spre casa lui cand sase dintre ei au observat ca merg in acelasi cartier, asa ca fiecare cu ghiozdanul in spate a pornit vesel spre casa. In drumul lor au facut cunostinta si au inceput incet-incet sa povesteasca intamplari si pozne din prima zi de scoala.

Dupa povesti interminabile, au ales un subiect diferit. Au decis ca in “drumetia” lor pe jos pana acasa sa discute fiecare despre tatal lui.

Primul din ei inspirand adanc si cu pieptul in fata zice:

-Tatal meu e politist. Ori de cate ori colegii sau oricine ar fi, imi fac vreo nedreptate eu ii spun repede la tata si el vine si imi face dreptate.

Nelasand sa treaca timpul atat de pretios, al doilea copil auzindusi colegul, incepe si el sa spuna:

-Tatal meu e medic. Eu orice patesc si daca sunt bolnav stiu ca el face tot ce poate sa ma insanatosesc.

Al treilea copil isi face si el curaj si incepe sa zica:

-Tatal meu are magazin alimentar. Orice imi trebuie oricand sa mananc stiu ca imi da.

Al patrulea copil auzind povestile celorlalti zice si el.

-Tatal meu are o slujba oarecare dar stiu ca orice as face eu bun sau rau el e dataor sa ma ierte pentru ca e tatal meu. Si de aceea pot sa fac orice si el ma iarta.

Penultimul copil din grupul celor sase, ia cuvantul mai mandru ca toti si zice cu glas tare si ingamfat.

-Tatal meu e bancher. Si acum e la banca si lucreaza sa faca bani sa-mi pot cumpara tot ce-mi doresc. Imi da oricati bani vreau oricand. El e cel mai tare tata din lume.

Auzand fiecare ce a avut de spus cei cinci copiii isi indreapta privirile spre al saselea din ei. Si toti in cor intreaba:

-Cine-i tatal tau?

Dupa o perioada de tacere copilul zice:

- Eu…, eu nu am tata aici pe pamant. Dar inainte sa plece tati m-a invatat ca am in ceruri mai mult decat un Tata. Mi-a spuns ca acolo sus, exista un Tata bun, care ma vegheaza mereu. Daca sunt bolnav sa-I cer Lui sanatate si rabdare iar daca nu o primesc, stiu ca viata e mai mult decat sanatatea. Daca nu am bani sa stiu ca El are mai mult decat toti banii lumii, iar daca nu primesc bani stiu ca a fi bogat inseamna mai mult decat a avea bani. Cand mi-e foame sa-I cer Lui painea in fiecare zi, iar daca vre-odata nu am paine stiu ca a fi satul inseamna mai mult decat a avea paine. Cand gresesc merg inaintea Lui si-I cer iertare, dar stiu ca L-am suparat si ma rog sa nu mai fac. Iar daca sunt nedreptatit ma rog sa ma incred in El ca la El e dreptatea deplina.

Asta-i TATAL meu.

Paul O.

Sa citim o carte (II)

Viata condusa de scopuri

Ti-ai pus vreodata intrebarea: Ce caut eu pe acest pamant?

Eu nu! Nu mi-am pus intrebarea asta pana nu am gustat ce inseamna sa traiesti o viata implinita in totalitate, in planul lui Dumnezeu. Atunci realizezi ce mult ai pierde daca ai alege orice altceva decat ce are El pentru tine. In perspectiva mea asupra vietii a intervenit o schimbare atun

ci cand am realizat ca fac parte dintr-un plan cosmic, mult mai mare decat orizonturile mele. Nu totul se invarte in jurul meu, si aici nu e vorba despre mine, despre a cauta sa fiu eu fericita, ci e vorba de El, si de minunea de a fi o mica piesa de puzzle din imaginea de ansamblu. O piesa unica! Dumnezeu a desenat un plan etern, din care ne-a facut onoarea sa facem parte.

E ciudat sa imi imaginez, ca daca as

vedea intreaga imagine nu as mai sta nici o secunda pe ganduri, si as alege sa-mi implinesc scopul pentru care am fost creat. Daca mi-as putea imagina practic ce implicatii au actiunile mele in eternitate, as alege sa nu mai irosesc nici o clipa cu focusul indreptat spre moda, masini, shopping, televizor...

O alta realitate este ca Dumnezeu m-a creat in mod unic si perfect pentru locul din puzzle pe care mi l-a pregatit. E interesant cum de multe ori caut sa incap intr-o alta parte, in locul unei alte piese unde mi se pare mai confortabil. Indraznesc sa spun ca nu sunt conturata corect pentru a-mi lua locul pe care mi-l doresc. Si asta se intampla de cate ori privim la cei mai talentati din jur si ne dorim sa fim noi acolo, fara sa realizam c

a Cineva ne-a daruit o personalitate unica, talente si caracteristici care nu au fost alese la intamplare, ci fiecare detaliu din infatisarea ta si personalitatea ta au un scop divin. Si ma intreb: cu cate trasaturi fizice, de personalitate sau legate de contextul din care vin, ma framant, si imi este greu sa le accept?

Si atunci apare o alta intrebare: de ce ma las condus in viata? Si observ ca ne lasam condusi in actiunile noastre de probleme, presiuni din jurul nostru, o amintire dureroasa, o frica care ne bantuie, o incredintare de care ne tinem cu dintii... si cel mai tragic, ne lasam de multe ori condusi de emotii... mai degraba decat sa lasam valorile si principiile corecte, pe care de altfel le stim, sa ne ghideze si sa ne directioneze actiunile spre ceea ce ar trebui sa fim, ce am fost creati sa fim. Care e forta care iti ghideaza viata?

Scopul ultim al universului, al creatiei este sa arate slava lui Dumnezeu. A trai pentru a arata slava lui Dumnezeu in toate actiunile tale, este cea mai mare realizare pe care o poti avea in viata. Cum poti arata gloria Lui? Pasarile au fost create ca sa poata zbura, si atunci cand zboara ii aduc glorie lui Dumnezeu. Tu ai fost creat sa poti face anumite lucruri, si atunci cand le faci penru El, ii aduci Lui glorie. Tu ai fost creat in mod unic pentru planul etern, cosmic a lui Dumnezeu!

Care e scopul tau aici, pe pamant? Ma rog ca aceasta carte inspirata a pastorului Rick Warren sa te ajute sa te asiguri ca nu pierzi esenta vietii pentru care ai fost creat!

Scris de Laura F.

Sărbătorile sau evenimentele bisericeşti şi religioase, sărbătorile populare, sărbătorile sau evenimentele familiale.

Fiecare popor, fiecare trib, fiecare comunitate de oameni are în decursul unui an sau a istoriei lui sărbători şi evenimente religioase populare sau familiale la care participă, la care se bucură sau la care plâng.
Românii, creştini fiind (cel puţin după sondaje şi recensământ) au sărbători care sunt în strânsă legătură cu cele evreieşti şi/sau au o relativă în cele evreieşti.[...]

Vorbind de poporul român şi în speţă de cel penticostal vom constata câteva sărbători şi evenimente cu caracter parţial bisericesc şi mai degrabă profund familial.
O sărbătoare sau un eveniment ar fi ordinarea cu punerea mâinilor de noi slujitori: fie că sunt ei evanghelişti, misionari, păstori, prezbiteri, diaconi sau învăţători. Această sărbătoare are un caracter atât local ce priveşte adunarea dar şi general la nivel de cult aceşti slujitori fiind reprezentativi pentru comunitatea naţională, europeană sau chiar mondială.
O alta ar fi botezul în apă care este atât o sărbătoare a adunării locale prin care noile roade rezultate în urma convertirii încheie un legământ sfânt cu Dumnezeu dar şi cei ce sunt fiii şi ficele adunări îţi dedică viaţa lui Dumnezeu prim mărturia botezului.
Binecuvântarea copiilor este o sărbătoare cu caracter familial, în care soţii binecuvântaţi de Domnul cu rodul dragostei lor, copiii, vin înaintea Domnului cu aceştia pentru a se pun Numele Domnului asupra lor şi Domnul să le dea binecuvântarea (Numeri 6:22-27). Acest eveniment familial era practicat în poporul Israel alături de circumcizia fiecărui copil de parte bărbătească.
Înmormântarea e un eveniment familial trist, prin care cei ce rămân pe acest pămân îşi iau rămas bun de la cel (cea) chemat(ă) la Domnul. Un eveniment care ne face să ne gândim cât suntem de trecători şi că într-o zi va veni clipa când şi noi vom pleca.
Nunta sau căsătoria e un eveniment familial fericit, prin care doi oameni unul de parte bărbătească şi altul de parte femeiască îşi unesc vieţile de comun acord, datorită dragostei ce şi-o poartă cu scopul de a fi un sprijin reciproc, de a sluji împreună Domnului şi de a perpetua specia umană.
Cu tristeţe remarc în mediul evanghelic neoprotestant, aducerea acestor evenimente familiale la rangul de sărbători bisericeşti, ale adunării. Aceste evenimente sunt urmate de regulă de mese festive, mese care în multe cazuri sau transformat într-o oportunitate de a arăta statutul social, puterea economică şi financiară, puterea politică sau multe lucruri asemănătoare. Tindem să devenim manelistici şi să nu facem altceva din aceste evenimente familiale decât modul de a demonstra ceva. Coloane de maşini care claxonează frenetic, zgomotos şi agresiv acompaniate de tarafuri sau formaţii muzicale; coloane mortuare în fruntea cărora merg fanfare zgomotoase; un spectacol adesea grotesc şi ridicol lipsit de discreţie şi bun simţ. Bunăoară, am văzut multe perechi cari s-au căsătorit şi au dat un spectacol impresionant pentru unii: maşini frumoase bine aranjate cu diverse buchete florale şi tot felul de articole auxiliare, program bisericesc frumos în care fanfara a cântat bine, aidoma corul, formaţii vocale şi instrumentale bine pregătite, poezii mişcătoare; predică bună rostită de un invitat de seamă sau de către un preot care a ţinut slujba atât de frumos; masă bogată şi invitaţi de seamă, petrecere şi distracţie. Ce trist că astfel de evenimente s-au soldat în final cu divorţuri la fel de răsunătoare. Oare Dumnezeu nu a dat binecuvântarea sau a fost ea invers proporţională cu programul bisericesc sau evenimentele din acea zi? Spuneam odată unei prietene că mă pot lipsi de toate dar nu de binecuvântarea Domnului. Ea mi-a replicat…crezi că binecuvântarea e dată în acea zi sau ea e rodul copilăriei şi tinereţii petrecute alături de Domnul? M-a blocat preţ de câteva zeci de secunde întrebarea ei şi m-a făcut să mă gândesc la acest lucru. Binecuvântarea Domnului căpătată în pruncie e reînnointă la căsătorie şi rămâne atâta vreme cât cei doi vor sta sub ea. Restul lucrurilor sunt frumoase şi contează într-o oarecare măsură dar nu sunt esenţiale.

La fel de trist e să remarc şi predicire siropoase care nu ajută pe cei doi. Am întrebat prietenii mei cari s-au căsătorit şi aceştia mi-au spus că ei nu mai ştiu despre ce s-a predicat sau a vorbit preotul.

Nici înmormântările nu stau mai bine la acest capitol, şi dacă familiile îndoliate ar avea nevoie de un cuvânt de mângăiere de la Domnul prin fraţii slujitori cel mai ades cuvântul lor tinde să se transforme într-o evanghelizare siropoasă bazată pe un sentimentalism desuet, dar una surdă şi fără scop.

În ce mă priveşte ştiu cum mi-aş dori să arate evenimentele mele familiale, am o altă perspectivă şi cred că şi eu am Duhul lui Cristos.

Sursa:http://corneliurotar.wordpress.com/

Debut orchestra Betel Targu Lapus

Tu ce alegi?

Cancer... un cuvânt ce îl auzim tot mai des, o ameninţare tot mai vizibilă asupra sănătăţii fizice. „Îmi pare rău, aveţi cancer” un verdict care, o dată ce a fost auzit, curmă orice licărire de speranţă. Medicii spun că nu cunosc sursa acestei boli care macină organismul uman şi totuşi... există tratamente, există modalităţi de a lupta împotriva lui... dar toate sunt temporare, nimic permanent. Mereu există posibilitatea cancerului de a recidiva. Tratamentul nu a „curăţat” tot ce era rău in organism, a mai rămas o mică celulă...

Gândidu-mă la această „plagă” care bântuie societatea noastră nu am putut să nu remarc izbitoarea asemănare cu un altfel de cancer... „cancerul” spiritual... păcatul. De cele mai multe ori, la fel ca şi în cazul cancerului fizic, nu ne dăm seama când, cum şi de unde a apărut. Într-o zi... realizăm că legătura noastră cu Dumnezeu nu mai este ca înainte. Nu ştim ce s-a întâmplat, nici cum sau în ce moment din viaţa noastră s-a produs ruptura. Ne trezim că suntem pe marginea prăpastiei sau am început coborârea... sau poate deja am ajuns jos. Păcatul creşte în inima noastră, ne macină, ne tulbură... totuşi, căutând ajutor, putem scăpa.

E momentul să ne punem întrebări: „ce e de făcut?”, „cine ne poate ajuta?”. La fel cum pentru cancer există medici, asistente şi tratamente (temporare), pentru păcat există un singur Om şi un singur tratament (permanent) – Isus Hristos şi sângele Său. E atât de simplu... dar adesea refuzăm să credem că în lumea aceasta, unde totul are un preţ, există acel ceva care nu te costă nimic... poate doar eul tău, mândria ta, renunţarea la anumite obiceiuri/lucruri care îţi plac.

Cu cât alergăm mai repede la Isus, cu cât ii spunem mai repede greşeala noastră/păcatul nostru cu atât e mai uşor ca să scăpăm de el, ca să fim liberi/vindecaţi. Dar parcă ceva ne ţine... sau poate e cineva, un glas care ne strigă: „nu mai există speranţă pentru tine, îmi pare rău”. Adesea ascultăm de el, ne resemnăm doar pentru că cineva ne spune că altfel nu se poate, că nu există nici o speranţă pentru sufletul nostru, că singura opţiune e moartea.

Şi dacă totuşi, speranţa există? De departe, de peste 2000 de ani... o şoaptă se aude, un glas blând care ne cheamă, un glas ce dă speranţă celui căzut în cea mai mare prăpastie.

Ce facem în acel moment crucial în care aflăm că nu totul e pierdut, că există un „tratament” prin care putem fi răscumpăraţi? Ne decidem să îl alegem pe Isus sau îl ignorăm, ascultând de alt glas?

Până la urmă, totul depinde de noi, de decizia pe care o luăm. Eu am decis să îl ascult pe Isus... TU ce decizi?

„[...] ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul. Alege viaţa ca să trăieşti [...]” Deuteronom 30:19

Anonim

Tribul Maasai

Imi place sa stiu ca Dumnezeu a vrut ca intr-o zi toate natiunile sa ii cante o cantare noua. Vom canta cu totii, in unitate in ciuda diferentelor culturale, a culorii sau a limbii. Cand i-am cunoscut prima data pe maasai am stiut ca mai presus de imbracamintea lor excentrica, de infatisarea stranie si credintele invechite in care traiesc, sunt si ei un popor pentru care a murit Isus. Vreau sa descriu in cateva randuri unele aspecte din cultura lor cu care am venit in contact in Africa, si imi doresc mai mult decat orice sa facem util timpul in care vom citi articolul. Haideti sa lasam putin deoparte rugaciunile noastre egoiste, si sa ne luam un timp astazi in care sa ne rugam pentru acesti oameni uitati de lume intr-un colt al Africii.

Tribul Maasai este cel mai cunoscut trib semi-nomadic din Kenya si Tanzania care traieste pe terenuri aride si semi aride in Rift Valley. Se crede ca au migrat din valea Nilului aducand cu ei turmele lor de vite. Sunt considerati razboinici feroce, temuti de toate celelalte triburi. Ei vorbesc limba masai sau samburu. Populatia estimata a maasailor este de 900 000, din care aproximativ jumatate traiesc in sudul Kenyei. Ii veti recunoaste prin marile orase ale Kenyei imbracati intr-o patura rosie sau albastra in carouri, cu un brau la mijloc in care este nelipsit un cutit, niste sandale decupate dintr-un cauciuc de masina, si un toiag in mana.

In ciuda civilizatiei care se extinde tot mai mult in Kenya, maasaii au reusit sa-si mentina traditiile. Zona pe care ei o populeaza in sudul Kenyei se numeste Maasai Mara, si s-a redus in ultimii ani tot mai mult datorita urbanizarii. Aici ei traiesc in mici sate sub forma circulara. De obicei un sat este ocupat de o singura familie, respectiv casa barbatului in mijloc, si casele nevestelor cu copiii lor fiecare, pe margini. Barbatii sunt cei care trebuie sa construiasca gardul de jur imprejurul micului sat, un gard de spini de salcam ca turmele lor sa fie protejate de lei, iar femeile sunt cele care trebuie sa construiasca casele. Casele sunt facute din iarba, noroi si crengi, iar gemurile sunt foarte mici, sau lipsesc de tot. Cand intri intr-o casa de maasai iti vor trebui cateva momente sa te obisnuiesti cu intunericul, apoi cu fumul deoarece tot ce gasesti inauntru este un foc in mijloc, cu cateva ulcioare pentru mancare, si pe jos doua-trei piei de animale pe care dorm.

Femeile sunt responsabile cu culesul lemnelor pentru foc, ele aduc apa de la mari departari pe cap, ele aduna laptele de la vaci, gatesc, in timp ce barbatii se ocupa cu pastoritul si cu discutiile despre politica interna a tribului.

Animalele sunt sursa lor principala de venit. Maasaii sunt crescatori de vite si capre, economia lor fiind aproape exclusiv bazata pe produsele animale, din care isi iau mancarea : carne, lapte si chiar sange, deoarece unele din ritualurile lor sacre includ consumarea sangelui de vaca. Pentru ei bogatia principala o reprezinta numarul vitelor si a copiilor. Ciudat este ca atunci cand o vaca moare, plang o saptamana, dar cand moare un copil, plang doar o zi.

Ei considera ca Dumnezeu a dat Maasailor ca dar vitele, de aceea au reputatie de razboinici, deoarece de-a lungul anilor s-au razboit cu alte triburi care detineau vite, sub pretextul ca isi cer inapoi ceea ce li se cuvine.

Barbatii maasai au foarte multe ritualuri si ceremonii, cel mai cunoscut fiind dansul lor cu sarituri in aer care dovedeste puterea si agilitatea barbatului razboinic maasai.

Ca un barbat sa se poata casatori se cerea ca el sa fi reusit sa omoare un leu. In mod oficial legea aceasta a incetat, dar in majoritatea triburilor lor inca se practica.

O alta traditie la maasai este ca atunci cand copiii ajung la varsta tineretii li se scot dintii din fata de jos, atat la femei cat si la barbati.

Deasemenea in acest trib se practica circumcizia, atat la barbati cat si la femei, in adolescenta. Guvernul kenyan a incercat sa interzica practica mai ales pentru fete, dar nu au reusit deoarece este strict aparata, in mod ciudat chiar de femeile maasai.

Tineri pentru Misiune au reusit sa castige increderea acestor razboinici si sa intre in Masai Mara, si au inceput acolo diferite lucrari. In aprilie 2006 au deschis o scoala primara unde sunt in jur de 180 de elevi, si multi altii care vor sa se inscrie. Prefera sa isi stie copiii intr-o scoala deschise pe pamanturile lor, in locurile unde pot sa isi pastreze traditiile decat sa ii trimita la oras pentru educatie. Cei din TPM inca mai au nevoie de profesori pentru toti copiii doritori de educatie.

Deasemenea este o clinica acolo, dar din lipsa de personal, ea functioneaza doar ocazional, atunci cand medici calificati vin pentru o perioada acolo in misiune.

Sunt echipe TPM care merg in mod constant in acele locuri, stau in corturi si se implica in diferite lucrari practice de constructie, clinici mobile, evanghelizare, sunt organizate diferite programe de ucenicie pentru noii crestini, programe de educatie in ceea ce priveste iginena si despre prevenire Hiv, virus foarte raspnadit in Africa.

Tineri pentru Misiune este un loc unde poti si tu sa te implici. Sunt nenumarate lucrari prin care poti sa slujesti in Maasai Mara. In primul rand vei sta acolo, in sat cu maasaii, vei vedea modul in care acest trib vechi si-a pastrat traditiile, cum se organizeaza ei, vei manca impreuna cu ei si vei dormi sub cerul plin de stele. Iti place sa dai invatatura, sa ajuti in scoli, sa conduci inchinarea, studii biblice, scoala duminicala, vizite la orfelinate, munca practica, sau orice alt fel de slujire?

Tu poti fii parte in raspandirea Evangheliei pana la marginile pamantului. Vino in misiune, sau sustine in rugaciune misionarii de acolo, si oamenii din acest trib. Si pentru ei a murit Isus...

Laura F.

Crestin de 1 leu intr-o lume de 2 lei ....

...asa s-ar putea denumi tot ceea ce reprezinta crestinii creati de sistemele noastre religioase si nu de Cuvantul Lui Dumnezeu(in conlucrare cu Duhul Sfant). Deformarea Adevarurilor Scripturistice duce tot mai mult, ca niciodata parca, la o deformare a capacitatii de intelegere a Cuvantului lui Dumnezeu, respectiv la o intelegere deformata a lui Dumnezeu. Usuratatea cu care sunt prezentate principiile Scripturale naste oameni usuratici in ceea ce inseamna implinirea Cuvantului lui Dumnezeu, si astfel se nasc oameni handicapati spiritual, care inteleg superficial voia lui Dumnezeu si care vor ajunge in Iad, desi drumul lor spre Iad este pavat de Biserici cu "iluzii spirituale, locuri cu verdeata etc. " Ne inselam crezand ca Dumnezeu e un Dumnezeu superficial. Cand auzim predicandu-se Cuvantul, si numai Cuvantul, ne lamentam cu expresii de genu " Lasa frate ca nu-i chiar asa ..., doar nu ii Dumnezeu chiar asa de exclusivist, El ii bun, ii Dragoste ... " si uite asa ne ducem in Iad... singurii dintre toti oamenii ...noi, "crestinii", intram in Iad cu fruntea sus. Eu si cred ca si altii s-au saturat de "ecumenismu' asta spiritual" care naste sperante false. Trist e ca mare parte din bisericile evanghelice incep sa se alinieze si ele acestui curent de acceptare... care zice: "Doar toti avem acelasi Dumnezeu". Numai ca... spre nenorocirea noastra Dumnezeu e de alta parere:
1 Corinteni 6:9 Nu stiti ca cei nedrepti nu vor mosteni Imparatia lui Dumnezeu? Nu va inselati in privinta aceasta: nici curvarii, nici inchinatorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomitii, 10 nici hotii, nici cei lacomi, nici betivii, nici defaimatorii, nici raparetii nu vor mosteni Imparatia lui Dumnezeu. 11 Si asa erati unii din voi! Dar ati fost spalati, ati fost sfintiti, ati fost socotiti neprihaniti, in Numele Domnului Isus Hristos, si prin Duhul Dumnezeului nostru.

Pacat ...am inceput asa de bine, numai ca ....sfarsitul lauda inceputul. Am inceput sa am indoieli cu privire la toate cultele, deoarece tot mai mult ne adancim in superficialitate. Suntem corigenti, asta-i ideea, si m-as mira sa ne mai ridicam ....urmeaza repetentia. De aici nu ne mai scapa nimeni... pacat ca devenim tot mai atei in traire, desi buzele noastre pline de mandrie afirma inconstient: "Suntem crestini !"

Ar ramane totusi ceva de facut... sa punem mana pe Scriptura si sa o studiem in fiecare zi, sa ne umplem capul cu studii si predici, sa memoram versete, si avand aceste lucruri in minte sa incepem sa traim cum a trait ISUS. Sa predicam oamenilor cu viata noastra si sa ii chemam la Hristos nu la Penticostali, Baptisti, Ortodocsi, Catolici...etc.

Traind asa, cand va veni El...ne va lua acasa: " Iata, in adevar, ce va spunem, prin Cuvantul Domnului: noi cei vii, care vom ramane pana la venirea Domnului nu vom lua-o inaintea celor adormiti. Caci insusi Domnul, cu un strigat, cu glasul unui arhanghel si cu trambita lui Dumnezeu, Se va pogori din cer, si intai vor invia cei morti in Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi ramas, vom fi rapiti toti impreuna cu ei, in nori, ca sa intampinam pe Domnul in vazduh; si astfel, vom fi totdeauna cu Domnul. 1 Tesaloniceni 4:15:17

Calin Vlasin

Sa citim o carte...

"Aş vrea acum să vă vorbesc despre un prieten foarte special. Până acum abia dacă l-am menţionat deşi adevărul e că fiecare pagină a acestei presupuse cărţi a fost scrisă doar pentru că El m-a ajutat. E acel cineva care te însoţeşte pretutindeni şi care îţi vine în ajutor atunci când ai nevoie. Pare a fi prietenul perfect, nu? Chiar este. Aţi ghicit? Nu încă?

Adevărul e că nici măcar nu ştiu cum să încep. Ce să spun prima dată? De parcă Dumnezeu ar putea fi cuprins în cuvinte! Bunătate. Dreptate. Stâncă tare. Adăpost. Turn de scăpare. Farul din noaptea grea. Dragoste nemăsurată. Vegheator. Mângâietor. Ocrotitor. Medic suprem. Aş putea să continui, dar cred ca ideea e să vă explic, în cuvintele sărace, ce însemnă El pentru mine.

Adevărul e că pentru fiecare dintre noi El s-a descoperit într-un mod aparte. Fiecare dintre cei care au ajuns să-L cunoască, în parte, L-au văzut într-un mod diferit. Avem libertate acum. Libertatea de a gândi, de a avea opinii, de a ne practica religia. Dumnezeu nu e niciuna dintre aceste libertăţi. Din punctul meu de vedere El este libertatea supremă. Nu încerc să mă ascund după perdea. Dar, când e vorba despre credinţă, cred că cel mai bun mod de a o explica este exemplul personal. Nu cred că am fost un exemplu personal foarte bun, din nefericire! Dacă e să privesc în trecut, atâtea alte decizii aş fi putut lua.

Dumnezeu se revelează celor ce îl caută, celor cu inima curată. În adevăr, El poate fi prietenul ideal pentru oricine. El este singur care nu dezamăgeşte, singurul care nu trădează. Cel puţin eu aşa îl percep!

Cuvintele mele nu pot să îl cuprindă. Să îi explice bunătatea nemărginită sau dreptate de necontestat. Sunt diferite concepţii în ziua de azi. Oameni care nu cred ca există şi care cred că orice fel de credinţă într-o forţă supremă este doar pentru cei slabi, pentru cei fără personalitatea. Ce-aş putea să vă spun? El este cel care a inventat prietenia şi unul din motourile acestei scrieri este un citat din Scripturi, rostit chiar de Isus: „nu există dragoste mai mare decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi.”

Nu vreau să transform această carte într-o carte despre religii. Cred mai presus de orice că viaţa unora şi altora vorbeşte mai mult decât aş putea eu spune în cuvinte. Priviţi la ei! "

(capitolul El- din cartea "Bucati de viata" - Camelia Sighiartau)

"...Cu sufletul la vedere, Camelia Sighiartau ofera bucati de viata, transcriind framantarile omului si ale tanarului la inceputul unui mileniu care pune sub semnul intrebarii multele din falsele tabieturi, din ipocriziile si convenientele ce, in loc sa uneasca si intareasca tesatura sociala, tulbura, dezbina si instraineaza omul de semeni. Autoarea decelereaza astfel cu seriozitate si maturitate anumite deficiente rezidente in om si inafara sa, propunand cu convingere remediile acestora, - valori umane edificatoare: prietenia, sinceritatea, comunicarea si increderea, - ca un liant sau ca un adeziv pentru inchegarea unei lumi mai bune calitativ."

(din prefata cartii scrisa de Terezia Filip)